Conectați la masă

 

   Câtă bucurie îți poate aduce un moment nelipsit din viața fiecăruia. La masă. Eu astăzi am luat prânzul doar cu fata mea. A mâncat cu mine din aceeași farfurie. Ne-am hrănit una pe cealaltă. Rezultatul? Două fetițe împlinite, cu burta plină.
   Așa cum vă spuneam în postarea anterioară, telefonul, laptopul, televizorul, nu mai au ce căuta în peisaj. Pentru că-mi distrag atenția. Dacă înainte îi mai lăsam mâncarea pe masă (știe să mănânce singură de pe la 7 luni) și eu mai aruncam un ochi în telefon în timp ce înfulecam ceva, acum s-a terminat. Mă uit în ochii ei în timp ce mesteca tacticos ce îi pun pe masă.
  Astăzi la prânz am avut iahnie de fasole, aveți rețeta miraculoasă care nu produce gaze la stomac pe blog. Când ai un copil mic e important să-i gătești cât mai mult și bine. Am pus mâncarea într-o farfurie și ce să vezi? Ne-am hrănit reciproc. Da, am băgat mâna în mâncare amândouă. Ea un bob, eu un bob de fasole. Recunosc, ea și-a ales singurică morcovii și tot ea i-a mâncat. Am făcut figurine pe farfurie, care la final a rămas goală. Mi-am dat seama că dacă eu îi acord toată atenția ei, ea-mi va da toată bucuria, dragostea și sinceritatea care o caracterizează la vârsta asta.
   O să aibă timp să mănânce cu tacâmurile toată viața. Acum trebuie să facem din fiecare masă o sărbătoare. Cum ar fi dacă ați încerca și voi acasă cu cineva drag? Dacă-i iubitul, iubita, puteți totuși să folosiți furculița. :)  Eu încă mai am în minte scena din ”Doamna și Vagabondul” când cei doi căței mănâncă spaghetti împreună și unesc o pastă printr-un sărut. Cu siguranță, ați crea un moment de neuitat dintr-o cină banală.

Noi fără griji

      Astăzi sunt fericită! Foarte fericită. Nu mă interesează ce o să-mi aducă ora următoare sau ziua de mâine. O să vă spun ce-am descoperit. Să încercați și voi. De când am născut  mă simțeam puțin izolată de lumea exterioară. Și așa că am devenit dependentă de internet. Stăteam ore în șir lângă ea, dar conectată la telefonul meu, uitându-mă la ce scrie unul sau altul pe facebook. Sau citind cine știe ce articol. Eram prezentă lângă ea fizic 100%. Simțeam eu că pe undeva greșesc dar nu reușeam să scap de această nevoie de legătură cu mediul înconjurător. Și uite așa a trecut un an și patru luni. Și-am reușit să mă trezesc la realitate. Îi simt mirosul fetiței mele când se trezește. Miroase divin. Astăzi dacă eram cu ochii în altă parte, ea sărea din leagăn. Da, dintr-un leagăn pentru bebeluși. Nu știu cum a reușit dar s-a ridicat în picioare. Mi-a trebuit ceva timp să-mi revin din sperietură. Folosesc telefonul doar pentru fotografii și video. În rest, fac tumbe și ea râde în hohote. Dansăm, ne distrăm, ne trezim și adormim cu zâmbetul de buze. Și sper să fim noi, părinții ei, cel mai bun exemplu pentru ea. Că se poate trăi și fără. Și chiar mult mai frumos. După ce adoarme avem adevărate campioanate de șah. Și ne place.
     Copii din ziua de azi nu se mai joacă unii cu ceilalți. Ci pe calculator, pe tableta sau pe smartphone. Dar oare părinții lor le acordă atenție cu adevărat? La întrebarea asta trebuie să ne răspundem cu toții. Pentru că nu cred că există copil pe care îl duci de dimineață până seara în parc cu alții de vârsta lui să vrea să se joace cu niște persoanaje imaginare, nu? Noi ieșim și când plouă. O duc prin magazine, chit că aranjăm biberoanele pe raftul unui hipermarket sau ne uităm de haine prin mall.
    Venim și în lumea adulților. Uitați-vă în cafenele, restaurante. Câte cupluri stau la aceeași masă dar separați cu telefoanele în mână. O să ajungem niște roboți. Serios. Dispare intimitatea, nu mai reușim să ne conectăm la lumea reală. Comunicăm prin mesaje. Hai să ne trezim! Pierdem momente importante din viața noastră. Și a celor dragi nouă. Nu contează că este vorba despre mamă, iubitul/iubita noastră, prietenii noștri, animalele noastre de companie. Dar ca de orice drog, nu scapi ușor. Pentru moment, verific facebook-ul, scriu pe blog și verific alte site-uri doar când fetița mea doarme și nu sunt împreună cu cei dragi. Încerc să fac și celelalte treburi casnice tot atunci. Recunosc că ideea nu mi-ar fi venit dacă n-aș fi cumpărat și citit cartea ”Mamă fără griji”, de Rachel Macy Stafford. Mi-am dat seama că nu e valabil doar pentru mame, ci pentru noi toți. Așa că m-am hotărât să fac o campanie pe blog despre asta. O să învăt odată cu voi cum să scăpăm despre această dependență și să le oferim mai mult timp de calitate oamenilor care ne inconjoară. Să ne organizăm mai bine și să alegem ce este important. Cine mă susține?

”As vrea sa-mi inchei cariera la EURO”

   

sursa: www.facebook.com

      O spun cu mâna pe inimă! Dorin Goian este un model de urmat pentru toți. Emană căldură, bunătate, siguranță de sine, a avut o carieră extraordinară în fotbal. Provine dintr-o familie cu 7 copii, n-a uitat niciodată de unde a plecat și-și ajută de fiecare dată când poate semenii. Era printre puținii jucători care știau să salute după meciuri. Interviurile cu el au fost întotdeauna o plăcere. Are 5 goluri în 60 de selecții la echipa națională. Două campionate, o Supercupă și semifinală de Cupa UEFA cu Steaua, vicecampion cu Glasgow Rangers și unul dintre cei mai apreciați jucători ai scoțienilor în acea perioadă. Acum joacă în Grecia, la Asteras Tripolis. Și visează să-și încheie cariera în Franța, la EURO.

     - Cine te-a împins prima dată spre credință? 

     Părinții mei, mama în special.

     

     - Cine mergea cu tine la biserică când erai mic? Cum era atunci? Mai ales că aveai mănăstirile din nordul Moldovei aproape...

     Mama, împreună cu surorile și frații mei. Nu prea am ieșit în împrejurimi. Mergeam la biserica din oraș. Vremurile erau grele cu șapte copii acasă și nu aveam nici mașină. 

”La Revoluție, ne-am rugat pentru fratele cel mare”

     - Care este prima ta amintire legată de credință, de relația pe care o aveai cu Dumnezeu?

     Când a început Revoluția, fratele meu mai mare era în București și nu primisem nicio veste de la el timp de două zile. Mama ne-a adunat într-o cameră, ne-am pus în genunchi și am început să ne rugăm cu toții pentru el să fie bine. După câteva ore am primit telefon de la el și ne-a spus că e în regulă. 

     - Îți duci copii, la rândul tău, la biserică, la Sfânta Împărtășanie? Mai ales că viața de fotbalist nu e tocmai ușoară și ești tot timpul plecat...

    Da, mai rar, într-adevăr, dar cred în Dumnezeu și nu există seară să nu-și spună rugăciunea înainte de culcare. 

     - Cum crezi că ar trebui să fie părinții din ziua de azi pentru a-i determina pe copiii lor să aștepte week-end-ul să meargă la biserică și nu neapărat în club?

    Nu cred foarte mult în puparea icoanelor, înconjurul bisericilor în genunchi, cred că trebuie să-L purtăm pe Dumnezeu în suflet și să-i mulțumim în fiecare zi pentru ce ne-a dat. 

     - Cum vezi tu sărbătorile de peste an: Paștele, Crăciunul?

     Sunt cele mai importante sărbători, așa că e frumos să le petreci alături de familie și de cei dragi. 

     - Suntem în postul Paștelui, reușești să ții?

     Doar vinerea, atunci când sâmbăta nu avem meci. Dacă jucăm a doua zi, nu pot să țin. Alimentația este foarte importantă în viața unui sportiv de performanță. 

”Cei ce nu respectă legile, să fie deportați!”

     - Cum crezi că s-ar schimba lumea dacă am respecta cu toții porunca iubirii?

     Ar fi o lume sigură, frumoasă, superbă, grozavă!

     - Cum este viața în Grecia acum? Mai ales că din ce am auzit sunt blocați foarte mulți imigranți acolo...

    Tripolis e un oraș mic, în munți, Nu prea vin imigranți aici. Cei mai mulți sunt în Atena. 

     - Ce am putea schimba să nu ajungem să ne fie frică să locuim sau să călătorim în Europa?

     Legi mai dure, securitate sporită. Dacă suntem buni și primim imigranți, atunci ei trebuie să respecte regulile și legile din țara în care au venit. Să nu facă nenorocirile și manifestările violente pe care le-am văzut la televizor! Cei care nu le respectă, să fie deportați. Vremurile sunt tulburi, toate aceste atentate petrecute în ultima perioadă, așa că faptele unor persoane pot fi foarte ușor generalizate și de aceea răbufnirile unor oameni din țările UE. 

    - Cum ți-a schimbat ție și familiei tale viața credința?

    Am învățat cu toții ce este bine și ce este rău. Știm că doar Dumnezeu rânduiește lucrurile așa cum dorește el. Deci trebuie să ne rugăm. 

”Credința, familia și încerc să fiu un om mai bun”

    - Ai ceva superstiții înainte de meciuri? Mourinho mărturisea că citește un pasaj din Biblie cu o seară înainte...

    Spun o mică rugăciune înainte de a ieși la încălzire. 

    - Ce te-a determinat să-i pui numele Nectarie celui de-al doilea băiat?

    Am avut niște probleme cu spatele în perioada în care jucam la Steaua. Mergeam destul de des la biserica Radu Vodă din București. Acolo sunt moaștele Sfântului Nectarie. Așa am decis că dacă vom mai face un băiețel îi vom pune unul din nume după cel al sfântului. Așa s-a născut Nectarie Matei. 

    - Care sunt valorile după care îți ghidezi viața?

    Credința, familia și încerc în general să fiu un om bun. Nu reușesc întotdeauna, dar mă strădui. Nu există om fără păcat.

   - Știu că ești implicat în niște acțiuni de caritate, nu?

   Am mai ajutat oameni...

   - Nu mă pot abține să te întreb și câte ceva legat de fotbal. Ca un făcut, pe stema echipei la care joci, Asteras Tripolis, e tot o stea...

   Trag eu la stele. Sau ele trag la mine! :)

”Am avut o carieră frumoasă, reușită”

    - Cum îți merge în Grecia? 

    În vară termin contractul. Am petrecut 3 ani aici foarte frumoși. Mi-a plăcut enorm atât mie, cât și familiei. Grecia este o țară minunată.

    -Cât de mult ți-ai dori să joci la Euro? Mai ales că ai ajutat la calificarea la ultimul turneu final la care am participat prin acel gol de la Constanța, împotriva Olandei, din 2007.

    Ar fi grozav să-mi închei cariera cu un turneu final! Dar una peste alta cred că am avut o carieră frumoasă, reușită! 

    - Ce șanse crezi că avem la EURO?

    Putem trece de grupe și trebuie să credem în asta. 

    - Dacă n-o să fii convocat, vei merge să-i susții pe tricolori din tribune?

    Dacă voi face o echipă cu niște prieteni să mergem în Franța, sigur că mă duc. 

    

    -Cum vezi Steaua actuală și unde ți-ar plăcea să-ți închei cariera?

    Am aproape 36 de ani. Se apropie din păcate și momentul retragerii. :(

    - Ce vrei să faci după ce îți pui ghetele în cui?

    Aș vrea să rămân în fotbal. Să activez într-un cadru adminstrativ, tehnic. Nu știu, vom vedea. Încerc să iau fiecare moment așa cum și când se ivește el. 

O lume sigură

 

    Da, vreau să-mi cresc copilul într-o lume sigură. Și cred că schimbarea o putem face noi, cu toții. Nu știu ce interese sunt la mijloc dar ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles m-a răscolit profund. Așa cum mă leagă ceva inexplicabil de Balcic, cam același lucru e și cu Belgia. O țară minunată care m-a primit întotdeauna cu soare. Chiar dacă este recunoscută pentru perioadele nesfârșite în care plouă.
    Am fost de patru ori pe acele meleaguri. De două ori am aterizat pe Zaventem, unde a început nebunia ieri. Mi-a înghețat inima când am văzut imaginile cu aeroportul. Prima dată am mers în 2009, într-o deplasare la meciul Anderlecht-Poli Timișoara. Eram la Prima TV și întâmplarea face că am fost cazați în cartierul arab. Și din ce-mi aduc aminte nimic nu mi-a atras atenția. Era destul de liniștit, în condițiile în care am ajuns mereu noaptea la hotel. Acum trei ani, am fost cu mama mea de Paște acolo într-o mini-vacanță. Atunci te puteai plimba nestingherit prin oraș. Am fost la Brugge, oraș supranumit Veneția Nordului, în aceeași perioadă. E fabulos. În noiembrie 2015 am fost cu treabă la Gent. Alt oraș minunat.
    Întrebarea este...ce se întâmplă acum? Pentru că sunt oameni de care chiar îmi pasă, care locuiesc sau sunt nevoiți să călătorească în Belgia. Eu vreau să-mi duc fetița la un moment dat să vadă acele locuri. Și mă întreb dacă nu cumva putem noi face ceva. Nu cumva noi ar trebui să iubim toți oamenii și să nu-i marginalizăm? Nu cumva popoarele care acum se plâng de imigranți, gen Franța, Belgia și chiar Germania, s-au folosit de aceștia și i-au considerat întotdeauna inferiori? Asta creează frustrări. Nu cumva noi nu credem suficient, deși ne considerăm creștini? Cum îi poți inspira pe alții? Oare câți musulmani au fost convertiți la creștinism? N-am cautat date, dar sunt convinsă că foarte puțini. Da, cred că pentru ei dar și pentru noi ar fi mai bine să rămână în țări arabe. Dar în cazul în care acest lucru nu se va putea ar trebui noi să fim niște exemple. Din toate punctele de vedere. Cred că Dumnezeu este extraordinar de bun și este același pentru toți. Dacă o să se ajungă să ne fie frică să trăim în Europa nu este numai vina lor, ci și a noastră.

Retete de post: Iahnie de fasole pestriță

     Cum să nu împărtășesc cu voi una din rețetele noastre preferate?  Noi ne lingem pe degete de fiecare dată când mă încumet să gătesc. Pentru că deși nu e deloc greu de făcut, mă ține legată de casă. Și mie tare îmi place să umblu...
    Să începem...eu cumpăr fasolea asta pestriță din piața Obor. E 10 lei kilogramul și folosesc doar jumătate la o mâncare. O pun de seara la hidratat în oala în care urmează a doua zi să o fierb. A doua zi o spăl bine de vreo cinci-șase ori și o pun pe foc două ore. Important, să puneți mai multă apă la fiert ca să vă ajungă zeama și după ce adăugăm legumele.
    Curăț o ceapă și un morcov, le tai bucățele mici, ung cratița de ceramică cu ulei și le călesc 2 minute. Apoi pun fasolea, o parte din zeama în care a fiert și două linguri de bulion. Pun capac și aștept cam 20 de minute. Nouă tare ne place. Și vă garantez că nu provoacă gaze.  Merge combinată cu salată verde și ridichi. Că tot e primăvară și e totul verde și în piață. Poftă bună!

Oameni frumoși: Diana inscripționează amintiri neprețuite

     

     Chiriac Diana Elena este o fată frumoasă din Adjud. Mămică a unei fetițe de aproape 2 ani, care vrea să-și crească copilul dar să-și depășească condiția de casnică. Și s-a pus pe treabă. Și-a creat Atelierul Nectariei, după numele prințesei de care trebuie să aibă grijă. Acolo inscripționează alături de soțul ei bijuterii din bronz și nu numai la prețuri incredibil de mici. Livrează în toată țara. Am cumpărat și eu o brățară, cadou pentru mama de 8 martie și am primit un mărțioșor cadou. Totul la 25 de lei. Și asta nu e tot. Ea inscripționează și iconițe cu Fecioara Maria, Domnul Nostru Iisus Hristos, sau alți sfinți. Să-i aflăm povestea.

   

    -Cum ți-a venit ideea să inscripționezi bijuterii?
    De pe facebook. Am făcut prima dată pentru prieteni. Să le ofer bucurie. Apoi am postat pozele și au avut succes. Așa l-am corupt și pe soțul meu și am ajuns să lipim mărțișoare până la 2 noaptea. Romantic, nu glumă. Nectaria e sursa mea de energie. Ea mă motivează zi de zi să pot mai mult.

   -Am văzut că ai făcut și un fel de iconițe...
   Da. Ideea mărțișoarelor cu iconițe a venit de la o absolventă de teologie, mamă a șapte copii, care mi-a propus asta. Am personalizat fiecare mărțișor cu Sfântul al cărui nume îl purta persoana care urma să primească acest accesoriu. Bineînțeles că și Nectaria poartă un mărțișor cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.

  -Ce ai realizat până acum?
  Cu pași mici, am început să fac mărțioșoare pentru membrii familiei, pentru prieteni, pentru cunoscuți și necunoscuți. Pentru toți am lucrat cu bucurie! Am întâlnit atâtea chipuri angelice de copilași! Fiecare zâmbet îmi dă putere să lucrez și mă motivează și mai mult. Pe viitor mi-ar plăcea să aduc vânzările la un nivel care să-mi permită să rămân acasă lângă fetița mea, lângă familie. Eu cred foarte mult în Attachement Parenting și încerc să-mi educ copilul în spiritul asta.

  -Cine te-a îndreptat spre credință?
  Mama. Ea m-a purtata încă de mică pe brațele ei în drumul spre biserică. M-a corectat atunci când a fost cazul și nu m-a lăsat să mă abat nici în stânga, nici în dreapta. Și așa am început să iubesc biserica, muzica bisericească și mai apoi să-mi cunosc soțul. E drept că la ultimul punct e mâna Sfântului Nicolae, dar și aici sunt multe de spus și nu mi-ar ajunge un blog întreg să-ți povestesc minunile pe care le-a făcut Dumnezeu cu mine.

   Pe Diana o găsiți pe facebook cu numele ei, sau pe pagina Atelierul Nectariei. Pe mine m-a umplut de energie pozitivă din momentul în care am cunoscut-o. Iar fericirea din ochii mamei în momentul în care i-am dăruit brățara e neprețuită. Mărțișorul l-am păstrat eu în cutiuța cu amintiri.

Rețete de post: Penne cu sos de roșii și brocolli

     V-am mai spus că nu îmi place deloc să gătesc. Dacă ar fi după mine, aș mânca toată viața la un restaurant unde să se gătească bine, din preparate ecologice. Aș fi fericită chiar. Dar cum n-am atâția bani și nici n-am găsit un astfel de loc încă, încropesc ceva acasă. Că așa e când ai copil mic, nu-i poți da orice. Și așa gătesc pentru toți trei odată. Rețeta de azi a ieșit chiar foarte bună!
     Am cumpărat o cutie de penne integrale de la Barilla, am pus apa la fiert, apoi pastele. Separat, în oala cu sită pentru abur, am pus brocolli bio de la Ardo, îl găsiți la Mega Image congelat, e 15 lei, dar merită, e mult mai bun decât cel proaspăt și singurul pe care îl mănâncă fetița mea. Le-am lăsat să fiarbă separat cam 15 minute. Apoi m-am apucat de sos. Aici nu știu ce să vă sfătuiesc. Bunicii Anastasiei au un teren pe care plantează legume și fac un bulion foarte bun. Eu nu folosesc la mâncare nimic care să aibă conservanți. Dar na, cred că merge și cel din comerț. Pun puțin ulei de măsline într-o cratiță de ceramică, apoi sosul de roșii, puțină apă, brocolli fiert, oregano și busuioc. Le las maxim 4 minute și apoi torn peste farfuria cu paste a fetiței. Primesc un mare zâmbet din partea ei și satisfacția că a mâncat singură tot.
     Pentru noi, în afară de acele ingrediente mai pun și niște măsline tăiate în sos. Și mai las compoziția 2-3 minute. Mai merge adăugată puțină margarină dar știind că nu e sănătoasă eu nu pun. În schimb, vă pot recomanda singurul produs din soia care să spunem că îl accept, tofu natur de la Fittofit, se găseste la Auchan. Eu mai rad peste și-i dă un gust bun. Și e și foarte sățios. Poftă bună!

Retete de post: Humus cu ardei capia

    De când am fost la nutriționist cu fetița mea am învățat ce trebuie să faci ca să nu simți mereu că ți-e foame atunci când ții post. Să ai cel puțin trei porții de leguminoase pe zi. Adică fasole, linte, soia, mazăre, năut. Astăzi o să vă scriu prima rețetă, una din favoritele mele - humus...românesc aș spune. Pentru că l-am adaptat puțin pe cel libanez după propriul gust.
   Nu o să scriu aici cantitățile pentru că eu le pun din ochi. Și depinde cât vreți să faceți. Eu pun de obicei jumătate de kilogram de năut, seara la hidratat. Neapărat trebuie pus în apă cât să-l acopere. Dimineața schimb apa și îl spăl bine de tot. Apoi îl pun la fiert 3 ore, de obicei fără capac. Nu trebuie amestecat. E cam mult de așteptat așa că eu îmi fac de treabă în timpul asta. După aceea, îl las puțin să se răcească.
   Acum vine partea importantă. Eu îl prepar într-un blender pentru copii, Philips Avent, mi se pare cel mai bun. Așa că durează mai mult pentru că trebuie să repet de 3 ori: iau o parte din năut cu o lingură mare de teflon și pun în aparat. Apoi adaug la aceasta compoziție zeama în care a fiert, mai puțin de un sfert din cantitatea blenderului. Tai o lămâie pe jumătate și adaug zeama, 1 lingură pastă de susan Rapunzel (neapărat aceast tahini, pentru că cel de la Solaris nu e la fel de bun și-i strică gustul humusului), 1 lingură de ulei de măsline, 1 căpățână de usturoi și pun aparatul să le amestece.
   La final tai ardeii capia felii și îi ung cu humus....merge și cu pâine integrală. Poftă bună!

Astăzi începe postul

 
     Această perioadă a anului este cea mai restrictivă din punct de vedere alimentar. Dar eu cred că pe lângă asta, cel mai important este cum ne înfățisăm în fața lui Dumnezeu în noaptea de Înviere. Dacă reușim după aceste 40 de zile să devenim mai buni, să nu mai înjurăm pe nimeni, nici măcar în gând, să reușim să-i iubim pe toți oamenii, chiar și cei care încearcă să ne facă rău, să ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat, să nu mai bârfim, eu cu asta chiar am o problemă pentru că sunt destul de critică chiar și față de mine, d-apoi față de ceilalți, să primim lumina cu acea pace în suflet.
    Postul Paștelui mi se pare cel mai important din an. Pentru mine are o simbolistica aparte. Cred că așa putem să-i mulțumim măcar puțin lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi. A te înfometa nu este o variantă. Clar. Mai ales dacă ești sportiv sau ai un serviciu solicitant. Pentru mine o să fie mai ușor anul acesta. De ceva timp am redus considerabil consumul de carne, la modul că mănânc maximum o dată pe lună. Și asta dacă mănânc pizza, care-mi place la nebunie, acasă nu gătesc alimente animale. Iar lapte și ouă n-am voie, că e Anastasia alergică.
   Sper să devenim mai buni. Iar strict alimentar, nu vă apucați să mâncați margarină și cartofi prăjiți, cum făceam eu anii trecuți. Sunt o gramădă de rețete delicioase de post...și m-am gândit ca de astăzi până de Paște să vă dau ceva idei. Pentru a ne întări imunitatea și a fi mai sănătoși. Știți că pentru unii postul înseamnă și o cură de detoxifiere. Vă invit să mă ajutați și voi. Să lăsați la comentarii ideile voastre de rețete, iar eu le voi încerca și voi scrie ulterior.

De ce iubesc moldovenii

                                                     

     O să spuneți...pentru că și tu ești. O, da. Și sunt foarte mândră de asta. Dar de data asta mă refer la cei de peste Prut. ”La o margine de lume, unde Dumnezeu a vrut, într-o zi cu voie bună, moldovenii s-au născut”. Așa sună melodia lui Zdop și Zdup pe care fetița mea a învățat să danseze.
     Toți oamenii de acolo pe care i-am întâlnit sunt speciali.  Unii foarte talentați, artiști, unii apropiați de natură, ospitalieri și foarte credincioși. Îmi place de mor Chișinăul cu acea Catedrală Mitropolitană albă din centru. Cu statuia lui Ștefan cel Mare la intrarea în parc, unde era cât pe-aci să o pățesc că am îndrăznit să mă urc puțin să fac o fotografie. Ei chiar apreciază simbolurile. Dar și cu viața de noapte, orașul ăla vibrează într-un mod nemaiîntâlnit. Probabil sunt eu ciudată, dar îl prefer înaintea Parisului sau a Londrei. O să spuneți în sinea voastră că n-am gusturi. Ba da, am. Dar acolo lumea fierbe. Știe să muncească, știe să se distreze. Se îmbină perfect stilul românesc cu cel rusesc. Sunt oameni frumoși. Mi-ar fi plăcut să mă nasc și să trăiesc acolo.
    Cum să uit că de fiecare dată când am avut nevoie de materiale, când juca vreo echipă românească sau se transfera vreun fotbalist le aveam, deși acei oameni la început nici nu mă cunoșteau. Pe această cale, vă mulțumesc! Sunteți deosebiți. Ziariști adevărați, culți, atenți la detalii, foarte bine pregătiți.
   Când am mers la prietena mea din facultate, Viorica, m-au așteptat părinții ei cu o masă ca-n Moldova. Eu nu știam ce înseamnă asta. Bucate pe alese, multe, dar niște cartofi copți cu un sos special din roșii mi-au luat mințile. Am încercat să fac și eu acasă dar nu mi-a ieșit. Țin la această fată enorm deși nu vorbim prea des.
   N-am cum să uit nici nopțile de la Deja-Vu din București, unde cânta Radu Captari, miercurea, acum ceva ani. Un cântăreț cu o voce extraordinară. La concertele lui n-ai cum să nu cânți și să dansezi. Mi-e dor și de tine, Ludmila, și de plimbările noastre prin Cișmigiu.
   Mi-am adus aminte de voi toți de 1 martie. Pentru că nu erau locuri la nefumători la ”Carul cu bere”, am mers pentru prima dată ”La plăcinte”. Nu știu a cui e, așa că nu puteți să mă acuzați că fac reclamă. Dar cine a avut ideea de a deschide acest gen de restaurant, a fost genial. Mâncarea e de nota 10. Și au și meniu pentru cei vegetarieni sau care țin post. Nu sunt doar plăcinte, au de toate. Prețurile acceptabile, la prima vedere mari. Dar merită. Și uite așa Anastasia a mâncat prima ciorbă de legume din viața ei și cea mai bună din viața mea. O comandasem pentru mine, cu gândul că doar va gusta și nu-i va plăcea cum face de obicei. Dar până la urmă eu am mâncat ce i-a rămas ei. Iar mâine la prânz mă duc să vorbesc cu bucătarul să-mi dea rețeta.