duminică, 5 februarie 2017

Despre proteste

   
      Voiam să scriu de pe 2 februarie. Dar mi-am permis să mă deconectez puțin și să trag aer în piept, să mă relaxez și să uit de calculator și de telefon. Dar nu vreau să pierd această idee pe care părintele a rostit-o la predica de la slujba de ”Întâmpinarea Domnului”.
       Nu pot să reproduc cu exactitate cuvintele lui dar ideea era simplă. Că am ajuns în situația asta pentru că ne pierdem credința. De ce? Pentru că dacă am respecta cele 10 porunci nu am avea nevoie de grațiere.
   
    1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de mine.
    2. Să nu-ți faci chip cioplit și nici altă asemănare și să nu te închini lor.
    3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeul tău în deșert.
    4. Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește.
    5. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta ca să-ți fie bine și să trăiești mulți ani pe pământ.
    6. Să nu ucizi.
    7. Să nu fii desfrânat.
    8. Să nu furi.
    9. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău.
  10. Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău.

     Și a mai rostit o idee importantă. Că și cel care a greșit merită a doua șansă. Eu dacă ar fura cineva de la mine o pâine pentru că nu are ce mânca m-aș duce și i-aș mai cumpăra una.

     Eu îi respect pe cei care au ieșit în stradă și luptă pentru o idee. Aceste proteste i-au unit pe oameni și i-au făcut să se simtă mai puternici. Vocea lor a fost ascultată. Doar că problema în România după părerea mea nu este grațierea. Ar trebui să ieșim în stradă până o să avem și noi autostrăzi și nu o să ne mai fie frică să plecăm iarna de acasă pentru că am putea să ne înzăpezim chiar dacă suntem pe drumuri europene. Că avem o țară superbă de care ne batem joc de atâția ani cu toții. Că se taie prea mult din păduri și copii noștri o să trebuiască să părăsească granița pentru a afla ce înseamnă un aer curat. Că avem salarii mici care nu ne ajung de la o lună la alta. Că se angajează pe pile. Că mori cu zile în spitale și Doamne ferește să ai nevoie să ajungi acolo. Și lista poate continua. Toate astea nu au scos oamenii în stradă deși toată lumea se plânge. În autobuz, pe stradă, la restaurant, toată lumea vorbește de războiul dintre oamenii politici reprezentativi ai țării. Mie, recunosc, nu-mi pasă de acest război și mă lasă rece cine-l câștigă. Așa că sunt zen.
      Imaginea noastră în afară din cauza drumurilor este foarte proastă. Credeți că vreun străin cu bani ar aștepta 3 ore bară la bară ca să meargă pe Valea Prahovei? Nu mai știu cum este Transfăgărașanul, dar ultima oară când am mers de la Vidraru la Bâlea erau numai gropi. Deși este cel mai spectaculos drum pe care eu l-am văzut vreodată. Și spun cu mâna pe suflet că-mi place mai mult decât în Austria.
     Apoi, v-ați gândit vreodată cât de poluat este mediul în care trăim? Știți că am avea nevoie de mai multe coșuri de reciclare și eu merg cam 15 minute pe jos până la primul centru cu tot cu copil în brațe?  Aveți idee că orice sticlă PET dispare în 1000 de ani? Atât durează până se dezintegrează complet. Și că ele ajung fie în gropile de gunoi care oricum poluează excesiv mediul înconjurător, ori în apele curgătoare, ori în mări sau oceane?
      Ne este rușine să mergem cu RATB-ul sau metroul la serviciu. Pentru că trebuie să avem grijă de imaginea noastră. Chiar dacă poluăm mediul și aglomerăm un oraș cu un trafic prost.
     Aș vrea să văd mai mult respect pentru ceilalți și pentru natură. Aș vrea să văd că se poate trăi frumos în țara asta. Și eu trăiesc frumos. Pentru că văd partea plină a paharului.
   

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Revin...pentru că sunt pozitivă

 


    Ceva s-a schimbat cu mine anul acesta. Așa că vreau să împărtășesc cu voi. Mă simt pozitivă chiar și atunci când ceva nu merge bine. Cred că orice lucru poate avea happy-end. Și mai știu ceva. Astăzi am cunoscut trei persoane speciale, bune și vreau să le mulțumesc că au apărut în viața mea. Dacă ai astfel de oameni în jur, totul devine mai frumos.
    N-a fost chiar cea mai bună săptămână pentru mine. Din contră. Dar cu toate astea simt eu că ceva bun urmează să se întâmple. Sunt plină de energie. Visez. Trăiesc frumos. Sunt sănătoasă. E pace. Nu muncesc pentru bani. Fac totul din pasiune. V-ați gândit pentru câte lucruri ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi? Mi-a trebuit mult timp să realizez toate astea pentru că de fiecare dată când ceva nu-mi mergea îmi puneam singură bețe-n roate și timpul se oprea în loc pentru mine până-mi reveneam. Acum știu că totul are o rezolvare. Atâta timp cât tu știi că faci lucrurile corect nu are rost să-ți chinui sufletul și mintea. Și când îți canalizezi atenția pe lucrurile cu adevărat importante o să atragi doar experiențe plăcute în viața ta.

marți, 10 ianuarie 2017

Aproape un an de Nihil sine Deo



 
      În primul rând îmi cer scuze. Pentru că nu am mai postat de foarte mult timp. M-am lăsat purtată de tot felul de lucruri. Unele mai importante, altele nu prea. Nimic nu e mai important decât Dumnezeu. Absolut nimic. De asta eu sunt foarte convinsă.
    Vreau să vă spun că sunt fericită. Nu extazul ăla pe care majoritatea îl numesc așa. Eu sunt mulțumită cu ceea ce am. Mi-am făcut o listă de dorințe pentru 2017. Voi v-ați făcut? Ultima oară când am întocmit o astfel de listă am bifat totul. Recunosc, mi-e dor de copilărie. Asta pentru că am avut parte de foarte, foarte multă dragoste și atenție. Sper să reușesc să-i ofer și eu această lecție fetiței mele.
     Da, despre dragoste vă vorbesc și azi. Iubirea schimbă tot. Și nu mă refer la cea dintre bărbat și femeie. Ci la a-i iubi pe toți oamenii. A fi alături de cei care merită să rămână în viața ta. A nu aștepta foloase materiale atunci când faci ceva din suflet. A fi convins că atunci când ai o atitudine pozitivă ești deja îndreptat spre succes. Dar știți ce înseamnă succes? Succes nu înseamnă să ai mulți bani, ci să ai suficienți încât să poți trăi frumos și să reușești să ai și timp pentru tine. Și cel mai important să-i poți ajuta pe cei care chiar au nevoie.
   

sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Gânduri

   
        Nu am mai scris demult. Îmi era dor să aștern aici gânduri strânse multe zile. Câteodată mi-e greu să mă adun. Aș vrea să trăiesc într-o lume mai caldă. Aș vrea să simt mai multă prietenie în jur. Aș vrea să pot să dăruiesc. Să ofer și să primesc încredere. Să fim buni unii cu ceilalți. Să nu uităm că avem responsabilități și să muncim pentru asta. Dar să nu trăim doar ca la finalul lunii să primim bani. Să reușim să facem ce ne place. Să nu uităm de cei dragi. Bucureștiul e unul din orașele cu cele mai multe mall-uri din Europa. Și sunt pline. Pentru că ne ghidăm după aparențe. Muncim din greu să ne cumpărăm haine de firmă deși de cele mai multe ori n-am avea nevoie de altele noi. Purtăm tricouri ale căror simboluri nu le știm semnificația. Ne otrăvim singuri. Cum? Fiind comozi și cumpărând alimente cu E-uri și consevanți de la supermarket. Și nu numai. Stresul e la ordinea zilei. Lupta pentru supraviețuire te face să uiți de toți și de toate. Devenim egoiști. Și uităm de lucrurile cu adevărat importante. Că avem doar prezentul. Că trebuie să trăim frumos. Să ne prețuim familia. Să avem prieteni adevărați. Și niciodată să nu ne pierdem credința.

miercuri, 12 octombrie 2016

Rețeta fericirii


       Nu vă închipuiți că am găsit-o eu. Mi-a căzut în mână, la propriu, o pagină dintr-un ziar pe care-l primesc uneori de la biserică. Ce-i drept, nu prea l-am citit. Era uitat într-o cutie cu ”jucării”. Ele însemnând tot felul de acreditări, hârtii, ceasuri, etc. Când am văzut ce scrie, mi-am adus aminte de blog și de voi, puțini dar buni, care citiți. Și nu doar atât. Mi-am revăzut viața și mi-am dat seama că mă regăsesc în fiecare cuvânt. Și că nu există ceva mai adevărat.

     ”De câte ori vrea omul să-și îndeplinească poftele, sau să afle odihnă în vacanțe prelungite, sau să obțină satisfacții de tot felul de la cei din jurul său, de atâtea ori va ajunge să fie dezgustat, plictisit, neîmplinit. De câte ori, însă, cineva se dăruiește celorlalți, făcând risipă de efort, de daruri și de timp prețios, tot de atâtea ori se va naște în el o bucurie care îl va odihni”.

      Mi-a plăcut enorm. Și mă gândesc acum la toți acei voluntari pe care i-am întâlnit în viață. Care se dedică trup și suflet unor cauze nobile. Care apleacă urechea atunci când cineva e în suferință. De ce cred cu tărie că e adevărată această frază? Pentru că am tot mers în vacanțe și m-am întors mai obosită decât atunci când am plecat. Pentru că am realizat că ceea ce mă împlinește cu adevărat este să-mi urmez visele. Să nu mă opresc până când ele nu devin realitate. Iar apoi să mă dedic celorlalți. Deocamdată, celor dragi.

duminică, 18 septembrie 2016

Din suflet pentru părinții obosiți


      Mă gândeam azi cum de poți să-ți lași pentru câtiva ani viața pe ”hold” și să te dedici unui copil. Ce poate fi interesant în a schimba și a spăla scutece, a găti în fiecare zi și a-ți petrece mult timp la locul de joacă? Cum să preferi asta în schimbul unei ieșiri cu prietenele la terasă, în club, să mergi în vacanțe în locații exotice, pur și simplu să fii liber să ai o carieră înfloritoare?
      Mi-am răspuns singură. Cu sinceritate și cu o bucurie nespusă venită din suflet. Noi, mamele, suntem programate genetic să avem grijă de micuții noștri. Uneori ne descurcăm bine, alteori nu. Cu siguranță când pornești în această călătorie toată viața ta se schimbă. Ce însemna prioritate înainte, acum este undeva pe o listă lungă de așteptare. Pentru că nu există o sarcină mai mare pentru părinți decât aceea de a crește sănătos, frumos, învăluit în iubire și fapte bune, acel dar pe care numai Dumnezeu ți-l poate trimite. Să-l tratezi cu respect, să-l înveți și să redescoperi odată cu el lumea, culorile, anotimpurile, etc. Să nu-i distragi atenția atunci când el este preocupat de o activitate. Să intervii doar atunci când el îți cere ajutorul, Nici un copil nu este rău. Nu există copii obraznici. Există doar părinți care nu i-au oferit tot ce are el nevoie pentru a deveni un om extraordinar atunci când va crește.
       Da, azi am realizat că scopul pentru care muncesc în fiecare zi și pentru care refuz să merg la un serviciu convențional, gen 8 ore pe zi, este pentru că nu vreau să-mi privez copilul de dragostea, atenția, blândețea și înțelepciunea pe care le învăț zi de zi de când a apărut această minune în viața mea. Da, și partea materială este importantă. Dar noi, mamele, suntem responsabile pentru viitorul lor și al întregii omeniri.
Depinde de ceea ce le transmitem noi încă din primele zile, poate chiar de când ei erau în pântecul nostru. Și când spun asta nu mă refer la ceea ce le vorbim, ci a fi un exemplu în tot ceea ce facem. Dacă tu vei fi tot timpul corect cu el și cu ceilalți oameni, el va fi la fel. Dacă vei fi blând și tolerant față de semenii tăi, el va învața ce înseamnă să-ți iubești aproapele. Și eu învăț de la copilul meu. Mi-au trebuit 30 de ani să ajung să mănânc sănătos, la ore fixe și destul de echilibrat. Să văd lumea cu ochi de adult dar cu suflet de copil. Să am răbdare să explic. Să redescopăr bucuria fiecărei zile. Să simt că trăiesc chiar și atunci când simt că obosesc. Fără drame, fără bârfe, fără răutate. Ele nu mai au ce căuta în lumea noastră. Vă doresc o duminică minunată.
       

joi, 15 septembrie 2016

Orheiul Vechi - locul de unde poți să aduni scoici vechi de peste 13 milioane de ani


      Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de geografie. Totuși, uitasem de marea Sarmatică, cea din care s-au format Marea Neagră, Marea Aral și Marea Caspică. Probabil nu mi-aș fi adus aminte niciodată dacă nu ne-ar fi povestit istoria Orheiului Vechi un puști până în 10 ani, care juca fotbal pe un teren aflat la ieșirea din satul Butuceni. Piesa celor de la Carla's Dream, ”Unde”, a fost filmată acolo. https://www.youtube.com/watch?v=4Y1RHv52PLg
      Orheiul Vechi este un complex natural din Republica Moldova pe care se merită să-l vizitați. Noi nu credeam că ne va impresiona prea tare. Habar n-aveam că acolo este de fapt fundul unei mări care nu mai există de milioane de ani. O să vă povestesc doar experiența mea, pentru că restul găsiți pe wikipedia sau pe orice site de promovare a fraților noștri de peste Prut.
      Dealurile minunate, pietrele încarcate de scoici și de istorie, trasee pentru alpiniști, peșteri de unde se spune că dacă intri te întorci încărcat de energie, oameni din satul Butuceni care abia așteaptă să le treci pragul și nu în ultimul rând biserica care parcă păzește acest loc de vis.
     Am ținut neapărat să mergem duminca. Din Chișinău nu faci mai mult de o oră chiar dacă mergi regulamentar. Drumul este foarte bun și nici nu simți când ai ajuns. Am parcat mașina la intrare în satul Trebujeni, pe un drum de țară, într-o mare de scaieți. Mirosul mi-a adus aminte de vacanțele de vară pe care uneori le petreceam în satul natal al tatălui meu. Liniștea a fost prima care ne-a întâmpinat. Apoi ne-am cățărat de pe un deal până am ajuns la o peșteră destul de mare cu fel de fel de înscrisuri mai noi sau mai vechi. Nu este un traseu foarte abrupt, dar recomand încăltăminte adecvată pentru a te putea bucura de urcare și coborâre.
      Apoi am luat-o la pas pe malul râului Răut, deoarece nu știam să existe vreun traseu pe sus care să nu fie periculos. Ne-am oprit întâi la un izvor amenajat de unde am băut o apă care parcă mi-a curățat stomacul și mi-a dat poftă de mers și explorat mai departe. Drumul e de fapt o cărare pe marginea căreia găsești pietre mari din care poți să aduni scoici de peste 13 milioane de ani. Fetița mea s-a apucat să o facă și n-ar fi mai plecat de acolo. Din păcate. pentru noi, timpul a fost limitat deoarece ne-am pornit târziu la drum. Peisajul e minunat cât vezi cu ochii, iar salciile se oglindeau mirific în apa curată a râului. Aproape de biserică se poate urca pe o potecă dar pentru noi cărarea a fost blocată de niște animale care semănau a tauri. :) Așa că după o oră de mers ne-am întors la mașină și am parcat apoi la poalele dealului, aproape de intrarea în satul Butuceni. Am urcat iar dealul, am vizitat o peșteră unde trăiește un călugăr bătrân care a amplasat acolo un fel de altar. Apoi biserica de unde tocmai ieșiseră niște nuntași, semn că se oficiază slujbe de căsătorie acolo. De acolo, când ieși, în stânga sunt niște scări care duc spre sat. Localnicii sunt foarte prietenoși, casele deosebite și eu abia aștept o altă ocazie să mă reîntorc și chiar să stau stau câteva zile în acest loc.

                 
Viorica, prietena mea de la Chișinău, s-a încumetat să-mi arate acest loc deși dansase până dimineața la o nuntă. 
Biserica
piatră plină de scoici

cărarea de pe malul Răutului