sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Gânduri

   
        Nu am mai scris demult. Îmi era dor să aștern aici gânduri strânse multe zile. Câteodată mi-e greu să mă adun. Aș vrea să trăiesc într-o lume mai caldă. Aș vrea să simt mai multă prietenie în jur. Aș vrea să pot să dăruiesc. Să ofer și să primesc încredere. Să fim buni unii cu ceilalți. Să nu uităm că avem responsabilități și să muncim pentru asta. Dar să nu trăim doar ca la finalul lunii să primim bani. Să reușim să facem ce ne place. Să nu uităm de cei dragi. Bucureștiul e unul din orașele cu cele mai multe mall-uri din Europa. Și sunt pline. Pentru că ne ghidăm după aparențe. Muncim din greu să ne cumpărăm haine de firmă deși de cele mai multe ori n-am avea nevoie de altele noi. Purtăm tricouri ale căror simboluri nu le știm semnificația. Ne otrăvim singuri. Cum? Fiind comozi și cumpărând alimente cu E-uri și consevanți de la supermarket. Și nu numai. Stresul e la ordinea zilei. Lupta pentru supraviețuire te face să uiți de toți și de toate. Devenim egoiști. Și uităm de lucrurile cu adevărat importante. Că avem doar prezentul. Că trebuie să trăim frumos. Să ne prețuim familia. Să avem prieteni adevărați. Și niciodată să nu ne pierdem credința.

miercuri, 12 octombrie 2016

Rețeta fericirii


       Nu vă închipuiți că am găsit-o eu. Mi-a căzut în mână, la propriu, o pagină dintr-un ziar pe care-l primesc uneori de la biserică. Ce-i drept, nu prea l-am citit. Era uitat într-o cutie cu ”jucării”. Ele însemnând tot felul de acreditări, hârtii, ceasuri, etc. Când am văzut ce scrie, mi-am adus aminte de blog și de voi, puțini dar buni, care citiți. Și nu doar atât. Mi-am revăzut viața și mi-am dat seama că mă regăsesc în fiecare cuvânt. Și că nu există ceva mai adevărat.

     ”De câte ori vrea omul să-și îndeplinească poftele, sau să afle odihnă în vacanțe prelungite, sau să obțină satisfacții de tot felul de la cei din jurul său, de atâtea ori va ajunge să fie dezgustat, plictisit, neîmplinit. De câte ori, însă, cineva se dăruiește celorlalți, făcând risipă de efort, de daruri și de timp prețios, tot de atâtea ori se va naște în el o bucurie care îl va odihni”.

      Mi-a plăcut enorm. Și mă gândesc acum la toți acei voluntari pe care i-am întâlnit în viață. Care se dedică trup și suflet unor cauze nobile. Care apleacă urechea atunci când cineva e în suferință. De ce cred cu tărie că e adevărată această frază? Pentru că am tot mers în vacanțe și m-am întors mai obosită decât atunci când am plecat. Pentru că am realizat că ceea ce mă împlinește cu adevărat este să-mi urmez visele. Să nu mă opresc până când ele nu devin realitate. Iar apoi să mă dedic celorlalți. Deocamdată, celor dragi.

duminică, 18 septembrie 2016

Din suflet pentru părinții obosiți


      Mă gândeam azi cum de poți să-ți lași pentru câtiva ani viața pe ”hold” și să te dedici unui copil. Ce poate fi interesant în a schimba și a spăla scutece, a găti în fiecare zi și a-ți petrece mult timp la locul de joacă? Cum să preferi asta în schimbul unei ieșiri cu prietenele la terasă, în club, să mergi în vacanțe în locații exotice, pur și simplu să fii liber să ai o carieră înfloritoare?
      Mi-am răspuns singură. Cu sinceritate și cu o bucurie nespusă venită din suflet. Noi, mamele, suntem programate genetic să avem grijă de micuții noștri. Uneori ne descurcăm bine, alteori nu. Cu siguranță când pornești în această călătorie toată viața ta se schimbă. Ce însemna prioritate înainte, acum este undeva pe o listă lungă de așteptare. Pentru că nu există o sarcină mai mare pentru părinți decât aceea de a crește sănătos, frumos, învăluit în iubire și fapte bune, acel dar pe care numai Dumnezeu ți-l poate trimite. Să-l tratezi cu respect, să-l înveți și să redescoperi odată cu el lumea, culorile, anotimpurile, etc. Să nu-i distragi atenția atunci când el este preocupat de o activitate. Să intervii doar atunci când el îți cere ajutorul, Nici un copil nu este rău. Nu există copii obraznici. Există doar părinți care nu i-au oferit tot ce are el nevoie pentru a deveni un om extraordinar atunci când va crește.
       Da, azi am realizat că scopul pentru care muncesc în fiecare zi și pentru care refuz să merg la un serviciu convențional, gen 8 ore pe zi, este pentru că nu vreau să-mi privez copilul de dragostea, atenția, blândețea și înțelepciunea pe care le învăț zi de zi de când a apărut această minune în viața mea. Da, și partea materială este importantă. Dar noi, mamele, suntem responsabile pentru viitorul lor și al întregii omeniri.
Depinde de ceea ce le transmitem noi încă din primele zile, poate chiar de când ei erau în pântecul nostru. Și când spun asta nu mă refer la ceea ce le vorbim, ci a fi un exemplu în tot ceea ce facem. Dacă tu vei fi tot timpul corect cu el și cu ceilalți oameni, el va fi la fel. Dacă vei fi blând și tolerant față de semenii tăi, el va învața ce înseamnă să-ți iubești aproapele. Și eu învăț de la copilul meu. Mi-au trebuit 30 de ani să ajung să mănânc sănătos, la ore fixe și destul de echilibrat. Să văd lumea cu ochi de adult dar cu suflet de copil. Să am răbdare să explic. Să redescopăr bucuria fiecărei zile. Să simt că trăiesc chiar și atunci când simt că obosesc. Fără drame, fără bârfe, fără răutate. Ele nu mai au ce căuta în lumea noastră. Vă doresc o duminică minunată.
       

joi, 15 septembrie 2016

Orheiul Vechi - locul de unde poți să aduni scoici vechi de peste 13 milioane de ani


      Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de geografie. Totuși, uitasem de marea Sarmatică, cea din care s-au format Marea Neagră, Marea Aral și Marea Caspică. Probabil nu mi-aș fi adus aminte niciodată dacă nu ne-ar fi povestit istoria Orheiului Vechi un puști până în 10 ani, care juca fotbal pe un teren aflat la ieșirea din satul Butuceni. Piesa celor de la Carla's Dream, ”Unde”, a fost filmată acolo. https://www.youtube.com/watch?v=4Y1RHv52PLg
      Orheiul Vechi este un complex natural din Republica Moldova pe care se merită să-l vizitați. Noi nu credeam că ne va impresiona prea tare. Habar n-aveam că acolo este de fapt fundul unei mări care nu mai există de milioane de ani. O să vă povestesc doar experiența mea, pentru că restul găsiți pe wikipedia sau pe orice site de promovare a fraților noștri de peste Prut.
      Dealurile minunate, pietrele încarcate de scoici și de istorie, trasee pentru alpiniști, peșteri de unde se spune că dacă intri te întorci încărcat de energie, oameni din satul Butuceni care abia așteaptă să le treci pragul și nu în ultimul rând biserica care parcă păzește acest loc de vis.
     Am ținut neapărat să mergem duminca. Din Chișinău nu faci mai mult de o oră chiar dacă mergi regulamentar. Drumul este foarte bun și nici nu simți când ai ajuns. Am parcat mașina la intrare în satul Trebujeni, pe un drum de țară, într-o mare de scaieți. Mirosul mi-a adus aminte de vacanțele de vară pe care uneori le petreceam în satul natal al tatălui meu. Liniștea a fost prima care ne-a întâmpinat. Apoi ne-am cățărat de pe un deal până am ajuns la o peșteră destul de mare cu fel de fel de înscrisuri mai noi sau mai vechi. Nu este un traseu foarte abrupt, dar recomand încăltăminte adecvată pentru a te putea bucura de urcare și coborâre.
      Apoi am luat-o la pas pe malul râului Răut, deoarece nu știam să existe vreun traseu pe sus care să nu fie periculos. Ne-am oprit întâi la un izvor amenajat de unde am băut o apă care parcă mi-a curățat stomacul și mi-a dat poftă de mers și explorat mai departe. Drumul e de fapt o cărare pe marginea căreia găsești pietre mari din care poți să aduni scoici de peste 13 milioane de ani. Fetița mea s-a apucat să o facă și n-ar fi mai plecat de acolo. Din păcate. pentru noi, timpul a fost limitat deoarece ne-am pornit târziu la drum. Peisajul e minunat cât vezi cu ochii, iar salciile se oglindeau mirific în apa curată a râului. Aproape de biserică se poate urca pe o potecă dar pentru noi cărarea a fost blocată de niște animale care semănau a tauri. :) Așa că după o oră de mers ne-am întors la mașină și am parcat apoi la poalele dealului, aproape de intrarea în satul Butuceni. Am urcat iar dealul, am vizitat o peșteră unde trăiește un călugăr bătrân care a amplasat acolo un fel de altar. Apoi biserica de unde tocmai ieșiseră niște nuntași, semn că se oficiază slujbe de căsătorie acolo. De acolo, când ieși, în stânga sunt niște scări care duc spre sat. Localnicii sunt foarte prietenoși, casele deosebite și eu abia aștept o altă ocazie să mă reîntorc și chiar să stau stau câteva zile în acest loc.

                 
Viorica, prietena mea de la Chișinău, s-a încumetat să-mi arate acest loc deși dansase până dimineața la o nuntă. 
Biserica
piatră plină de scoici

cărarea de pe malul Răutului

     

luni, 12 septembrie 2016

Something has change at 30 years old


      Pe la 16 ani, simțeam că toată lumea e a mea. Că pot face orice. Că trebuie doar să îmi doresc asta. Îmi plăcea să fiu înconjurată de lume, de prieteni adevărați. Deși uneori ei nu erau așa. Nu-mi păsa. Eu ceea ce ofer e necondiționat. Mi se părea vârsta de 30 una foarte îndepărtată. Mă uitam la femei de 30 de ani și nu le vedeam nici tinere, nici bătrâne. Doamne li se spunea în societate. Mie nu-mi place apelativul asta. Deloc. Doamna Diana sau doamna Flintoacă îmi zgârâie auzul.
      Nu aș putea să vă spun ce s-a schimbat. Pentru că în continuare știu că trebuie doar să-mi doresc cu adevărat și totul e posibil. Știu că nu există granițe și limite decât atunci când noi ni le impunem. Știu că nu există nu pot, există nu am chef sau pur și simplu nu ești dispus să consumi energie pentru ca să lupți pentru ceea ce-ți dorești.
      Gata. Știu ce s-a schimbat. Nu mai am chef de vacanțe. Pur și simplu, vreau să construiesc ceva. Pentru mine și pentru cei din jur. Mi-au trebuit mai bine de doi ani să mă hotărăsc ce vreau să fac. Am ezitat. Nu am avut încredere în mine. Acum am. Și o să mă odihnesc după ce o să realizez ce îmi doresc. Am mai multă răbdăre. Așa simt. Nu știu dacă e temporar. Și sper să nu fie. Mi-am propus să nu mai ridic tonul vocii. Să fiu blândă. Deși o să-mi fie greu. Pentru că mă aprind repede și ard ca un foc de paie. Și în ultimul rând - o să încerc să prețuiesc mai mult oamenii de lângă mine. Chiar și pe tine, care îți faci timp și în zilele în care eu nu am laptopul cu mine și accesezi acest blog. Pentru mine asta înseamnă mult. Chiar dacă nu câștig bani din asta, mă face fericită să știu că sunt oameni care vor să citească ce scriu. Vă mulțumesc dragii mei. Și ca să vă fie mai ușor, puteți să apăsați pe urmăriți, din dreapta paginii când deschizi blogul. Și când postez ceva o să apară automat.
      Ziua de ieri nu a fost una WOW. Nu așa cum mi-o petreceam la 18 ani. Remember, Ramona? A fost una liniștită, alături de oameni dragi. Anastasia a dormit pentru prima dată în aer liber, pe o pătură, la Mogoșoaia. Iar seara am petrecut-o frumos, lângă persoane de calitate. Tocmai ne-am întors dintr-o excursie deosebit de frumoasă în Republica Moldova, țară pe care pur și simplu o iubesc. Trebuie să ai prieteni acolo, să stai câteva zile și o să înțelegi despre ce vorbesc. O să povestesc diseară sau cel târziu mâine despre ce am mai descoperit acolo. O să te conving că merită să mergi acolo.
     La final, să nu uit! Mulțumesc în primul rând lui Dumnezeu care mi-a permis să împlinesc această frumoasă vârstă. Și apoi celor care mă suportă zi de zi. Și nu în ultimul rând cei care și-au făcut timp pentru o urare. A fost minunat să văd cât de mulți oameni s-au gândit la mine. Astea sunt cadourile pe care mi le doresc în fiecare an de ziua mea.
       

luni, 29 august 2016

Obsesia Manymonths

                                   

        Știu, majoritatea oamenilor care vor citi acest articol vor spune: ”Ce-o mai fi și asta?” Ei bine, este noua mea obsesie. Așa se numește o firmă de îmbrăcăminte pentru copii din Finlanda. M-am îndrăgostit de ea în urmă cu un an și bine am făcut. Perioadele reci le-am trecut cu brio. N-am înfofolit copilul, pentru că lâna merinos, material folosit de cei de acolo, reglează temperatura corpului. Dacă nu e foarte frig, iarna poți sta lejer doar în pantaloni dublați, body și cagulă. Iar ediția pentru bebeluși e demențială: http://hiphip.ro/collections/haine-din-lana-merinos/products/body-kimono-manymonths-din-lana-merinos-poppy-red
       Oameni buni, dar a devenit foarte obositor. De o săptămână mă gândesc ca un drogat ce să mai cumpăr de pe www.hiphip.ro. Pentru că azi la ora 15:00 a intrat noua colecție și ei sunt unici importatori în România. Și deși sunt scumpe se vând ca pâinea caldă. În vara asta m-am chinuit să prind o pălărie de in și până să dau eu comanda deja nu mai erau. Dacă greșesc ceva, să mă scuzați. V-am spus, mă doare capul de la cât mi l-am tot stors ce să cumpăr, cum să asortez, îmi trebuie cu adevărat, nu-mi trebuie. Că doar dau 7 milioane de lei vechi dintr-un foc pe o pereche de pantaloni, două body-uri, un cardigan și o cagulă. Și-aș mai vrea și un fel de eșarfă unique și un cardigan de la o altă firmă care produce haine merinos, Joha. Am avut un pulover anul trecut pe care l-am purtat excesiv și e ca nou. Cred că o să le iau și Dumnezeu cu mila după. :)) Măcar nu ne ia frigul prin surprindere.
        Eu am antecedente. Cei mai mulți bani din viața mea i-am cheltuit pe haine. Nu-mi iau multe dar încerc să fie de calitate. Pe același principiu merg și cu fetița mea. Și mi-am transferat ușor, ușor atenția către hăinuțele ei. Acum că am dat comandă și v-am spus și vouă despre ce mă apasă, sper să-mi treacă și să-mi canalizez atenția spre altceva. Hai, v-am pupat!

      P,S. Sunt și haine din lână merinos pentru adulți. Anul asta o să-i scriu o scrisoare lui Moș Crăciun poate e darnic și e bun. :)))

duminică, 21 august 2016

Everything is possible when you believe


       Mă simt fresh. Adică împrospătată. Plină de viață. Da, aproape că schimb prefixul. Dar mă simt un copil poznaș. Pus pe șotii. Îmi place să fiu așa. Să trăiesc pentru ziua de azi. Să iubesc. Să zâmbesc. Ador aventura. Mi-ar plăcea să mă urc pe munți ca la 16 ani. Plec în vacanță fără cazare. Îmi fac planul și bagajele pe ultima sută de metri. Nu-mi place să planific viața. Doar o trăiesc.
       Aș vrea să dansez mai mult. O fac zilnic, acasă. Aș vrea să călătoresc mai mult. Nu există lună să nu ies din oraș.  Aș vrea ca toate dorințele să mi se împlinească. Și să știți că da, mai devreme sau mai târziu, chiar se întâmplă tot ce-mi pun în cap. Spunea astăzi la predică părintele ceva lăsat de Dumnezeu nouă oamenilor. După care eu îmi ghidez viața. ”Dacă vei avea credință cât un grăunte de muștar, nimic nu va fi cu neputință”. Nu sunt nici foarte frumoasă, nici foarte deșteaptă, dar știu că sunt deosebită. Într-adevăr, maternitatea și uneori, oboseala, mi-a mai șters zâmbetul pe care-l afișam la 18 ani. Dar acum și lucrurile s-au schimbat.
       Nu vă pot dezvălui decât atât. Viața mea e departe de a fi perfectă. Dar am învățat din greșeli. Am învățat să-i prețuiesc și să-i iubesc pe cei din jur. Necondiționat. Să încerc să fiu acolo dacă cineva are nevoie de mine. Să pun accentul pe lucrurile de suflet și nu pe cele materiale. Să-mi urmez visele.
       Și mi-am pus în cap să reușesc. Și nu mă voi opri până acest lucru se va întâmpla. Succesul este doar pentru cei care luptă pentru el. Am învățat asta de la un bun prieten.
Trebuie doar să mă decid în ce direcție o să o apuc. Avem o datorie față de noi înșine. Să fim fericiți. Pentru că astfel putem să dăruim din energia noastră și celor din jur.

Puseul de creștere de la 3 luni și întreruperea alăptării

      Sper să citești asta înainte de a-i da copilului tău lapte praf pentru că plânge non-stop și tu crezi că nu se satură. Așa este, nu o face. Dar nu este din vina ta, ci nevoile bebelușului sunt foarte mari în aceste câteva zile cât ține acest puseu, de obicei între 3 și 7. V-am spus că sunt leneșă, dar într-o bună zi o să scriu despre experiența noastră.
       Puseul de creștere de la 3 luni este una dintre principalele cauze ale întreruperii alăptării. Bebelușul tău nu are nevoie de supliment în acele zile pe care ulterior o să vi le amintiți cu dor și drag. Are nevoie de laptele tău, administrat la cerere. Pentru că în această perioadă ar vrea să stea doar la sân. Și nu e nimic rău în asta. Din contră, îți stimulează lactația și vei reuși să faci față cu brio nevoilor lui. Alții nu mai vor deloc să se atașeze, dar dacă reușești să fii zen, să conștientizezi cauza plânsului, să înțelegi, să fii calmă și să-i arați iubirea ta, când va muri de foame, se va reîntoarce la singura sursă de hrană pe care o cunoaște. Bebelușii sunt foarte isteți.
        https://alapteaza.wordpress.com/2013/11/12/schema-de-intelegere-a-puseului-de-crestere-de-la-3-luni/
        http://clubulbebelusilor.ro/articol/427/5-indicii-ca-bebelusul-trece-printr-un-puseu-de-crestere.html
        De ce multe mame se opresc la 3 luni? Pentru că nu au încredere în ele, pentru că ascultă gura lumii: ”dă-i mamă lapte praf, nu vezi că nu se satură?”. Ba chiar medicul de familie sau pediatrul la cea mai mică derapare din graficele lor de greutate sau înălțime îți recomandă supliment. Părerea mea este că e greșit. Odată ce le-ai dat mai multe zile la rând supliment, majoritatea copiilor vor prefera să mănânce cu biberonul, pentru că astfel în 2 minute sunt sătuli, versus cel puțin 20, cât mănâncă de la voi. Acum sunteți libere să vă documentați. Dar nimeni și nimic nu vă poate înlocui dacă voi nu vă doriți asta. Laptele matern este darul de la Dumnezeu pe care ni l-a lăsat nouă, femeilor. Este mai mult decât un aliment minune. Este dragoste. Este iubirea transmisă mai departe generației viitoare. Copii alăptați sunt mai siguri pe ei când vor deveni adulți. Iar clipele când ei sunt mici și au nevoie de noi trec ca prin minune. Vă doresc o duminică minunată.
     

miercuri, 17 august 2016

Maria Stoican: ”O familie unită o menții cu multă dragoste și respect”


      Astăzi este despre Maria. Chiar dacă e trecut de 15 august, când se prăznuiește Adormirea Maicii Domnului. Să știți că pe această dată se pomenesc morții, cei vii se sărbătoresc pe 8 septembrie. Am mulți oameni deosebiți cu acest nume în viața mea. Dar o să mă rezum la unul singur. La cea care mi-a dat impulsul de a merge într-un loc minunat. Așa că a contribuit la minunea vieții mele. Ne vedem rar, dar atunci când o facem nu simțim trecerea timpului. Oamenii nu se întâlnesc întâmplător. Este vorba despre Măriuca Stoican. Am cunoscut-o când Flavius a semnat cu Dinamo. Fix în aceeași zi aflasem de la Ionuț Negoiță că va juca un meci cu noul antrenor pe terenul sintetic de la Rin Otopeni. Patronul lui Dinamo juca fotbal în fiecare săptămână de plăcere dar și să se mențină în formă. Acolo era ea, fan înfocat al soțului ei. Și-am apucat să descoperim una despre cealaltă imens de multe lucruri. Dacă de la prima vedere am pus la cale o ieșire în Moldova, care s-a concretizat într-o lună, vă dați seama ce a fost. E diferită de prototipul de soție de fotbalist, respectiv antrenor. E o prezență discretă, agreabilă, banii nu au schimbat-o. E modestă, frumoasă și devreme acasă pentru Flavius de mai bine de 20 de ani. :)O să vă las să descoperiți un om frumos.

       -Mări, ce înseamnă acest nume sfânt pe care îl porți pentru tine?
      Dumnezeu mi-a dat acest nume pe care-l port cu drag. Din momentul în care ne naștem și până murim nimic nu este întâmplător. Eu cred că totul este scris într-o carte pentru fiecare dintre noi.

        -Când ai simțit cel mai mult că Dumnezeu este cu tine?
        Eu simt puterea lui în permananță. Îi simt prezența clipă de clipă.

        -Se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică. Pe de altă parte știm cu toții că nu este o sarcină ușoară. Ți-ai dedicat viața soțului tău și fetiței voastre, care mai nou e femeie, Lorena. Au fost momente când ți-a fost greu?
         Soțul meu și fata mea sunt daruri de la Dumnezeu. Îi prețuiesc și îi iubesc necondiționat și așa când faci asta depășești foarte ușor astfel de momente.

        -Aveți aproape o viața de om împreună, deși sunteți încă foarte tineri. Ce trebuie să facă o soție ca să-și țină familia unită?
        Să iubească și să respecte.

       -Ce simți când mergi la Prislop? Voi mergeți acolo deja de mulți ani. Mai sunt și alte locuri aproape de sufletul tău?
       Când merg acolo simt o stare de liniște și este locul în care mă încarc cu energie pozitivă.

       -Care sunt calitățile pe care le apreciezi cel mai mult la oameni?
       Calitățile pe care le apreciez la oameni sunt cele pe care eu le ofer apropiaților mei. Ce vă spuneam mai sus: încredere și respect. Când întâlnesc oameni sinceri îi prețuiesc enorm. Nu am foarte mulți prieteni dar pe cei pe care îi am au un loc aparte în inima mea.

       -Cum arată o zi fericită pentru Maria Stoican?
      Când sunt alături de soțul meu și de fata mea.


       -Lorena s-a transformat într-o femeie foarte frumoasă. Și e și handbalistă de succes. Ce-ți dorești pentru ea?
       La fel cum cred că Flavius va ajunge foarte sus ca antrenor, cred că Lorena a văzut în familie ce înseamnă performanța și că dacă ești serios și muncitor poți ajunge până acolo unde îți dorești.

duminică, 14 august 2016

Am defecte, deci exist


      Câteodată cred că le știu pe toate. Și sunt extrem de critică. De ce? Habar n-am. Probabil e vorba de zodie...deși nu prea cred eu în asta. Îmi spun mereu că o să mă accept așa cum sunt. Și o să fac asta și cu ceilalți. Și, cel mai important, nu o să vorbesc pe nimeni de rău. Nici măcar în capul meu. Ei bine, când mă enervează cineva, îmi rămâne în minte. Pur și simplu. Deși orice mi-ar face o persoană, eu întotdeauna aș fi gata să o ajut. Așa sunt eu. Mă aprind și ard repede.
      Acum lucrez cu mine. Da, lucrez să văd în orice partea plină a paharului. Deși am avut o săptămână proastă. Organismul meu dă semne că e ceva în neregulă. Dar așa cum mi-a spus o bună prietenă, trebuie întotdeauna să te ridici și să mergi mai departe. Eu am ajuns la o concluzie: lumea nu se oprește în loc pentru tine orice s-ar întâmpla. Trebuie să fii puternic, pozitiv, să ai ce să le oferi oamenilor din jur. Chiar și cel mai ursuz om de pe pământ se transformă când are parte de dragoste.
E duminică, încă post,  deși nu prea am putut să-l țin. Aseară a fost una din acele seri în care m-am simțit atât de bine că nu voiam să mă mai bag la somn. Nu vă gândiți că am făcut ceva deosebit. Am stat de vorbă doar, cu persoane la care țin. Oamenii au nevoie de astfel de momente. Cine nu înțelege asta, să fie sănătos. Există cineva în viața mea pe care-l iubesc la fel ca pe fratele meu. N-o să-i dau numele, că se știe el. Vreau doar să-i mulțumesc pentru că în timp ce scriam mi-am dat seama că a fost acolo aproape de fiecare dată când am avut nevoie de el. Astfel de oameni îi întânești rar și trebuie să ai grijă de ei. Dumnezeu este în fiecare dintre noi. Bun, rău. sărac, bogat. Îl descoperim de fiecare dată când ne iubim cu adevărat unii pe alții. Chiar dacă uneori pare atât de greu.

vineri, 12 august 2016

Am nevoie de un nou proiect

   
Parcul Dendrarium, Chisinău


     N-am mai avut chef să scriu. Asta-i adevărul. Cineva m-a dezamăgit crunt. O persoană pe care nu o cunoșteam personal dar în proiectul căruia credeam. Și am muncit datorită acestui lucru. N-o să intru în detalii. Îi urez succes în continuare. Doar că mi-a lăsat un gust amar, foarte amar. Și mi-am dat seama că simt nevoia să mă implic și să fac ceva de viitor. Nu știu ce. Uneori mi-e dor de presă. Avea Mitică Dragomir o vorbă că noi, cei care ne învârtim în jurul fotbalului, nu știm să facem altceva. Așa este. Cred că ceea ce am făcut a fost de calitate. Mi-ar plăcea să am bani să pot să-mi ajut toți apropiații atunci când au nevoie. Să fac multe cadouri. Să aduc bucurie în viețile oamenilor.
       Programasem o excursie la Chișinău de mult timp. Am vrut de Paște, dar nu a fost să fie. Săptămâna trecută am pus ideea în practică. Ce-a ieșit? O minune de vacanță. Nu ceva wow, dar ceva foarte aproape sufletului meu. Mi-am dat seama cât de mult îmi iubesc prietenii. Da, pe voi, pe care vă sun rar. Nu o fac intenționat, pe cuvânt. Mi-am dat seama că cel mai bine mă simt printre ei. Viorica, prietena mea din facultate e fabuloasă. Numai ea putea să se streseze o zi întreagă să ne aștepte cu bucate alese fix când ajungem în orașul ei. Și i-a ieșit. Tot ea, draga mea prietenă, care este deja absolventa a două facultăți, jurnalism și cea de artă, ne-a arătat un parc deosebit, Dendrarium, pe care nu trebuie să-l ratați dacă vizitați Moldova. Chiar merită. Sunt și alte lucruri pentru care se merită să-i vizitați pe frații noștri de peste Prut. Mâncarea e de nota 10. Apoi bomboanele Bucuria. Oamenii sunt foarte ospitalieri. Într-o seară, la restaurant, fetița mea s-a plictisit. Și un bărbat care venea de la o nuntă când a văzut-o că plânge i-a cumpărat pe loc un balon albastru. A i-a mulțumit cu un zâmbet și s-a jucat cu el până când i l-am pierdut. :) Cel mai important dar pe care l-am primit acolo mi l-a făcut prietena mea - afecțiunea și atenția ei. Tocmai de aceea ne vom întoarce curând.
        Tot la Chișinău, Flavius Stoican, un antrenor tânăr despre care cred că va ajunge mare dacă va munci în Moldova așa cum o făcea la Dinamo, ne-a primit atât de frumos că mă simt datoare cândva să-i întorc serviciul. El are o soție foarte credincioasă pe care o să o cunoașteți în curând chiar aici, pe blog. Mai trebuie să și accepte, dar vedem noi cum facem.

A testa gazonul sub privirile antrenorului de la Zimbru


        Am mai întânit o persoană deosebită în Moldova. Poate cel mai bun impresar pe care l-am văzut. Modest, familist, diferit față de toți cei pe care îi cunosc. Deși deschide porțile aproape oriunde în spațiul ex-sovietic și nu numai. Chiar am ținut neapărat să văd cum gândește. A fi agent este deocamdată pentru mine un vis neîmplinit.

luni, 1 august 2016

Ghid de supraviețuire pe caniculă


         Cine se trezește de dimineață departe ajunge! Proverb mai adevărat ca asta nu există. Iar când temperaturile depășesc ca azi 35 de grade Celsius, chiar poți să te consideri norocos dacă reușești să-l asculți. Eu m-am trezit înainte de 7, am ieșit afară și m-am energizat. Dimineața nici nu se simte poluarea și temperatura e nemaipomenită. Am dus în sfâșit copilul în parc fără să-mi fac griji pentru razele soarelui, la 9 deja ne întorceam acasă. Niciodată nu ne-am distrat atât de bine ca astăzi la locul de joacă.  Deși era gol. Se pare că am fost singurii matinali. După ce-am trebăluit vreo 2 ore și prin casă, deja mi-am terminat treaba pe ziua de azi. Și am restul orelor doar pentru mine și fetița mea.
       Știu, azi e luni și majoritatea oamenilor merg la serviciu. Nu mă invidiați, că am și eu unul 24 din 24. Dar vă dau un sfat pe care mi-ar fi plăcut să-l primesc până acum un an. Mergeți dimineața într-un parc înainte de muncă și faceți mișcare sau pur și simplu respirați aer curat. Închis într-o încăpere sau într-un birou timp de 5 zile n-o să reușească creierul să se oxigeneze cum trebuie. Și deasta vara multă lume se plânge de durere de cap. În plus, o să simți că trece mai frumos ziua. O să te revitalizezi. Și cu ocazia asta te poți și hidrata. Se spune că jumătate de litru de apă dimineața pe stomacul gol îți pune toate organele în mișcare. Iar pe caniculă ar trebui să bem minim 3 litri pe zi. Eu recunosc că nu reușesc deși mi-aș dori.
      Când plecați de acasă pe timpul zilei, nu lăsați geamurile deschise pentru că toată căldura intră în casă și noaptea va fi destul de greu să o poftiți afară. Mie nu mi se pare sănătos în casă aerul condiționat și rezistăm și fără. Eu răcoresc bine casa pe la 3-4 dimineața atunci când reușesc să mă trezesc un minut din somn.
      Dacă ești în concediu la mare sau la munte, tot dimineața este ideal să te trezești. E minunat să privești răsăritul sau să te plimbi pe malul mării la 6 dimineața. Sănătate curată.
      Și-n final, să reușim totuși să fim recunoscători pentru vremea de afară. Că în firea omului e să nu fie niciodată mulțumit. Vara e prea cald, iarna e prea frig, toamna sunt multe ploi, primăvara la fel. Hai să ne bucurăm de ce avem și să încercăm să driblăm căldura.
.     Un început de săptămână frumos vă doresc.
       P.S. Se pare că nu mai pot posta în grupul România, așa că dacă doriți să vedeți ce scriu, puteți să apăsați butonul urmăriți, din dreapta paginei principale sau să vă înscrieți pe grupul meu de facebook, Nihil sine Deo.

duminică, 31 iulie 2016

Plimbare cu vaporașul pe lacul Herăstrău

     

     

       Da, e ultima zi din săptămână și fiind pentru mulți zi de odihnă, ne gândim ce să mai improvizăm să o facem de neuitat. Dacă săptămâna trecută v-am povestit despre Mogoșoaia, astăzi vă scriu totul despre cum poți petrece timp de calitate în București. Mai exact în Herăstrău. Mult mai bine întreținut ca Cișmigiul, acest parc este liniștit, are porțiuni întregi unde razele soarelui nu-și fac simțită prezența chiar și la temperaturi de peste 30 de grade Celsius. Sunt multe restaurante la prețuri acceptabile, ”Pescăruș” e preferatul meu. Și o plimbare pe lac cu vaporașul este mai mult decât reconfortantă. Despre asta vă voi scrie astăzi.
      Pentru mine a fost prima dată când m-am urcat într-o astfel de ambarcațiune în București. Am schimbat porțiunea de parc unde ne plimbam de obicei și am coborât fix la Debarcaderul Central unde un vaporaș se pregătea să plece. Am rugat să ne aștepte să cumpărăm bilet, am dat 10 lei pentru două persoane ( pentru copii mici este gratuit, pentru copii mai mari, între 10 și 14 ani este doar doi lei), și-am pornit. Sincer, cele 20-25 de minute în care se înconjoară lacul au trecut ca prin vis. Am apucat să fac câteva video și fotografii pe care să le împărtășesc cu voi. Dar într-o zi extrem de călduroasă a fost foarte relaxant.  Și vă recomand să încercați.

    Program 10:00 - 20:00

    Tarife pentru plimbări cu vaporașul:
    Adulți - 5 RON
    Copii între 10 și 14 ani - 2 lei
    Pensionari - 2 lei
    Persoane cu dizabilități - gratuit

    Închirieri vaporașe pentru evenimente sau grupuri:
    Vaporaș de 12 locuri - 150 RON/ h
    Vaporaș de 20 de locuri - 200 RON/ h
    Vaporaș de 50 sau 80 de locuri - 500 RON/ h

     




         

         Dacă vrei mai multă intimitate poți închiria o barcă sau o hidrobicicletă. Închirierea unei bărci de maxim 3 persoane costă 5 RON, o hidrobicicletă de două persoane este 10 RON, și una de trei persoane este 15 RON. Vă urez o duminică minunată!





 

Dacă vrei să te asculte, fă-l să te iubească

     
     Nu există ceva mai frumos și mai adevărat decât acest principiu de viață
.    Este valabil pentru toți. Partener de viață, copii, în afaceri, în sport. Iubirea stă la baza tuturor relațiilor umane. Iar să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți mi se pare cea mai potrivită poruncă pe care Dumnezeu ne-o putea lasă. Chiar dacă în zilele noastre o respectăm tot mai puțin.

    ”Străduiește-te ca copii să te iubească, atunci vei putea să faci cu ei orice. Cum realizați asta este treaba voastră. Mai mult, lucru asta e valabil nu doar pentru copii. Veți putea să faceți orice cu orice om tot ce vreți (bineînțeles, am în vedere doar lucrurile bune) dacă între voi va exista dragoste. Dacă la baza relațiilor familiale se află dragostea, atunci totul e posibil. Trebuie să vă amintiți lucrul acesta întotdeauna. Orice ați face în privința educației, străduiți-vă să nu pierdeți simțământul dragostei. La un oarecare părinte a venit cineva și i-a zis:
     -Părinte, ce e de făcut dacă cineva se ia de tine?
      Părintele a răspuns: Nu-i da atenție.
     -Și dacă tot se ia?
      Păi, iartă-l.
     -Dar dacă tot nu cedează?”
      Atunci încinge-l cu multă dragoste.”

       Asta spune  Protoiereul Valerian Krecetov în ”Cum să educăm ortodox copilul”, pagina 130. Ce bine ar fi dacă am reuși mereu să facem asta. Atunci conflictele ar dispărea, pedepsele la fel și viața ar curge lin și armonios.

   

vineri, 29 iulie 2016

Jordi Cruyff dezvăluie rețeta succesului


   
     Dacă ar exista mulți oameni ca el, echipele românești poate nu s-ar mai face de râs în Europa. După înfrângerile suferite aseară de Pandurii, 1-3 cu formația manageriată de Jordi Cruyff, Maccabi Tel Aviv, și Gent-Viitorul 0-5, mi-am dat seama că poate i-ar fi cuiva folositor acest interviu cu un om deosebit. Este vorba despre Jordi Cruyff, fiul celui considerat de unii drept cel mai mare fotbalist din toate timpurile, Johan Cruyff. N-a profitat niciodată de asta. Și chiar dacă a jucat la Barcelona sau Manchester United este volubil, simpatic, punctual și cu foarte mult bun simț. El a fost aseară cu echipa sa la Drobeta Turnu-Severin și a dat indicații tot meciul, chiar dacă de sus, din tribuna. La final, a stat de vorba multe minute cu antrenorul Shota Arveladze, fost coechipier cu Chivu si cu Lobont la Ajax. Vă las să savurați un interviu deosebit în care povestește și despre tatăl lui.

- Ai jucat cu Hagi și Gică Popescu, ce-ți aduci aminte despre ei?
Erau fotbaliști foarte buni, caractere puternice, competitive, Hagi a fost un talent înnăscut și Gică Popescu era unul care era peste tot, putea ataca, făcea foarte bine și fața defensivă, era rău în joc, avea tackling-uri foarte tari. Gică a avut grijă de mine când eram tânăr și Hagi era doar un jucător mare. Cel mai faimos jucător român dintre toți pe care i-ați avut.

- Dacă ar fi vreodată să rămâi fără antrenor, te-ai gândi să-l suni?
Știu că este antrenor, am auzit că a avut o situație la Steaua dar noi avem un buget mic, unul dintre cele mai mici din Europa League și nu suntem în poziția de a face multe lucruri. Putem doar să fim creativi și să găsim jucători care să se plieze pe bugetul nostru.

- Acum mai vorbești cu cineva din România?
Ocazional mai vorbesc cu Contra, am jucat împreună și este un băiat foarte bun, nebun, dar bun. (râde). Îmi place foarte mult de el. Cu Bogdan Mara am jucat la Alaves, mai ținem când și când legătura.

- De ce nu vrei să fii antrenor?
Deoarece sunt genul de persoană căreia îi place să facă lucrurile atunci când sunt pregătit cu adevărat pentru asta. Când vrei să fii antrenor trebuie să ai ambiția să fii cel mai bun din lume chiar dacă este aproape imposibil. Dar trebuie să ai această dorință în interior. Până în acest moment nu am avut-o. Dacă vine în viitor probabil voi face pasul următor. Pentru moment îmi place acest job deoarece îmi arată lucruri pe care ca jucător nu le-am văzut. Când ești antrenor este bine să ai experiență ca jucător și la fel și în postura de manager sportiv.

- Dar ți-ai dori?
Nu știu. Niciodată nu-mi fac planuri. Îmi trăiesc viața zi de zi și voi vedea ce-mi aduce ziua de mâine.

- Ai jucat în Ucraina împotriva lui Lucescu și Raț, cum era atunci?
Șahtior este cea mai mare echipă din estul Europei. Cred că e mai mare decât orice club rus. Nu este ușor pentru un antrenor să fie atâția ani într-o țară ca Ucraina. Nu le-a fost ușor să reziste atâția ani acolo așa că nu pot spune decât lucruri pozitive despre ei.

- Ce înseamnă Barcelona pentru tine?
Barcelona este clubul cel mai aproape pentru sufletul meu, Barcelona este singurul club care dacă este la televizor eu sigur o să întârzii la cină.

- Ce-ți amintești din acea perioadă și care este diferența dintre Barcelona de atunci și cea de acum?
Nu este una foarte mare. sunt mai mulți străini. Dar filosofia de a promova mulți jucători tineri din propria pepiniera este acolo. Mai degrabă s-au aliniat la schimbările fotbalului. Și trebuie să fii mereu cu un pas înainte ca să te menții în top. Cel mai bun jucător din lume este Messi, este ușor să câștigi meciuri când ai un jucător ca el. Chiar face diferența. Este o mare onoare să fii la un club ca acesta.

- Tatăl tău te-a ajutat în carieră?
Tatăl meu a fost mereu un rebel. Filosofia lui a fost pe ideea să mergi mereu înainte, nu te abați de la drum nici la stânga, nici la dreapta. La el nu a existat cuvântul compromis. El  mi-a dat sfaturi dar eu sunt născut destul de individualist. Vreau să fac lucrurile în felul meu. Mi-am urmat destinul. Evident că i-am mai cerut îndrumări dar el știa că eu fac ce vreau, ce cred că e mai bine pentru mine. Am avut o relație extraordinară. Vorbeam mult despre fotbal.

- Cum a fost pentru tine ca Johan Cruyff să fie tatăl tău?
Sunt foarte fericit și mândru că am avut un tată ca el. Bineînțeles că majoritatea oamenilor când se gândesc la el se gândesc la fotbal dar eu când mă gândesc la el mă gândesc la tata. Văd lucrurile din alt punct de vedere. Pentru mine a fost mereu fantastic. Nu a fost mereu ușor pentru că oamenii au prostul obicei să compare, ceea ce e stupid. Fac parte din cei 99% oameni muritori și el face parte din procentul de 1% care este reprezentat de legende. Noi nu vom fi amintiți peste 30 de ani. Asta este adevărul.

- Cum era el ca om?
Asta este o întrebare la care niciodată nu o să răspund. Pot să spun că a fost întotdeauna acolo atunci când aveam nevoie de el. Era probabil cea mai mare calitate a lui față de ceilalți. Era foarte loial.

- Cum a fost copilăria ta?
Perfectă.

- Eroul tău din copilărie?
Când eram mic eram foarte impresionat de Van Basten. Bineînțeles, l-am văzut de aproape la antrenamente și când juca, la stadion. Mai târziu aveam doi jucători preferați: Romario și Cantona. I-am admirat mereu.

- Messi sau Cristiano Ronaldo?
Messi. Pentru că joacă pentru clubul meu.

- Mourinho sau Guardiola?
Îl respect pe Mourinho pentru că nu e ușor să nu fi jucat fotbal înainte, a început ca translator la Barcelona și acum e unul dintre cei mai buni din lume. Dar îl aleg pe Guardiola pentru că a antrenat clubul pe care eu îl susțin.

- Cruyff sau Van Basten?
Îi las pe alți oameni să răspundă.

- Ce faci în timpul liber?
Îmi place când vremea îți dă șansa să te bucuri de aer curat, să iei prânzul pe plajă. Urmăresc la televizor mult fotbal. Nu-mi place să stau mult în casă. Îmi place să fiu apropiat de jucători, să mănânc cu ei, să beau câte o cafea, să văd cum se simt, să văd cum stau din punct de vedere psihic, dacă e totul în regulă cu famiile lor. Dacă jucătorii se simt comfortabil întotdeauna vor da mai mult.

Această discuție am avut-o pentru Antena 1 și GSP TV în 2011. Într-un cadru de vis pe o plajă din Larnaca. Atunci era director sportiv la AEK care avea meci împotriva Stelei. Din ce știu este singurul interviu acordat presei din România. Din fericire, tatăl lui atunci era în viață. Acum nu mai e. Din nefericire, acest interviu a fost destul de prost promovat. În prezent nu-l găsești pe net. Iar arhiva sport de la Antena 1 s-a dus pe apa sâmbetei, odată cu GSP TV-ul. Aseară nu a vrut să vorbească. Eu n-am putut ajunge la meci pentru că am propriile partide acasă cu fetița mea. Mi-ar fi plăcut să-l revăd. Și noi avem manageri foarte buni. Iar Narcis Răducan cred că face și imposibilul în condițiile date la formația cu care Jordi s-a duelat aseară, Pandurii Târgu Jiu. Dar unii ar putea învăța ceva de la acest muritor, așa cum se autointitulează.

CINE ESTE JORDI CRUYFF găsiți aici https://en.wikipedia.org/wiki/Jordi_Cruyff





joi, 28 iulie 2016

Secretele lui Sănmărtean

sursă foto: click.ro

      Lucian Sănmărtean este un fotbalist atipic. Nu știu dacă ar fi fost jucător de Bayern, Real sau Barcelona, dar cu siguranță este unul foarte bun, chiar și la 36 de ani, pentru fotbalul românesc. Ceea ce n-am știut până zilele trecute despre el și o să împărtășesc cu voi, este că este un om foarte credincios. Fostul său patron de la Vaslui, Adrian Porumboiu, povestește despre asta:
      ”Când eram finanțatorul Vasluiului, mergeam la jucători în cabină un minut ca să-i îmbărbătez. Am mers o dată, de două ori, de trei ori, Sănmărtean nu era acolo. Nu știa nimeni unde e. Chiar m-am luat de el și tot nu mi-a zis. Ca să aflu ulterior, de la masorul echipei, că Lucian mergea în sauna de lângă vestiar, care era închisă înainte de meciuri, și se ruga. Își lua acolo cartea de rugăciuni, citea din ea, era el cu credința lui. M-a impresionat acest amănunt, avea un mod corect de a se comporta”.
      Nu-l cunosc atât de bine pe Lucian încât să-mi dau cu părerea. Și nu mi-a plăcut niciodată să mă amestec în viața persoanală a cuiva. Dar Dumnezeu l-a ajutat pe Sănmărtean atunci când a simțit că-i fuge pământul de sub picioare. Și nu pe terenul de fotbal, că acolo inspiră siguranță atât spectatorilor cât și colegilor de echipă. Ci atunci când a aflat că soția lui a fost bolnavă de cancer. Eu îl admir pe Sănmărtean. S-a dedicat 100% familiei și în primul rând femeii care este deja alături de el de 16 ani.  Maria a trebuit să se opereze de două ori, în 2012 și în 2014. Și s-a vindecat miraculos. Acum cei doi duc o viață frumoasă împreună cu fetița lor, Natalia. Cele două prezențe feminine din viața lui Lucian îl susțin la meciuri din tribune.


     Astăzi, Pandurii Târgu-Jiu, echipa pentru care va evolua din această vară, va juca în această seară, de la 21:00, în turul trei preliminar al Europa League, cu Maccabi Tel Aviv. Pe această cale le urez succes.




         

miercuri, 27 iulie 2016

Amintiri din copilărie


       Nu este vorba despre cele ale lui Ion Creangă, ci despre ale mele. Îi sunt recunoascătore lui Dumnezeu pentru o copilărie extraordinar de frumoasă. Astăzi, cât timp fetița mea a redecorat camera cu șosete și haine din șifonier, cu ajutorul cărora a împrejmuit perfect patul și apoi le-a pus singură la loc în dulap, evident, alandala, mi-am adus aminte de mine.
      Au revenit rând pe rând memorii despre cum controlam absolut tot ce aveam în dulap, mi-am adus aminte de săpunurile Duru, FA, sau Camel, parcă așa se numeau, pe care mama le așeza printre hainele spălate, călcate și așezate minuțios până intram eu în acțiune. Mi-am adus aminte de răbdarea ei de a mă lăsa să cotrobăi. De a avea încredere în mine să mă lase să mă urc în copaci, să-mi rup mâinile pentru că eram teribilistă și mă dădeam în picioare în leagăn și apoi săream din el. Iar apoi jucam badminton sau volei cu mâna în ghips. Și câte și mai câte. Dar sunt întreagă. Și le mulțumesc părinților mei pentru că abia acum realizez cât de frumos m-au crescut. Noi ne jucam în fața blocului ore întregi, aveam gașcă mare. Prietena mea cea mai bună era Alina, de care m-am îndepărtat în urmă cu mulți ani fără motiv, sau dacă există vreunul sincer, eu nu-l știu. Ne jucam de-a Sailor Moon, Adevăr sau Provocare, Flori, fete sau băieți, Rațele și vânătorii, TOMANAP (de-am învățat încă de prin clasa a II-a țările și capitalele lumii), și multe altele. Ne povesteam gândurile cocoțate în corcodușul din spatele blocului.
     Mama m-a cărat peste tot cu ea. Nu existau marsupii, așa că eu am fost ținută în brațe până la 3 ani. Nu știu cum a reușit, pentru mine e o eroină. Ea m-a învățat să mă rog, ba mai mult a făcut un adevărat ritual înainte de culcare. Care nu-mi va ieși niciodată din minte. Chiar dacă nu citești aceste rânduri și avem momente dese când ne contrazicem: ”Te iubesc, mamă!” Și-ți mulțumesc pentru tot.
     Nu stricați amintirile copiilor voștri. Lăsați-i să se bucure alături de voi de tot ceea ce descoperă zi de zi. Eu sunt obsedată de curățenie dar, învăț, ușor, ușor să o las mai moale și să-i permit fetiței mele să exploreze tot. De multe ori, cu astfel de momente rămânem în cap și noi și ei peste ani.

Boloni, selecționerul Belgiei?

 
      Dacă România nici nu l-a contactat, Ladislau Boloni și-a depus CV-ul pentru a îl antrena din nou pe Axel Witsel. De data asta, din postura de selecționer. Și se pare că este printre favoriți. Chiar dacă-i are ca și contracandidați pe Marcello Lippi, Louis Van Gaal, Guus Hiddink sau Rudi Garcia. N-o spun eu, o scriu jurnaliștii belgieni. Aici: http://www.rtl.be/sport/football/diables-rouges/exclusif-laszlo-boloni-interesse-par-les-diables-rouges-837739.aspx
      Așa cum scriam într-un post anterior, Boloni a fost foarte apreciat în perioada în care a antrenat Standard Liege, pe care a făcut-o campioană în sezonul 2008-2009. Ba mai mult, în 2009 a fost declarat antrenorul anului. El cunoaște foarte bine fotbalul din acea țară, fapt pentru care este pus în fruntea listei pentru a califica Belgia la Cupa Mondială din 2018. Dacă se concretizează mutarea, Boloni va avea un meci amical cu Spania, pe 1 septembrie, urmat de unul oficial împotriva Ciprului. Și va conduce un vestiar format din nume ca Hazard, Naingolan, Kompany sau De Bruyne. Din păcate nu și pe fotbalistul meu favorit, Van Buyten, care s-a retras în 2014.  Ce am scris în urmă cu doar câteva zile despre antrenorul care l-a promovat pe Cristiano Ronaldo găsiți aici. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/07/fotbal-de-ce-l-as-fi-vrut-pe-boloni-la.html
       N-am mai vorbit din mai cu el dar pur și simplu omul asta îmi este tare drag. Și m-aș bucura enorm să-și demonstreze din nou valoarea.

marți, 26 iulie 2016

O să devenim doar niște POKEMONi


      Dacă nu ne trezim la realitate. Și nu mai alergăm după niște monștrii virtuali. Mai ales fără să înțelegem riscurile la care ne expunem. Da, în cazul în care nu știați, atunci când vă înregistrați, sunteți de acord ca această firmă care a produs jocul, să vă acceseze oricând mailul, Google Docs și altele. Aveți totul explicat aici. http://vigilantcitizen.com/latestnews/oliver-stone-pokemon-go-new-stage-totalitarism-surveillance-capitalism/

       Jocul nu este doar pentru copii, are mare succes și în rândul adulților. Asta este și ideea. Cine are urechi, să audă și ochi, să citească. Știți ce pierdeți în vânătoarea asta? Pierdeți contactul cu realitatea. În loc să folosiți telefonul să sunați pe cineva drag, care poate mâine nu va mai fi pe pământ, stați ca niște roboți cu smartphone-ul în mână și vă jucați fără să aveți absolut nimic de câștigat! Zero. Vă dă harta unei localități, nu? Dar absorbit de joc nu ai cum să vezi bogățiile acelui loc, să inspiri aerul, să te bucuri de mirosul unei flori de vară. Nu poți să citești o carte, să asculți muzică bună, să-ți îmbrățișezi persoana de lângă tine, n-ai cum să faci un compliment, pentru că tu ai altă treabă.
       Și dacă știi toate astea și totuși te joci, e treaba ta! Dar copii tăi cu siguranță nu știu. Iar tu, ca adult, ești dator să le explici pentru că altfel viitorul lor va fi compromis.  Dacă le interzici, n-o să ai succes. S-a ajuns să se caute monști în biserici, în cimitire sau în obiective militare. Vă dați seama ce nebunie? Un preot din Constanța după ce mai mulți tineri au venit noaptea la ”vânătoare” în Catedrala Sfinții Petru și Pavel a chemat poliția și a explicat: ”Noi preoții nu suntem pokemoni”. Eu nu cred că a făcut bine, ci ar fi trebuit să-i facă să înțeleagă.
      Vă scrie toate astea un om care și-a pierdut câtiva ani din viață în adolescență jucându-se jocuri pe calculator. Sub plapumă, ca să nu vadă părinții mei lumină în cameră noaptea. Rezultatul? Mi-a fost greu să creez relații durabile în lumea reală, deși iubesc să am prieteni și-i îi ador pe cei care sunt lângă mine. Port ochelari de la 20 de ani și multe alte consecințe. Ce-am învățat în acel timp? Nimic. Nu judec pe nimeni, sunteți liberi să vă jucați în voie, v-am scris doar că  poate pentru cineva aceste informații vor fi folositoare.


luni, 25 iulie 2016

Cișmigiu, regatul ciorilor

             
             

       Parc mai murdar ca-n București, în toată lumea nu găsești. Aceste versuri i s-ar potrivi Grădinei Cișmigiu. Locul meu preferat din capitală de aproape 12 ani. Aici citeam presa, alergam seara să mă mențin în formă în facultate, mergeam cu rolele, mă plimbam cu barca vara, mergeam la patinoar iarna. De fiecare dată când merg cu mama îmi amintește de cât de frumos era atunci când ea avea 20 de ani și venea în vizită la sora ei. Pentru mine a fost întotdeauna o oază de liniște, de comuniune a omului cu natura.
       Vara asta totul s-a schimbat. Parcul seara este invadat de ciori care lasă în urmă o mizerie de nedescris. Dar asta nu este tot. Oamenii care vin să scape de căldura și de poluarea din centrul capitalei numai liniște nu găsesc aici. Croncănitul păsărilor este infernal și ai senzația că ești într-un film de Hitchcock. Dacă nu mă credeți, aveți video mai jos. Și credeți-mă, e mult mai deranjant în realitate.



          Cișmigiul este cel mai vechi parc din București și este amenajat în stilul grădinilor publice engleze. Ceea ce nu se știe despre el, este că înainte pe acest loc era un focar de infecție. În 1779, domnitorul Alexandru Ipsilanti, a poruncit să se amplaseze două cișmele în București. Una dintre ele a fost chiar pe suprafața grădinei de astăzi. De aici îi vine și numele. Problema e că balta apărută a fost un adevărat loc insalubru în centrul orașului. Abia în 1830 s-a gândit generalul Pavel Kiseleff să tranforme locul într-o grădină publică. Acest lucru s-a realizat abia în anul 1954, după ce un fost director al Grădinilor Imperiale de la Viena, Wilhelm Mayer, a venit să transforme acea baltă mizeră într-un peisaj de vis. vreme de 7 ani. 
       Nu s-a muncit degeaba. Parcul are și acum un aer aristocrat. Cu numeroase atracții: Grădina de trandafiri, care este compusă din ziduri și coloane de piatră și pergole de lemn cu lanțuri de fier între ele, Rondul roman, Foișorul Fanfarei, Rotonda scriitorilor, unde sunt expuse busturilor marilor scriitori români, Colțul cu arbori și arbuști, Colțul șahiștilor, Colțul copiilor, Izvorul lui Eminescu și nu în ultimul rând La Cetate, unde se află ruinele unei mănăstiri construite de logofătul Văcărescu în 1756, din incinta căreia pornea un tunel secret care lega Palatul Crețulescu de malul Dâmboviței. 

         N-ar fi păcat să nu ne bucurăm de un asemenea loc? Poate găsește primăria o soluție să redirecționeze ciorile spre un alt culcuș.  Nu te poți așeza pe o bancă, locurile de joacă pentru copii sunt pline de găinaț. Fiind puține, cu toate astea sunt pline de copii. Hai că putem schimba ceva!







duminică, 24 iulie 2016

”Cartierul poveștilor” de la Mogoșoaia

           
         Lumea copiilor este minunată! Noi avem mai multe de învățat de la ei, decât ei de la noi. Pentru că pur și simplu ei nu cunosc sentimente negative. Ei știu instinctiv că dacă îți pui ceva în cap poți, ei au doar barierele impuse de noi. De multe ori fără motiv.
       V-am spus că încerc să nu mai ratez niciun moment care contează. Iar astăzi este o zi specială pentru mine. Și nu puteam să o petrec altfel decât într-un loc deosebit. La Palatul Mogoșoaia. M-am echipat de aseară cu o pătură mare, un scăunel de plajă pentru copii, minge, palete de badminton, cărți cu legume și animale și nu în ultimul rând mâncare. Pentru un picnic pe cinste. Dacă vrei o ieșire adevărată în aer liber, acolo este locul potrivit.
      După ce-am jucat badminton sub ochii admirativi ai fetiței și ne-am plictisit de stat pe iarbă, am descoperit că Teatrul Ion Creangă are o stagiune estivală la Mogoșoaia. Și ne-am nimerit fix în ”Cartierul poveștilor”. Despre care este mult de povestit. Este un spectacol nemaipomenit pentru copii. Căsuțe extraordinar de frumos decorate unde actorii spun câte o poveste fiecărui mic spectator în parte. Accesul este liber, dar se pot face rezervări pe contact@teatruioncreangă.ro. Este destinat copiilor peste 4 ani dar am văzut și minuni mai mici.
        Prezentarea spectacolului sună cam așa:
     ”Pășiți cu bucurie într-un cartier fără blocuri, fără mașini și fără semne de circulație, prin care te poți plimba liniștit în orice situație și care apare fix acolo unde este nevoie de el. Toți vecinii sunt primitori și generoși - orice musafir poate arunca o privire în căsuțele lor decorate atent și poate păstra poveștile primite în dar pentru totdeauna. 
      Spectacolul este o formă specială de teatru interactiv în aer liber, o întâlnire în care actorul și spectatorul iau parte împreună la întâmplări palpitante și învață să fie cu adevărat curajoși.”
      Astăzi a fost ultima reprezentație pe luna aceasta dar mai sunt în august. Sâmbăta de la ora 18:00, pe 6, 20 și 27. Și duminica de la 11:00, pe 7 și 21. Deși copii ar vrea să stea toată ziua acolo, spectacolul durează doar 1 oră și jumătate. Weekendul viitor sunt alte reprezentații. Clorus, sâmbătă, de la ora 18:00 și Pinguinii Melomani, duminică, de la ora 11:00.  O zi minunată vă doresc.

 



   

Nu ratați momentele care contează

     Fiecare moment din viața noastră contează. Și parca mai mult decât niciodată, timpul este neprietenos și ni se scurge printre degete. Te uiți că este sâmbătă seara și nu știi ce ai făcut în celelalte zile. Constați că pur și simplu a mai trecut o săptămână. Dacă vi se întâmplă asta, ceva e în neregulă. Nu cu timpul, ci cu noi. Mie mi se întâmplă des. De fiecare dată când sunt distrasă de telefon, laptop, de a verifica câte vizualizări a făcut nu știu ce articol pe us24.ro sau pe blog, bine că am scăpat de mania de a mă uita ore în șir pe facebook. Pentru mine tot ceea ce contează este viața din spatele tehnologiei.
       Cu toții ar trebui să muncim și să trăim pentru a duce o viață frumoasă. Una armonioasă. Știți că dacă nu ies o zi în parc a început să mă doară capul pentru că din cauza poluării din București nu mi se mai oxigenează creierul cum trebuie? Viața despre care eu vorbesc este aceea când suntem în același loc cu cei dragi. La aceeași masă. Când râdem, glumim, spunem bancuri (la capitolul asta eu nu mă pricep dar pe unii îi amuză), când suntem fericiți. Duc de ceva vreme o luptă cu mine să nu mai stau pe telefon. Sau să nu mai îmi fac treburile casnice cât timp copilul meu este treaz și are nevoie de atenția mea. Nu reușesc mereu. Dar conștientizez. Încep să văd că nu există clipe de aruncat la gunoi. Că nu avem timp de conflicte.
Că nu știi ce-ți aduce viitorul în lumea asta nebună în care trăim. Și-n plus, ce ai azi, cu siguranță peste un an nu va mai fi la fel. Astăzi am regăsit bucuria de mânca din aceeași farfurie cu fetița mea. Care nu știu când a crescut atât de mult. Și care peste ani nu se va mai amuza atât de tare că o hrănește pe mama ei. Bine că scriu într-un jurnal pentru a-mi putea aminti tot peste ani. Ideea e acest lucru pentru mine înseamnă fericire. Chiar și după ce gătesc ore în șir de ajung temperaturile în bucătărie să depășească 40 de grade Celsius. Încercați în fiecare zi să faceți ceva care să vă aducă vouă bucurie și cu siguranță timpul va trece mai greu. Vă urez o duminică minunată.

sâmbătă, 23 iulie 2016

Boloni: ”Eu știu că sunt un cetățean român foarte bun”

      De mult voiam să public ulima discuție pe care am avut-o cu Ladislau Boloni, atunci când ne-a arătat cartea lui de identitate. Iar acum m-am gândit că este momentul potrivit, ca o continuare la ceea ce am scris ieri. Evident că sunt subiectivă, asta este și ideea atunci când ai un blog. El povestește lucruri interesante așa că vă las să savurați.

”Evident că m-au durut aprecierile negative la adresa mea, pe ideea că sunt de origine maghiară.  Câteodată m-au înrăit. Dar am învățat de la un doctor din Târgu Mureș că nu e important ce se spune, ci cine spune. Oameni precum Marius Lăcătuș, Tudorel Stoica, Tiberiu Petriș, domnul Valentin, care sunt români buni, doctori cardiologi, creatori de artă, mă apreciază și-mi sunt prieteni, asta contează. Eu mă simt excelent printre români. Ideea e simplă: sunt mândru că sunt de origine maghiară sau că pot să simt că secuii sunt lângă mine. Eu știu că sunt și am fost un cetățean român foarte bun. A, că uneori spun adevărul despre ceea ce gândesc, asta este altceva. Dar eu tot timpul am dat și am primit lucruri frumoase din partea României.”

Loți Boloni nu mai antrenează deși recunoaște că și-ar dori să mai câștige cel puțin un campionat în Europa. Acum locuiește pe Coasta de Azur și își scrie memoriile.

”Eu consider că nu am un vocabular suficient de bogat în română să descriu niște sentimente. Am ajuns deja la pagina 200 a cărții mele pe care o scriu singur în maghiară.”

Boloni a explicat și de ce nu s-a întors până acum în România să antreneze.

”De când antrenez, după ce am fost la echipa națională, am mai fost contactat serios doar o singură dată, de Rapid, de domnul Copos. În rest, absolut nimeni nu m-a contactat, așa că nu s-a pus problema de negocieri sau de bani. Restul sunt invenții de presă.”, a dezvăluit antrenorul care l-a promovat pe Cristiano Ronaldo când acesta era la Sporting Lisabona.


vineri, 22 iulie 2016

De ce l-aș fi vrut pe Boloni la echipa națională

 


      N-am nimic cu antrenorii străini. Dar nu atunci când vine vorba de echipa națională. Cred că trebuie să fi trăit în România, să cunoască jucătorii și mai ales să-i înțeleagă, să simtă ceva înainte de meci atunci când îi cântă imnul. Fotbaliștii români nu sunt ei cei mai buni din lume, dar sunt destul de dificili și capricioși. Asta e părerea mea. Ca să-i faci să joace trebuie în primul rând să le atingi coarda sensibilă. Cât îi trebuie unui german care nu știe mare lucru despre țara noastră să facă performanță, nu știu, dar eu una nu am încredere în acest proiect.  Chiar dacă are cinci campionate luate în cinci țări diferite, el n-a fost niciodată selecționer. Ar fi frumos să ajungă la performanța lui Otto Rehhagel, un alt neamț, care a luat campionatul european din 2004 cu Grecia. Totuși, cred că dacă califică România la Mondiale după 20 de ani, Christoph Daum își relansează cariera, ia o căruță de bani și pleacă mai departe.
      Eu l-aș fi vrut pe Ladislau Boloni la națională. S-a născut într-o familie de etnici maghiari în România și a făcut performanță în țara noastră. Iubește aceste meleaguri și este iubit de români. Am văzut-o cu ochii mei la Cheile Grădiștei, anul acesta, când a stat ore în șir să dea autografe și să facă poze cu cei prezenți. Omul asta se confundă cu performanța. A fost desemnat cel mai bun jucător al României în anii 1977 și 1983. A jucat pentru naționala țării noastre 108 meciuri, din care a fost căpitan în 23, și a marcat 25 de goluri. A și antrenat această echipă între 2000 și 2001, a avut 8 victorii, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.
     Loți Boloni are în palmares ca jucător Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, trei campionate naționale și două cupe. Ca antrenor are cu ce se lăuda. A luat campionatul și cupa Portugaliei în sezonul 2001-2002 cu Sporting Lisabona și a fost campionul Belgiei în 2008-2009 cu Standard. În 2009 ne-am întânit prima dată la Liege. Unde am făcut un reportaj fabulos pentru Prima TV la Academia de Fotbal. Toată lumea îl iubea, de la femeile de serviciu, la jucători. Pe vremea aceea îl antrena pe Axel Witsel, produs 100% al școlii de fotbal al lui Standard. A doua oară ne-am întâlnit în 2011, la Salonic, înaintea unui meci PAOK-Valerenga.
    Și dacă nici Boloni nu mai are ochi la jucători atunci nimeni nu are. El l-a promovat pe vremea când era la Sporting Lisabona pe Cristiano Ronaldo, cei doi au o relație bună și în prezent. Și-a pus amprenta și pe carierele lui Quaresma, Varane sau Mbia.
    Și pe final, cu siguranță Ladislau Boloni n-ar fi făcut jocurile nimănui. Tocmai de-asta nu s-a întors să antreneze în România. Totuși, șefii FRF ar fi trebuit să-l pună în capul listei.


   

     

US24.ro a schimbat soarta unui oraș

     

        O să încep această postare cu un gând după ce am citit o postare pe site-ul Octaviei Geamănu. Mi se pare că cel mai greu lucru în ziua de azi este să trăim fiecare clipă, pentru că într-adevăr este singurul lucru cert pe care-l avem. Și al doilea, să ne gândim la viitor și să protejăm natura. Ea ne poate oferi nouă și urmașilor noștri tot ce avem nevoie ca să trăim.
         Și acum să trec la subiect. Luna trecută am mers o săptămână în orașul meu natal. De fiecare dată când merg acolo îmi încarc bateriile. Și mă simt ”acasă”. Sigur vi se întâmplă și vouă, chiar dacă ne mutăm cuibul pe alte meleaguri. Ce-am găsit însă m-a dezamăgit. M-a mâhnit chiar. Mizerie printre blocuri, sticle sparte pe străzi și parcul copilăriei mele plin de gunoaie. Și pentru că nu sunt genul de om care să vadă, să se plângă și să stea cu mâinile în sân, m-am gândit noaptea ce e de făcut. Am luat de acasă niște pungi mari și m-am pus pe adunat. Nu înainte să am o ceartă teribilă cu mama mea care spunea că acțiunea va fi fără rezultat și mă voi face de râs. Degeaba am încercat eu să-i explic că nu-mi pasă nici de una, nici de alta. Așa cum spunea într-un interviu aici pe blog un alt om născut în Focșani, Narcis Răducan, dacă vrem să schimbăm lumea trebuie să începem cu noi.
        După aceea am postat un articol pe us24.ro, un site nou, pentru care scriu cu drag și 100% va avea succes pentru că găsești informații actualizate din toate domeniile. http://us24.ro/orasul-care-se-zbate-in-mizerie-si-nepasare/
       Și se pare că a citit cine a trebuit. Pentru că m-am întors peste o lună și nu mi-a venit să cred. S-au pus coșuri de gunoi în tot orașul. Inclusiv în parc, pe fiecare alee, cel puțin două. S-au recondiționat băncile, s-a curățat și vopsit fântâna arteziană și nu mai vezi nici sticle sparte și nici gunoaie, ci doar iarbă și trandafiri. Sper, când voi mai avea drum pe acolo, să văd că s-au asfaltat și aleile. Sincer, Focșaniul nu e atât de frumos ca Iașiul, de exemplu, dar e liniștit și dacă e curat chiar e un oraș de vizitat. Ideea e că se pot schimba lucrurile, trebuie doar să ne dorim din tot sufletul asta. De multe ori vorbim cu prietenii, cu vecinii, ne plângem și nimic bun nu se întâmplă. Trebuie să luăm cu toții atitudine pentru că lumea chiar e a noastră și trebuie să avem grijă de ea.



     

miercuri, 20 iulie 2016

Către hipermarketuri: ”Caut Tofu Natur și nu găsesc!”


     

      Nu se poate așa ceva. Am reușit să îndrăgostesc toată familia de Tofu Natur de la Fito Fitt și pur și simplu caut în tot Bucureștiul și nu găsesc. Până nu demult făceam aprovizionarea de la Auchan Crângași. Dar aduc puține și se vând ca pâinea caldă. Dacă nu sunt pe fază, nu mai găsesc. Și uite așa iau aproape în fiecare zi alt Auchan la rând, am bifat toate cartierele, nimic. Dacă nu faceți ceva urgent, mă pierdeți, mai ales că n-am niciun magazin mai aproape de 30 de minute de mers cu mașina.
      Sincer, mi-aș dori să găsesc la Mega Image dar nu au contract cu ei. Nu știu cum să fac, spuneți voi. Acum să vă explic de ce e un caz. Pentru că nu pot să mănânc nici brânză și nici ouă, iar acest tofu e foarte sănătos. Soia de obicei e modificată genetic. Bun...această firmă folosește una ecologică. L-am trimis special pe unchiul meu din Ozun să se inspecteze, pentru că Fito Fitt e la câteva sute de metri de unde locuiește el. Și e un orășel foarte mic de provincie unde toată lumea se cunoaște. Și nu în ultimul rând, pot să-i dau fetiței mele pentru că nu are sare și nici alți aditivi alimentari. În salatele de vară tofu e delicios. Pe cel cu legume l-aș mânca în fiecare zi. Și sortimentul asta a dispărut. Dacă voi sunteți norocoși și găsiți pe undeva, să-mi dați de veste. Și nu ezitați să încercați.

luni, 18 iulie 2016

Cum și unde poți avea o vacanță de vis

     
           O să spuneți: ”Cum unde? Pe o plajă în Maldive sau o insulă pustie.” Poate aveți dreptate. Dar eu vă ofer o variantă accesibilă. Am mai scris despre Bulgaria aici pe blog. O să împărtășesc cu voi o  parte din sufletul meu. Nu, n-o să vă recomand Balcicul, deoarece recunosc că acest oraș minunat este mai mult de vizitat, așa că în drum spre destinația noastră de vacanță rămânem o noapte acolo. Dar...vă recomand cel puțin o săptămână la Nesebar. Nu e atât de departe de România, 350 de km dacă treci vama pe la Ruse și 500 dacă mergi pe la Vama Veche, e extrem de curată apa, cel puțin pe plaja Sud unde mergem noi de anul trecut, mâncarea este fabuloasă.

                             

          Ultima dată am mers fără cazare. Prețurile depășeau 50 de euro și cu banii aștia te cazezi și pe Coasta de Azur. Mi se pare mult. Iar Allinclusive la vecinii noștri mi se pare păcăleală. În condițiile în care au niște restaurante foarte bune și ieftine peste tot. Și mergând noi în zona în care am mai stat, am oprit la primul Aparthotel
și am sunat la numerele afișate pe geam. Eu aveam nevoie de bucătărie pentru că de când fetița mea s-a mărit mă car cu fructe, leguminoase, legume și trei oale după mine. Da, aparatul de fiert de la Philips Avent nu mai face față. E doar pe post de blender. Iar la restaurant ei nu prea îi mai dau după ce am luat afte în primăvară.
          Spre surprinderea noastră, am dat peste o cameră minunată unde ne-am simțit la fel de bine ca acasă. Dormitor mare, un fel de living cu o canapea extensibilă și televizor, balcon și o bucătărie frumoasă, curată și bine utilată. În fiecare zi a venit o femeie care ne-a luat gunoiul și ne făcea curat. Jos au și restaurant unde o ciorbă de pește ajunge undeva la 8 lei. Un fel principal până în 20 de lei. Și chiar se merită pentru că au un bucătar desăvârșit. Le-am explicat eu că avem probleme cu glutenul și mi-au făcut special pâine fără gluten. Ceea ce m-a determinat să scriu, este pentru că într-o dimineață, când așteptam lipia pentru fetița mea, l-am surprins pe patron rugându-se la Dumnezeu. Avea un mic altar făcut deasupra barului. Toți angajații acolo zâmbesc, deși stau de dimineață până seara la serviciu.
         Oamenii habar n-au că am blog, dar m-am gândit eu azi că așa le pot mulțumi pentru modul în care ne-au tratat. Acest Aparthotel se numește Stariat Kesten. Au wifi gratuit, parcare închisă, iar pe o cameră, am dat 35 de euro pe noapte în plin sezon. O să vă las aici numerele lor de telefon la care poți face rezervare: 0035955442937, 00359895765671, 00359898808185 și adresa de mail stariatkesten@abv.bg. Vă rog să nu faceți ravagii că vreau să mai merg acolo. :)
Pe plajă ajungi în două minute, trebuie doar să cobori aceste scări.
     

       


           
         Nesebarul este încărcat de istorie. Orașul vechi protajat de Unesco e extraordinar. Nu sunt doar turcisme. Dacă ai ochi, sunt multe magazine cu lucruri handmade, baruri și restaurante de unde privești marea ca la Monte Carlo și mai nou am aflat că poate fi înconjurat și pe o faleză. Tot pe o faleză poți ajunge pe jos înapoi la hotel. Doar că ai de mers cam 20 de minute. Pe noi ne țin picioarele așa că facem drumul de două, trei ori pe zi. Locuri de joacă pentru copii sunt multe, există chiar un tobogan care atunci când cobori vezi doar marea.

       

Vă recomand cu drag acest loc minunat.