sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Gânduri

   
        Nu am mai scris demult. Îmi era dor să aștern aici gânduri strânse multe zile. Câteodată mi-e greu să mă adun. Aș vrea să trăiesc într-o lume mai caldă. Aș vrea să simt mai multă prietenie în jur. Aș vrea să pot să dăruiesc. Să ofer și să primesc încredere. Să fim buni unii cu ceilalți. Să nu uităm că avem responsabilități și să muncim pentru asta. Dar să nu trăim doar ca la finalul lunii să primim bani. Să reușim să facem ce ne place. Să nu uităm de cei dragi. Bucureștiul e unul din orașele cu cele mai multe mall-uri din Europa. Și sunt pline. Pentru că ne ghidăm după aparențe. Muncim din greu să ne cumpărăm haine de firmă deși de cele mai multe ori n-am avea nevoie de altele noi. Purtăm tricouri ale căror simboluri nu le știm semnificația. Ne otrăvim singuri. Cum? Fiind comozi și cumpărând alimente cu E-uri și consevanți de la supermarket. Și nu numai. Stresul e la ordinea zilei. Lupta pentru supraviețuire te face să uiți de toți și de toate. Devenim egoiști. Și uităm de lucrurile cu adevărat importante. Că avem doar prezentul. Că trebuie să trăim frumos. Să ne prețuim familia. Să avem prieteni adevărați. Și niciodată să nu ne pierdem credința.

miercuri, 12 octombrie 2016

Rețeta fericirii


       Nu vă închipuiți că am găsit-o eu. Mi-a căzut în mână, la propriu, o pagină dintr-un ziar pe care-l primesc uneori de la biserică. Ce-i drept, nu prea l-am citit. Era uitat într-o cutie cu ”jucării”. Ele însemnând tot felul de acreditări, hârtii, ceasuri, etc. Când am văzut ce scrie, mi-am adus aminte de blog și de voi, puțini dar buni, care citiți. Și nu doar atât. Mi-am revăzut viața și mi-am dat seama că mă regăsesc în fiecare cuvânt. Și că nu există ceva mai adevărat.

     ”De câte ori vrea omul să-și îndeplinească poftele, sau să afle odihnă în vacanțe prelungite, sau să obțină satisfacții de tot felul de la cei din jurul său, de atâtea ori va ajunge să fie dezgustat, plictisit, neîmplinit. De câte ori, însă, cineva se dăruiește celorlalți, făcând risipă de efort, de daruri și de timp prețios, tot de atâtea ori se va naște în el o bucurie care îl va odihni”.

      Mi-a plăcut enorm. Și mă gândesc acum la toți acei voluntari pe care i-am întâlnit în viață. Care se dedică trup și suflet unor cauze nobile. Care apleacă urechea atunci când cineva e în suferință. De ce cred cu tărie că e adevărată această frază? Pentru că am tot mers în vacanțe și m-am întors mai obosită decât atunci când am plecat. Pentru că am realizat că ceea ce mă împlinește cu adevărat este să-mi urmez visele. Să nu mă opresc până când ele nu devin realitate. Iar apoi să mă dedic celorlalți. Deocamdată, celor dragi.

duminică, 18 septembrie 2016

Din suflet pentru părinții obosiți


      Mă gândeam azi cum de poți să-ți lași pentru câtiva ani viața pe ”hold” și să te dedici unui copil. Ce poate fi interesant în a schimba și a spăla scutece, a găti în fiecare zi și a-ți petrece mult timp la locul de joacă? Cum să preferi asta în schimbul unei ieșiri cu prietenele la terasă, în club, să mergi în vacanțe în locații exotice, pur și simplu să fii liber să ai o carieră înfloritoare?
      Mi-am răspuns singură. Cu sinceritate și cu o bucurie nespusă venită din suflet. Noi, mamele, suntem programate genetic să avem grijă de micuții noștri. Uneori ne descurcăm bine, alteori nu. Cu siguranță când pornești în această călătorie toată viața ta se schimbă. Ce însemna prioritate înainte, acum este undeva pe o listă lungă de așteptare. Pentru că nu există o sarcină mai mare pentru părinți decât aceea de a crește sănătos, frumos, învăluit în iubire și fapte bune, acel dar pe care numai Dumnezeu ți-l poate trimite. Să-l tratezi cu respect, să-l înveți și să redescoperi odată cu el lumea, culorile, anotimpurile, etc. Să nu-i distragi atenția atunci când el este preocupat de o activitate. Să intervii doar atunci când el îți cere ajutorul, Nici un copil nu este rău. Nu există copii obraznici. Există doar părinți care nu i-au oferit tot ce are el nevoie pentru a deveni un om extraordinar atunci când va crește.
       Da, azi am realizat că scopul pentru care muncesc în fiecare zi și pentru care refuz să merg la un serviciu convențional, gen 8 ore pe zi, este pentru că nu vreau să-mi privez copilul de dragostea, atenția, blândețea și înțelepciunea pe care le învăț zi de zi de când a apărut această minune în viața mea. Da, și partea materială este importantă. Dar noi, mamele, suntem responsabile pentru viitorul lor și al întregii omeniri.
Depinde de ceea ce le transmitem noi încă din primele zile, poate chiar de când ei erau în pântecul nostru. Și când spun asta nu mă refer la ceea ce le vorbim, ci a fi un exemplu în tot ceea ce facem. Dacă tu vei fi tot timpul corect cu el și cu ceilalți oameni, el va fi la fel. Dacă vei fi blând și tolerant față de semenii tăi, el va învața ce înseamnă să-ți iubești aproapele. Și eu învăț de la copilul meu. Mi-au trebuit 30 de ani să ajung să mănânc sănătos, la ore fixe și destul de echilibrat. Să văd lumea cu ochi de adult dar cu suflet de copil. Să am răbdare să explic. Să redescopăr bucuria fiecărei zile. Să simt că trăiesc chiar și atunci când simt că obosesc. Fără drame, fără bârfe, fără răutate. Ele nu mai au ce căuta în lumea noastră. Vă doresc o duminică minunată.
       

joi, 15 septembrie 2016

Orheiul Vechi - locul de unde poți să aduni scoici vechi de peste 13 milioane de ani


      Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de geografie. Totuși, uitasem de marea Sarmatică, cea din care s-au format Marea Neagră, Marea Aral și Marea Caspică. Probabil nu mi-aș fi adus aminte niciodată dacă nu ne-ar fi povestit istoria Orheiului Vechi un puști până în 10 ani, care juca fotbal pe un teren aflat la ieșirea din satul Butuceni. Piesa celor de la Carla's Dream, ”Unde”, a fost filmată acolo. https://www.youtube.com/watch?v=4Y1RHv52PLg
      Orheiul Vechi este un complex natural din Republica Moldova pe care se merită să-l vizitați. Noi nu credeam că ne va impresiona prea tare. Habar n-aveam că acolo este de fapt fundul unei mări care nu mai există de milioane de ani. O să vă povestesc doar experiența mea, pentru că restul găsiți pe wikipedia sau pe orice site de promovare a fraților noștri de peste Prut.
      Dealurile minunate, pietrele încarcate de scoici și de istorie, trasee pentru alpiniști, peșteri de unde se spune că dacă intri te întorci încărcat de energie, oameni din satul Butuceni care abia așteaptă să le treci pragul și nu în ultimul rând biserica care parcă păzește acest loc de vis.
     Am ținut neapărat să mergem duminca. Din Chișinău nu faci mai mult de o oră chiar dacă mergi regulamentar. Drumul este foarte bun și nici nu simți când ai ajuns. Am parcat mașina la intrare în satul Trebujeni, pe un drum de țară, într-o mare de scaieți. Mirosul mi-a adus aminte de vacanțele de vară pe care uneori le petreceam în satul natal al tatălui meu. Liniștea a fost prima care ne-a întâmpinat. Apoi ne-am cățărat de pe un deal până am ajuns la o peșteră destul de mare cu fel de fel de înscrisuri mai noi sau mai vechi. Nu este un traseu foarte abrupt, dar recomand încăltăminte adecvată pentru a te putea bucura de urcare și coborâre.
      Apoi am luat-o la pas pe malul râului Răut, deoarece nu știam să existe vreun traseu pe sus care să nu fie periculos. Ne-am oprit întâi la un izvor amenajat de unde am băut o apă care parcă mi-a curățat stomacul și mi-a dat poftă de mers și explorat mai departe. Drumul e de fapt o cărare pe marginea căreia găsești pietre mari din care poți să aduni scoici de peste 13 milioane de ani. Fetița mea s-a apucat să o facă și n-ar fi mai plecat de acolo. Din păcate. pentru noi, timpul a fost limitat deoarece ne-am pornit târziu la drum. Peisajul e minunat cât vezi cu ochii, iar salciile se oglindeau mirific în apa curată a râului. Aproape de biserică se poate urca pe o potecă dar pentru noi cărarea a fost blocată de niște animale care semănau a tauri. :) Așa că după o oră de mers ne-am întors la mașină și am parcat apoi la poalele dealului, aproape de intrarea în satul Butuceni. Am urcat iar dealul, am vizitat o peșteră unde trăiește un călugăr bătrân care a amplasat acolo un fel de altar. Apoi biserica de unde tocmai ieșiseră niște nuntași, semn că se oficiază slujbe de căsătorie acolo. De acolo, când ieși, în stânga sunt niște scări care duc spre sat. Localnicii sunt foarte prietenoși, casele deosebite și eu abia aștept o altă ocazie să mă reîntorc și chiar să stau stau câteva zile în acest loc.

                 
Viorica, prietena mea de la Chișinău, s-a încumetat să-mi arate acest loc deși dansase până dimineața la o nuntă. 
Biserica
piatră plină de scoici

cărarea de pe malul Răutului

     

luni, 12 septembrie 2016

Something has change at 30 years old


      Pe la 16 ani, simțeam că toată lumea e a mea. Că pot face orice. Că trebuie doar să îmi doresc asta. Îmi plăcea să fiu înconjurată de lume, de prieteni adevărați. Deși uneori ei nu erau așa. Nu-mi păsa. Eu ceea ce ofer e necondiționat. Mi se părea vârsta de 30 una foarte îndepărtată. Mă uitam la femei de 30 de ani și nu le vedeam nici tinere, nici bătrâne. Doamne li se spunea în societate. Mie nu-mi place apelativul asta. Deloc. Doamna Diana sau doamna Flintoacă îmi zgârâie auzul.
      Nu aș putea să vă spun ce s-a schimbat. Pentru că în continuare știu că trebuie doar să-mi doresc cu adevărat și totul e posibil. Știu că nu există granițe și limite decât atunci când noi ni le impunem. Știu că nu există nu pot, există nu am chef sau pur și simplu nu ești dispus să consumi energie pentru ca să lupți pentru ceea ce-ți dorești.
      Gata. Știu ce s-a schimbat. Nu mai am chef de vacanțe. Pur și simplu, vreau să construiesc ceva. Pentru mine și pentru cei din jur. Mi-au trebuit mai bine de doi ani să mă hotărăsc ce vreau să fac. Am ezitat. Nu am avut încredere în mine. Acum am. Și o să mă odihnesc după ce o să realizez ce îmi doresc. Am mai multă răbdăre. Așa simt. Nu știu dacă e temporar. Și sper să nu fie. Mi-am propus să nu mai ridic tonul vocii. Să fiu blândă. Deși o să-mi fie greu. Pentru că mă aprind repede și ard ca un foc de paie. Și în ultimul rând - o să încerc să prețuiesc mai mult oamenii de lângă mine. Chiar și pe tine, care îți faci timp și în zilele în care eu nu am laptopul cu mine și accesezi acest blog. Pentru mine asta înseamnă mult. Chiar dacă nu câștig bani din asta, mă face fericită să știu că sunt oameni care vor să citească ce scriu. Vă mulțumesc dragii mei. Și ca să vă fie mai ușor, puteți să apăsați pe urmăriți, din dreapta paginii când deschizi blogul. Și când postez ceva o să apară automat.
      Ziua de ieri nu a fost una WOW. Nu așa cum mi-o petreceam la 18 ani. Remember, Ramona? A fost una liniștită, alături de oameni dragi. Anastasia a dormit pentru prima dată în aer liber, pe o pătură, la Mogoșoaia. Iar seara am petrecut-o frumos, lângă persoane de calitate. Tocmai ne-am întors dintr-o excursie deosebit de frumoasă în Republica Moldova, țară pe care pur și simplu o iubesc. Trebuie să ai prieteni acolo, să stai câteva zile și o să înțelegi despre ce vorbesc. O să povestesc diseară sau cel târziu mâine despre ce am mai descoperit acolo. O să te conving că merită să mergi acolo.
     La final, să nu uit! Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu care mi-a permis să împlinesc această frumoasă vârstă. Și apoi celor care mă suportă zi de zi. Și nu în ultimul rând cei care și-au făcut timp pentru o urare. A fost minunat să văd cât de mulți oameni s-au gândit la mine. Astea sunt cadourile pe care mi le doresc în fiecare an de ziua mea.
       

luni, 29 august 2016

Obsesia Manymonths

                                   

        Știu, majoritatea oamenilor care vor citi acest articol vor spune: ”Ce-o mai fi și asta?” Ei bine, este noua mea obsesie. Așa se numește o firmă de îmbrăcăminte pentru copii din Finlanda. M-am îndrăgostit de ea în urmă cu un an și bine am făcut. Perioadele reci le-am trecut cu brio. N-am înfofolit copilul, pentru că lâna merinos, material folosit de cei de acolo, reglează temperatura corpului. Dacă nu e foarte frig, iarna poți sta lejer doar în pantaloni dublați, body și cagulă. Iar ediția pentru bebeluși e demențială: http://hiphip.ro/collections/haine-din-lana-merinos/products/body-kimono-manymonths-din-lana-merinos-poppy-red
       Oameni buni, dar a devenit foarte obositor. De o săptămână mă gândesc ca un drogat ce să mai cumpăr de pe www.hiphip.ro. Pentru că azi la ora 15:00 a intrat noua colecție și ei sunt unici importatori în România. Și deși sunt scumpe se vând ca pâinea caldă. În vara asta m-am chinuit să prind o pălărie de in și până să dau eu comanda deja nu mai erau. Dacă greșesc ceva, să mă scuzați. V-am spus, mă doare capul de la cât mi l-am tot stors ce să cumpăr, cum să asortez, îmi trebuie cu adevărat, nu-mi trebuie. Că doar dau 7 milioane de lei vechi dintr-un foc pe o pereche de pantaloni, două body-uri, un cardigan și o cagulă. Și-aș mai vrea și un fel de eșarfă unique și un cardigan de la o altă firmă care produce haine merinos, Joha. Am avut un pulover anul trecut pe care l-am purtat excesiv și e ca nou. Cred că o să le iau și Dumnezeu cu mila după. :)) Măcar nu ne ia frigul prin surprindere.
        Eu am antecedente. Cei mai mulți bani din viața mea i-am cheltuit pe haine. Nu-mi iau multe dar încerc să fie de calitate. Pe același principiu merg și cu fetița mea. Și mi-am transferat ușor, ușor atenția către hăinuțele ei. Acum că am dat comandă și v-am spus și vouă despre ce mă apasă, sper să-mi treacă și să-mi canalizez atenția spre altceva. Hai, v-am pupat!

      P,S. Sunt și haine din lână merinos pentru adulți. Anul asta o să-i scriu o scrisoare lui Moș Crăciun poate e darnic și e bun. :)))

duminică, 21 august 2016

Everything is possible when you believe


       Mă simt fresh. Adică împrospătată. Plină de viață. Da, aproape că schimb prefixul. Dar mă simt un copil poznaș. Pus pe șotii. Îmi place să fiu așa. Să trăiesc pentru ziua de azi. Să iubesc. Să zâmbesc. Ador aventura. Mi-ar plăcea să mă urc pe munți ca la 16 ani. Plec în vacanță fără cazare. Îmi fac planul și bagajele pe ultima sută de metri. Nu-mi place să planific viața. Doar o trăiesc.
       Aș vrea să dansez mai mult. O fac zilnic, acasă. Aș vrea să călătoresc mai mult. Nu există lună să nu ies din oraș.  Aș vrea ca toate dorințele să mi se împlinească. Și să știți că da, mai devreme sau mai târziu, chiar se întâmplă tot ce-mi pun în cap. Spunea astăzi la predică părintele ceva lăsat de Dumnezeu nouă oamenilor. După care eu îmi ghidez viața. ”Dacă vei avea credință cât un grăunte de muștar, nimic nu va fi cu neputință”. Nu sunt nici foarte frumoasă, nici foarte deșteaptă, dar știu că sunt deosebită. Într-adevăr, maternitatea și uneori, oboseala, mi-a mai șters zâmbetul pe care-l afișam la 18 ani. Dar acum și lucrurile s-au schimbat.
       Nu vă pot dezvălui decât atât. Viața mea e departe de a fi perfectă. Dar am învățat din greșeli. Am învățat să-i prețuiesc și să-i iubesc pe cei din jur. Necondiționat. Să încerc să fiu acolo dacă cineva are nevoie de mine. Să pun accentul pe lucrurile de suflet și nu pe cele materiale. Să-mi urmez visele.
       Și mi-am pus în cap să reușesc. Și nu mă voi opri până acest lucru se va întâmpla. Succesul este doar pentru cei care luptă pentru el. Am învățat asta de la un bun prieten.
Trebuie doar să mă decid în ce direcție o să o apuc. Avem o datorie față de noi înșine. Să fim fericiți. Pentru că astfel putem să dăruim din energia noastră și celor din jur.