duminică, 18 septembrie 2016

Din suflet pentru părinții obosiți


      Mă gândeam azi cum de poți să-ți lași pentru câtiva ani viața pe ”hold” și să te dedici unui copil. Ce poate fi interesant în a schimba și a spăla scutece, a găti în fiecare zi și a-ți petrece mult timp la locul de joacă? Cum să preferi asta în schimbul unei ieșiri cu prietenele la terasă, în club, să mergi în vacanțe în locații exotice, pur și simplu să fii liber să ai o carieră înfloritoare?
      Mi-am răspuns singură. Cu sinceritate și cu o bucurie nespusă venită din suflet. Noi, mamele, suntem programate genetic să avem grijă de micuții noștri. Uneori ne descurcăm bine, alteori nu. Cu siguranță când pornești în această călătorie toată viața ta se schimbă. Ce însemna prioritate înainte, acum este undeva pe o listă lungă de așteptare. Pentru că nu există o sarcină mai mare pentru părinți decât aceea de a crește sănătos, frumos, învăluit în iubire și fapte bune, acel dar pe care numai Dumnezeu ți-l poate trimite. Să-l tratezi cu respect, să-l înveți și să redescoperi odată cu el lumea, culorile, anotimpurile, etc. Să nu-i distragi atenția atunci când el este preocupat de o activitate. Să intervii doar atunci când el îți cere ajutorul, Nici un copil nu este rău. Nu există copii obraznici. Există doar părinți care nu i-au oferit tot ce are el nevoie pentru a deveni un om extraordinar atunci când va crește.
       Da, azi am realizat că scopul pentru care muncesc în fiecare zi și pentru care refuz să merg la un serviciu convențional, gen 8 ore pe zi, este pentru că nu vreau să-mi privez copilul de dragostea, atenția, blândețea și înțelepciunea pe care le învăț zi de zi de când a apărut această minune în viața mea. Da, și partea materială este importantă. Dar noi, mamele, suntem responsabile pentru viitorul lor și al întregii omeniri.
Depinde de ceea ce le transmitem noi încă din primele zile, poate chiar de când ei erau în pântecul nostru. Și când spun asta nu mă refer la ceea ce le vorbim, ci a fi un exemplu în tot ceea ce facem. Dacă tu vei fi tot timpul corect cu el și cu ceilalți oameni, el va fi la fel. Dacă vei fi blând și tolerant față de semenii tăi, el va învața ce înseamnă să-ți iubești aproapele. Și eu învăț de la copilul meu. Mi-au trebuit 30 de ani să ajung să mănânc sănătos, la ore fixe și destul de echilibrat. Să văd lumea cu ochi de adult dar cu suflet de copil. Să am răbdare să explic. Să redescopăr bucuria fiecărei zile. Să simt că trăiesc chiar și atunci când simt că obosesc. Fără drame, fără bârfe, fără răutate. Ele nu mai au ce căuta în lumea noastră. Vă doresc o duminică minunată.
       

joi, 15 septembrie 2016

Orheiul Vechi - locul de unde poți să aduni scoici vechi de peste 13 milioane de ani


      Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de geografie. Totuși, uitasem de marea Sarmatică, cea din care s-au format Marea Neagră, Marea Aral și Marea Caspică. Probabil nu mi-aș fi adus aminte niciodată dacă nu ne-ar fi povestit istoria Orheiului Vechi un puști până în 10 ani, care juca fotbal pe un teren aflat la ieșirea din satul Butuceni. Piesa celor de la Carla's Dream, ”Unde”, a fost filmată acolo. https://www.youtube.com/watch?v=4Y1RHv52PLg
      Orheiul Vechi este un complex natural din Republica Moldova pe care se merită să-l vizitați. Noi nu credeam că ne va impresiona prea tare. Habar n-aveam că acolo este de fapt fundul unei mări care nu mai există de milioane de ani. O să vă povestesc doar experiența mea, pentru că restul găsiți pe wikipedia sau pe orice site de promovare a fraților noștri de peste Prut.
      Dealurile minunate, pietrele încarcate de scoici și de istorie, trasee pentru alpiniști, peșteri de unde se spune că dacă intri te întorci încărcat de energie, oameni din satul Butuceni care abia așteaptă să le treci pragul și nu în ultimul rând biserica care parcă păzește acest loc de vis.
     Am ținut neapărat să mergem duminca. Din Chișinău nu faci mai mult de o oră chiar dacă mergi regulamentar. Drumul este foarte bun și nici nu simți când ai ajuns. Am parcat mașina la intrare în satul Trebujeni, pe un drum de țară, într-o mare de scaieți. Mirosul mi-a adus aminte de vacanțele de vară pe care uneori le petreceam în satul natal al tatălui meu. Liniștea a fost prima care ne-a întâmpinat. Apoi ne-am cățărat de pe un deal până am ajuns la o peșteră destul de mare cu fel de fel de înscrisuri mai noi sau mai vechi. Nu este un traseu foarte abrupt, dar recomand încăltăminte adecvată pentru a te putea bucura de urcare și coborâre.
      Apoi am luat-o la pas pe malul râului Răut, deoarece nu știam să existe vreun traseu pe sus care să nu fie periculos. Ne-am oprit întâi la un izvor amenajat de unde am băut o apă care parcă mi-a curățat stomacul și mi-a dat poftă de mers și explorat mai departe. Drumul e de fapt o cărare pe marginea căreia găsești pietre mari din care poți să aduni scoici de peste 13 milioane de ani. Fetița mea s-a apucat să o facă și n-ar fi mai plecat de acolo. Din păcate. pentru noi, timpul a fost limitat deoarece ne-am pornit târziu la drum. Peisajul e minunat cât vezi cu ochii, iar salciile se oglindeau mirific în apa curată a râului. Aproape de biserică se poate urca pe o potecă dar pentru noi cărarea a fost blocată de niște animale care semănau a tauri. :) Așa că după o oră de mers ne-am întors la mașină și am parcat apoi la poalele dealului, aproape de intrarea în satul Butuceni. Am urcat iar dealul, am vizitat o peșteră unde trăiește un călugăr bătrân care a amplasat acolo un fel de altar. Apoi biserica de unde tocmai ieșiseră niște nuntași, semn că se oficiază slujbe de căsătorie acolo. De acolo, când ieși, în stânga sunt niște scări care duc spre sat. Localnicii sunt foarte prietenoși, casele deosebite și eu abia aștept o altă ocazie să mă reîntorc și chiar să stau stau câteva zile în acest loc.

                 
Viorica, prietena mea de la Chișinău, s-a încumetat să-mi arate acest loc deși dansase până dimineața la o nuntă. 
Biserica
piatră plină de scoici

cărarea de pe malul Răutului

     

luni, 12 septembrie 2016

Something has change at 30 years old


      Pe la 16 ani, simțeam că toată lumea e a mea. Că pot face orice. Că trebuie doar să îmi doresc asta. Îmi plăcea să fiu înconjurată de lume, de prieteni adevărați. Deși uneori ei nu erau așa. Nu-mi păsa. Eu ceea ce ofer e necondiționat. Mi se părea vârsta de 30 una foarte îndepărtată. Mă uitam la femei de 30 de ani și nu le vedeam nici tinere, nici bătrâne. Doamne li se spunea în societate. Mie nu-mi place apelativul asta. Deloc. Doamna Diana sau doamna Flintoacă îmi zgârâie auzul.
      Nu aș putea să vă spun ce s-a schimbat. Pentru că în continuare știu că trebuie doar să-mi doresc cu adevărat și totul e posibil. Știu că nu există granițe și limite decât atunci când noi ni le impunem. Știu că nu există nu pot, există nu am chef sau pur și simplu nu ești dispus să consumi energie pentru ca să lupți pentru ceea ce-ți dorești.
      Gata. Știu ce s-a schimbat. Nu mai am chef de vacanțe. Pur și simplu, vreau să construiesc ceva. Pentru mine și pentru cei din jur. Mi-au trebuit mai bine de doi ani să mă hotărăsc ce vreau să fac. Am ezitat. Nu am avut încredere în mine. Acum am. Și o să mă odihnesc după ce o să realizez ce îmi doresc. Am mai multă răbdăre. Așa simt. Nu știu dacă e temporar. Și sper să nu fie. Mi-am propus să nu mai ridic tonul vocii. Să fiu blândă. Deși o să-mi fie greu. Pentru că mă aprind repede și ard ca un foc de paie. Și în ultimul rând - o să încerc să prețuiesc mai mult oamenii de lângă mine. Chiar și pe tine, care îți faci timp și în zilele în care eu nu am laptopul cu mine și accesezi acest blog. Pentru mine asta înseamnă mult. Chiar dacă nu câștig bani din asta, mă face fericită să știu că sunt oameni care vor să citească ce scriu. Vă mulțumesc dragii mei. Și ca să vă fie mai ușor, puteți să apăsați pe urmăriți, din dreapta paginii când deschizi blogul. Și când postez ceva o să apară automat.
      Ziua de ieri nu a fost una WOW. Nu așa cum mi-o petreceam la 18 ani. Remember, Ramona? A fost una liniștită, alături de oameni dragi. Anastasia a dormit pentru prima dată în aer liber, pe o pătură, la Mogoșoaia. Iar seara am petrecut-o frumos, lângă persoane de calitate. Tocmai ne-am întors dintr-o excursie deosebit de frumoasă în Republica Moldova, țară pe care pur și simplu o iubesc. Trebuie să ai prieteni acolo, să stai câteva zile și o să înțelegi despre ce vorbesc. O să povestesc diseară sau cel târziu mâine despre ce am mai descoperit acolo. O să te conving că merită să mergi acolo.
     La final, să nu uit! Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu care mi-a permis să împlinesc această frumoasă vârstă. Și apoi celor care mă suportă zi de zi. Și nu în ultimul rând cei care și-au făcut timp pentru o urare. A fost minunat să văd cât de mulți oameni s-au gândit la mine. Astea sunt cadourile pe care mi le doresc în fiecare an de ziua mea.
       

luni, 29 august 2016

Obsesia Manymonths

                                   

        Știu, majoritatea oamenilor care vor citi acest articol vor spune: ”Ce-o mai fi și asta?” Ei bine, este noua mea obsesie. Așa se numește o firmă de îmbrăcăminte pentru copii din Finlanda. M-am îndrăgostit de ea în urmă cu un an și bine am făcut. Perioadele reci le-am trecut cu brio. N-am înfofolit copilul, pentru că lâna merinos, material folosit de cei de acolo, reglează temperatura corpului. Dacă nu e foarte frig, iarna poți sta lejer doar în pantaloni dublați, body și cagulă. Iar ediția pentru bebeluși e demențială: http://hiphip.ro/collections/haine-din-lana-merinos/products/body-kimono-manymonths-din-lana-merinos-poppy-red
       Oameni buni, dar a devenit foarte obositor. De o săptămână mă gândesc ca un drogat ce să mai cumpăr de pe www.hiphip.ro. Pentru că azi la ora 15:00 a intrat noua colecție și ei sunt unici importatori în România. Și deși sunt scumpe se vând ca pâinea caldă. În vara asta m-am chinuit să prind o pălărie de in și până să dau eu comanda deja nu mai erau. Dacă greșesc ceva, să mă scuzați. V-am spus, mă doare capul de la cât mi l-am tot stors ce să cumpăr, cum să asortez, îmi trebuie cu adevărat, nu-mi trebuie. Că doar dau 7 milioane de lei vechi dintr-un foc pe o pereche de pantaloni, două body-uri, un cardigan și o cagulă. Și-aș mai vrea și un fel de eșarfă unique și un cardigan de la o altă firmă care produce haine merinos, Joha. Am avut un pulover anul trecut pe care l-am purtat excesiv și e ca nou. Cred că o să le iau și Dumnezeu cu mila după. :)) Măcar nu ne ia frigul prin surprindere.
        Eu am antecedente. Cei mai mulți bani din viața mea i-am cheltuit pe haine. Nu-mi iau multe dar încerc să fie de calitate. Pe același principiu merg și cu fetița mea. Și mi-am transferat ușor, ușor atenția către hăinuțele ei. Acum că am dat comandă și v-am spus și vouă despre ce mă apasă, sper să-mi treacă și să-mi canalizez atenția spre altceva. Hai, v-am pupat!

      P,S. Sunt și haine din lână merinos pentru adulți. Anul asta o să-i scriu o scrisoare lui Moș Crăciun poate e darnic și e bun. :)))

duminică, 21 august 2016

Everything is possible when you believe


       Mă simt fresh. Adică împrospătată. Plină de viață. Da, aproape că schimb prefixul. Dar mă simt un copil poznaș. Pus pe șotii. Îmi place să fiu așa. Să trăiesc pentru ziua de azi. Să iubesc. Să zâmbesc. Ador aventura. Mi-ar plăcea să mă urc pe munți ca la 16 ani. Plec în vacanță fără cazare. Îmi fac planul și bagajele pe ultima sută de metri. Nu-mi place să planific viața. Doar o trăiesc.
       Aș vrea să dansez mai mult. O fac zilnic, acasă. Aș vrea să călătoresc mai mult. Nu există lună să nu ies din oraș.  Aș vrea ca toate dorințele să mi se împlinească. Și să știți că da, mai devreme sau mai târziu, chiar se întâmplă tot ce-mi pun în cap. Spunea astăzi la predică părintele ceva lăsat de Dumnezeu nouă oamenilor. După care eu îmi ghidez viața. ”Dacă vei avea credință cât un grăunte de muștar, nimic nu va fi cu neputință”. Nu sunt nici foarte frumoasă, nici foarte deșteaptă, dar știu că sunt deosebită. Într-adevăr, maternitatea și uneori, oboseala, mi-a mai șters zâmbetul pe care-l afișam la 18 ani. Dar acum și lucrurile s-au schimbat.
       Nu vă pot dezvălui decât atât. Viața mea e departe de a fi perfectă. Dar am învățat din greșeli. Am învățat să-i prețuiesc și să-i iubesc pe cei din jur. Necondiționat. Să încerc să fiu acolo dacă cineva are nevoie de mine. Să pun accentul pe lucrurile de suflet și nu pe cele materiale. Să-mi urmez visele.
       Și mi-am pus în cap să reușesc. Și nu mă voi opri până acest lucru se va întâmpla. Succesul este doar pentru cei care luptă pentru el. Am învățat asta de la un bun prieten.
Trebuie doar să mă decid în ce direcție o să o apuc. Avem o datorie față de noi înșine. Să fim fericiți. Pentru că astfel putem să dăruim din energia noastră și celor din jur.

Puseul de creștere de la 3 luni și întreruperea alăptării

      Sper să citești asta înainte de a-i da copilului tău lapte praf pentru că plânge non-stop și tu crezi că nu se satură. Așa este, nu o face. Dar nu este din vina ta, ci nevoile bebelușului sunt foarte mari în aceste câteva zile cât ține acest puseu, de obicei între 3 și 7. V-am spus că sunt leneșă, dar într-o bună zi o să scriu despre experiența noastră.
       Puseul de creștere de la 3 luni este una dintre principalele cauze ale întreruperii alăptării. Bebelușul tău nu are nevoie de supliment în acele zile pe care ulterior o să vi le amintiți cu dor și drag. Are nevoie de laptele tău, administrat la cerere. Pentru că în această perioadă ar vrea să stea doar la sân. Și nu e nimic rău în asta. Din contră, îți stimulează lactația și vei reuși să faci față cu brio nevoilor lui. Alții nu mai vor deloc să se atașeze, dar dacă reușești să fii zen, să conștientizezi cauza plânsului, să înțelegi, să fii calmă și să-i arați iubirea ta, când va muri de foame, se va reîntoarce la singura sursă de hrană pe care o cunoaște. Bebelușii sunt foarte isteți.
        https://alapteaza.wordpress.com/2013/11/12/schema-de-intelegere-a-puseului-de-crestere-de-la-3-luni/
        http://clubulbebelusilor.ro/articol/427/5-indicii-ca-bebelusul-trece-printr-un-puseu-de-crestere.html
        De ce multe mame se opresc la 3 luni? Pentru că nu au încredere în ele, pentru că ascultă gura lumii: ”dă-i mamă lapte praf, nu vezi că nu se satură?”. Ba chiar medicul de familie sau pediatrul la cea mai mică derapare din graficele lor de greutate sau înălțime îți recomandă supliment. Părerea mea este că e greșit. Odată ce le-ai dat mai multe zile la rând supliment, majoritatea copiilor vor prefera să mănânce cu biberonul, pentru că astfel în 2 minute sunt sătuli, versus cel puțin 20, cât mănâncă de la voi. Acum sunteți libere să vă documentați. Dar nimeni și nimic nu vă poate înlocui dacă voi nu vă doriți asta. Laptele matern este darul de la Dumnezeu pe care ni l-a lăsat nouă, femeilor. Este mai mult decât un aliment minune. Este dragoste. Este iubirea transmisă mai departe generației viitoare. Copii alăptați sunt mai siguri pe ei când vor deveni adulți. Iar clipele când ei sunt mici și au nevoie de noi trec ca prin minune. Vă doresc o duminică minunată.
     

miercuri, 17 august 2016

Maria Stoican: ”O familie unită o menții cu multă dragoste și respect”


      Astăzi este despre Maria. Chiar dacă e trecut de 15 august, când se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului. Să știți că pe această dată se pomenesc morții, cei vii se sărbătoresc pe 8 septembrie. Am mulți oameni deosebiți cu acest nume în viața mea. Dar o să mă rezum la unul singur. La cea care mi-a dat impulsul de a merge într-un loc minunat. Așa că a contribuit la minunea vieții mele. Ne vedem rar, dar atunci când o facem nu simțim trecerea timpului. Oamenii nu se întâlnesc întâmplător. Este vorba despre Măriuca Stoican. Am cunoscut-o când Flavius a semnat cu Dinamo. Fix în aceeași zi aflasem de la Ionuț Negoiță că va juca un meci cu noul antrenor pe terenul sintetic de la Rin Otopeni. Patronul lui Dinamo juca fotbal în fiecare săptămână de plăcere dar și să se mențină în formă. Acolo era ea, fan înfocat al soțului ei. Și-am apucat să descoperim una despre cealaltă imens de multe lucruri. Dacă de la prima vedere am pus la cale o ieșire în Moldova, care s-a concretizat într-o lună, vă dați seama ce a fost. E diferită de prototipul de soție de fotbalist, respectiv antrenor. E o prezență discretă, agreabilă, banii nu au schimbat-o. E modestă, frumoasă și devreme acasă pentru Flavius de mai bine de 20 de ani. :)O să vă las să descoperiți un om frumos.

       -Mări, ce înseamnă acest nume sfânt pe care îl porți pentru tine?
      Dumnezeu mi-a dat acest nume pe care-l port cu drag. Din momentul în care ne naștem și până murim nimic nu este întâmplător. Eu cred că totul este scris într-o carte pentru fiecare dintre noi.

        -Când ai simțit cel mai mult că Dumnezeu este cu tine?
        Eu simt puterea lui în permananță. Îi simt prezența clipă de clipă.

        -Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Pe de altă parte știm cu toții că nu este o sarcină ușoară. Ți-ai dedicat viața soțului tău și fetiței voastre, care mai nou e femeie, Lorena. Au fost momente când ți-a fost greu?
         Soțul meu și fata mea sunt daruri de la Dumnezeu. Îi prețuiesc și îi iubesc necondiționat și așa când faci asta depășești foarte ușor astfel de momente.

        -Aveți aproape o viața de om împreună, deși sunteți încă foarte tineri. Ce trebuie să facă o soție ca să-și țină familia unită?
        Să iubească și să respecte.

       -Ce simți când mergi la Prislop? Voi mergeți acolo deja de mulți ani. Mai sunt și alte locuri aproape de sufletul tău?
       Când merg acolo simt o stare de liniște și este locul în care mă încarc cu energie pozitivă.

       -Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la oameni?
       Calitățile pe care le apreciez la oameni sunt cele pe care eu le ofer apropiaților mei. Ce vă spuneam mai sus: încredere și respect. Când întâlnesc oameni sinceri îi prețuiesc enorm. Nu am foarte mulți prieteni dar pe cei pe care îi am au un loc aparte în inima mea.

       -Cum arată o zi fericită pentru Maria Stoican?
      Când sunt alături de soțul meu și de fata mea.


       -Lorena s-a transformat într-o femeie foarte frumoasă. Și e și handbalistă de succes. Ce-ți dorești pentru ea?
       La fel cum cred că Flavius va ajunge foarte sus ca antrenor, cred că Lorena a văzut în familie ce înseamnă performanța și că dacă ești serios și muncitor poți ajunge până acolo unde îți dorești.