sâmbătă, 30 aprilie 2016

Cum trăim Învierea lui Hristos

     Sper prin fapte bune. Prin căldură și pace sufletească. Prin a ne găsi calea, a fi în și pentru lumină. Sâmbătă seara sper să mergem cât mai mulți la biserică. Nu doar simbolic. Ci să simțim bucuria Învierii Domnului. Vinerea a fost neagră deși parcă nu m-am mai simțit afectată. Îți mulțumesc, Doamne, că ne este bine. Și nu ne vom îndepărta vreodată.
      Dumnezeu face zi de zi atât de multe lucruri minunate pentru noi. Trebuie să încercăm să-i mulțumim. Să ne iubim unii pe alții, să respectăm poruncile lăsate. A săruta icoanele nu e suficient. Mi-am dat seama că sunt destul de indiferentă la nevoile oamenilor și va trebui să remediez asta în perioada următoare. Pentru mine, această sărbătoare este cea mai importantă din an. Aș vrea să găsesc înțelepciunea de a o face și pe fetița mea să înțeleagă ce simbolizează. Anastasia înseamnă înviere întru Hristos. N-am gătit bucate alese. Postul nu a fost o perioadă grea sau urâtă pentru mine. Din contră. Postul te purifică. Așa cum creșterea unui copil deși nu e ușoară, îți oferă momente de neprețuit. N-am pofte, deși la ora asta mi-e foame. Ziua de Paște sper să fie una în care să mă dedic lucrurilor de suflet. Și să ofer bucurie celor din jur. Dacă nu mai scriu, vă urez de acum un Paște fericit!

vineri, 29 aprilie 2016

”Oamenii au nevoie de fapte, nu de like-uri”

               
februarie 2012, la deszăpezire, județul Buzău

      Pentru că merită să fie pe acest blog. Pentru că suntem încă în Postul Paștelui. Pentru că este esențial pentru noi ca oameni să-i ajutăm și pe cei străini, nu doar propria familie. Ei o fac constant. Ajută cu alimente și haine pe cei peste 400 de copii orfani de la Valea Plopului. Au construit pentru nea Ion din Ferentari o adevărată căsută dintr-un container. Și pe nea Petre, care locuia într-o Dacie, la Jilava, l-au mutat într-o rulotă. Putem contribui să ne ajutăm și noi semenii. Îi găsim pe grupul de facebook Voluntari Provita, administrat de Ștefan Niculae, cel care vă va povesti aici despre toate inițiativele lor. Vă invit să-i cunoașteți pe acești oameni frumoși.


       -Ce vă îndeamnă să faceți aceste acte de caritate?
       Am să vorbesc în nume propriu dar ca mine gândesc și ceilalți care îmi sunt alături. Totul a început pe 17 decembrie 2011, când la rugămintea lui George Ogăraru, noi cei din Peluza Sud, am mers să dăm o mână de ajutor părintelui Tănase la Valea Plopului. Habar nu aveam cine este acest părinte până la acea dată. Acolo, de abia plecaseră pomperii. Un mare incendiu le-a mistuit cantina, sala de mese, depozitul de alimente și câteva dormitoare. În ziua aceea s-a întâmplat ceva în interiorul meu, nu pot descrie în cuvinte, doar ca de-atunci s-a produs ceva ce avea să-mi schimbe viziunea asupra vieții și scara valorilor.

       -Câți sunteți în total care ajutați constant oameni?
       După câteva deplasări la Valea Plopului ne-am constituit într-un grup în care la început eram 100-150 de inși, apoi din ce în ce mai mulți, iar în prezent am ajuns la 5800 de membri. Din aceștia, mulți nu sunt activi. Ei au intrat masiv în iarnă, când am cumpărat rulota pentru nea Petre. Constanți în deplasări sunt vreo sută care ne știm foarte bine. Restul participă doar cu donații în funcție de specificul fiecărei acțiuni în parte (alimente, haine, bani).
 
       -Care este cel mai emoționant moment pe care l-ați avut de când faceți asta?
       Greu de spus care a fost cel mai emoționant moment, toate sunt unice în felul lor. Să duci constant hrană la peste 400 de suflete orfane de 5 ani încoace, să deszăpezești oameni bătrâni neajutorați (am scos un veteran de război fără ambele picioare și ne spunea: ”Dați-mi tată apă că n-am băut de 4 zile...”, aia m-a îngenunchiat!) Poate și cu nea Ion din Ferentari care dormea într-o fostă magazie, sau cu nea Petre care dormea într-o Dacie în parcare la Jilava la minus 25 de grade Celsius.
     
       -Ce sperați de la acest eveniment de pe 9 mai?
       Evenimentul pentru Neșu este unul aparte față de ce-am făcut până acum în materie de voluntariat. Viața este nedreaptă cu cine nu te-aștepți. Toți puteam fi în locul lui în acel nefast moment. Nimeni nu-ți garantează în viața asta că vei albi frumos cu nepoțeii pe genunchi. Nu facem asta pentru că este un fost stelist. Este un român care din scaunul cu rotile ne-a dat o lecție de viață tuturor. Pentru că din toți banii pe care i-a avut la un moment dat în cont, în loc să-și facă tratamente, a ales să ajute pe alții. Este extraordinar gestul lui și noi nu puteam să rămânem impa.ibili și să-l lăsăm la greu!
     
       -Cum vedeți voi tot acest scandal dintre CSA și clubul de fotbal?
      În niciun caz cu ochi buni, noi suporterii avem cel mai mult de suferit.

       -În viziunea voastră există vreo șansă să veniți din nou la stadion?
      Slabe șanse. Am ales să nu ”girăm” o echipă fără istorie, culori, brand și palmares. Pot spune că șansele sunt 0. În schimb, susținem celelalte secții sportive ale CSA: baschet, rugby, handbal, etc.

       -Cine sunteți voi? Vă deranjează că lumea vă consideră huligani?
       Speram să nu mă întrebi asta, dar am să încerc să-ți rezum. Despre fenomenul Ultra au curs râuri de cerneală din toate părțile. Suntem oameni la fel de normali ca ceilalți care frecventează stadioanele. Cu aceleași probleme ca restul. Doar că noi timpul liber ni-l petrecem altfel decât cei care preferă să se înghesuie într-un mall, în vreun club, sau pur și simplu din comoditate aleg să stea deoparte. Când pleci pe drumul asta nu mai poți să dai înapoi. Ți-o cere conștiința și nu-i ușor deloc. Pe de altă parte, satisfacțiile sunt pe măsură. De câte ori a fost nevoie de noi am fost acolo. Ceea ce vor unii să creadă despre noi nu contează, important este să faci ceva pentru alții nu virtual pe facebook. Like-urile și share-urile nu țin de foame, faptele da.

      Mai multe despre ei găsiți în articolul de ieri. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/04/ultrasii-milostivi.html
     
Rulotă pentru Nea Petre

Container transformat într-o căsută călduroasă, pentru nea Ion


Container pentru nea Ion

Container transormat în căsuță pentru nea Ion


Parohia de la Valea Plopului

joi, 28 aprilie 2016

Oameni frumoși: Ultrași cu suflet mare

   


     
     Era o zi geroasă la mijlocul lui februarie 2012. Suporterii steliști și dinamoviști s-au unit să salveze oameni sinstrați de nămeții de zăpadă în județul Buzău. M-am trezit mult prea dimineață pentru gustul meu și-am mers direct la Kaufland Colentina, de unde ei au cumpărat alimente pentru a-i ajuta pe cei blocați de munții de nea. E Săptămâna Mare si cu atât mai mult nu pot să mint. Eu am mers cu mâna goală după ei, spre rușinea mea. Și-am călătorit ceva până la destinație. Vremea, total neprietenoasă. Totul alb în jur. La un moment dat, din ce-mi amintesc, s-a și blocat drumul. Am ajuns cu chiu cu vai până într-un loc unde s-a putut parca și de acolo am mers ceva kilometri prin zăpadă pe jos. Pentru mine a fost simplu, dar pentru cameraman... Fanii celor două echipe au pus mâna pe lopeți, au deszăpezit cât de cât casele oamenilor și le-au împărțit provizii. Eu o să-mi amintesc toată viața două lucruri: 1. Puteai merge pe acoperișul caselor și, așa-mi cere meseria, chiar am fost nevoită să fac interviuri cu oameni acolo, sus. 2. Atunci când am ajuns înapoi în centrul Bucureștiului, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru că are grijă de mine și am dat centrala pe 30 de grade. În județul Buzău, cu câteva ore înainte, viscolul îți biciua obrazul și simțurile..
      În weekendul care tocmai a trecut, un grup de steliști din Peluza Sud s-au stâns iar și au mers la mai multe parohii din județul Teleorman cu mâncare și cu haine. Ei merg periodic și la Valea Plopului, în județul Prahova, acolo unde este un așezământ pentru copii orfani, construit de părintele Tănase. Tot ei, se implică total în evenimentul caritabil pentru Mihai Neșu, de pe 9 mai, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă.
      Despre ei se spunea că sunt facțiunea dură a fanilor steliști. Gen, ”dacă-i întâlnești, să fugi, că sunt periculoși!”.  Eu cred că sunt doar oameni cu suflet mare.

                           
             








 

luni, 25 aprilie 2016

Despre post

     

      Alimentar...nu este greu deloc să reziști. Totul este să ai voință și puține cunoștințe despre alimentație. Să nu-ți slăbești organismul. Pe scurt, ceea ce am învățat de la nutriționista Corina Zugravu este că trebuie neapărat să mănânci trei porții de cereale (noi mâncăm pâine integrală, orez integral, quinoa, paste și hrișcă), trei de leguminoase (fasole, linte, năut, mazăre, soia - tofu, e unul natur de la fito-fitt foarte bun) și pentru sănătatea creierului nuci, migdale, alune, fistic și caju. Evident, fructe și legume, cât cuprinde. Pentru o hidratare bună cel puțin doi litri de apă pe zi. Cu un asemenea regim nu vei simți că îți este foame, ai mintea ageră și energie pentru o zi întreagă. Eu alăptez fără probleme.
      Postul însă este bine să îl ții cu sufletul. Pentru că mai sunt doar câteva zile, este Săptămâna Mare, putem face o analiză a noastră. Unde am greșit și ce putem repara. Să fim mai buni. Să căutăm să-i ajutăm pe cei nevoiași. Să umplem cu bucurie inimile oamenilor apropiați dar și a celor străini, dacă putem. Să ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat. Să încercăm să ne rugăm și să ne apropiem de Dumnezeu. Să primim lumina cu bucurie. O să țin minte toată viața ce ne spunea profesorul de religie din generală. Că Paștele pentru el, înseamnă liniște, nu neapărat petrecere.
     Așa că dacă ne-am încumetat să ținem post, să nu ajungem la spital pentru că din prima zi mâncăm prea mult și prea gras. Să fim cumpătați. O săptămână binecuvântată vă doresc.
   
   P.S. Caut o mănăstire sau o biserică mai retrasă, unde să nu fie prea multă lume, să poată vedea fetița mea slujba. Dacă știți un astfel de loc, v-aș fi recunoscătoare. Nu neapărat în București.

  http://www.crestinortodox.ro/religie/semnificatia-postului-97724.html

duminică, 24 aprilie 2016

Salină minunată la 208 de metri adâncime



      Sfântul Gheorghe pentru noi a fost una din cele mai frumoase zile din an. La doar 2 ore de mers cu mașina de București am descoperit un loc superb, o altă lume. La Slănic Prahova, în mina Unirea. 
Când m-a sunat Ramona, colega mea din liceu, să-mi propună să mergem, la iarbă verde, am spus de ce nu? 
     Abia când am ajuns acolo am luat în calcul să coborâm în salină.  Sincer, nu prea mi se părea un loc sigur. Ca să mă hotărăsc, am mers cu toții, înainte, la masă. După, mi-am zis: ”Ce-o fi o fi!”. Erau mulți copii și mă gândeam că o să-i prindă bine fetiței mele. Temperatura în salină e de 12 grade Celsius, în orice anotimp, așa că ne-am mai pus ceva pe noi. 
     Pe la 14:15 am cumpărat bilete (20 de lei de persoana pentru adulți) și ne-am urcat într-unul din cele 10 microbuze care circulau de la ”casă” până în interiorul minei Unirea. Am mers cam un kilometru și ne-am oprit la intrare în salină. Un șofer cu părul alb, foarte de treabă, ne-a explicat că nu merge semaforul și 420 de metri din cei 3 kilometri din drumul spre salină nu se merge decât pe o singură bandă. Așa că trebuie să ai auzul ascuțit. Ne-am oprit de vreo 4 ori, așteptând să claxoneze colegii săi care erau pe celălalt sens până am pornit. Inițial, am vrut să cobor chit că plătisem biletele de intrare și să mă întorc pe jos la mașină. Apoi, am cam boscorodit-o în gând pe Ramona. Totul vechi în jur. Salina nu părea deloc prietenoasă. Mă gândeam? ”Ce ne-o fi trebuit nouă să intrăm? Nu mai merg în viața mea!”. 
     Și-am coborât cu microbuzul până la 200 metri adâncime...timp în care mi-am amintit de filmul ”Călătorie spre centrul pământului”. Și SURPRIZĂ! Mina „Unirea” este extraordinară. Este sculptată ca o catedrală imensă. De departe cel mai frumos loc pe care l-am văzut în ultimul timp. 
    ”Slănic Prahova” este considerată cea mai mare salină din Europa. Este situată la 208 metri adâncime și nu se mai poate coborî cu liftul deoarece a căzut în gol cu turiști acum câtiva ani. Pe lângă faptul că e fabuloasă, este extrem de sănătos să petreci câteva ore acolo. Unde chiar ai ce să faci. Există paturi unde te poți relaxa, un mini-restaurant, teren de fotbal, niște copii se antrenau pentru kempo, sunt locuri de joacă. Dar și statui din sare. Noi am preferat să jucăm badminton. Am petrecut niște momente de neuitat acolo, iar fetița a zburdat în voie și a mâncat. 
    De afară am cumpărat un fel de iconițe din sare. Una este pentru o fată extraordinară, despre care v-am povestit pe blog. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/03/oameni-frumosi-diana-inscriptioneaza.html 
    Noi cu siguranță vom reveni. Vă recomand cu drag acest loc minunat. Dacă era în altă țară, cu siguranță era mult mai bine întreținut și mai promovat. Poate noi putem schimba ceva! Pentru că avem o țară superbă. Și trăim în ea și nu o cunoaștem cu adevărat.
Voi ați mers în saline? Ce impresii v-au lăsat?

    P.S. Fotografiile sunt făcute de mine cu telefonul, în realitate este mult mai frumos. Puteți găsi altele pe google.

     






     
    

vineri, 22 aprilie 2016

Respect pentru Leon Dănăilă

     

       Recunosc, habar n-aveam cine este profesor doctor Leon Dănăilă. Să nu-mi spuneți că voi știați. Noi nu prea ne cunoaștem oamenii de valoare. De ce? Pentru că avem alte personaje care fac audiență în mass-media. Până ieri, când am citit o știre  în care era el circulând cu metroul. Acest om figurează alături de Einstein printre cele 500 de genii ale secolului 21 și este considerat cel mai bun neurochirurg din Europa. Se pare că încă mai operează la 83 de ani. Am aflat toate astea pentru că m-a rugat Liviu Trandafir să fac o știre pentru us24.ro cu explicația academicianului de pe pagina sa oficială de facebook pe care o găsisem întâmplător, pentru că el în acel moment nu avea timp. Întotdeauna când scriu despre un subiect sau despre o persoană mă documentez înainte. Nu contează dacă am sau nu am timp să o fac. Și am găsit această mărturisire care spune totul.
      ”Părinții mei m-au învățat că este foarte importantă pentru om credința, biserica. Eu mergeam tot timpul la biserică, credeam foarte mult în Dumnezeu și mă rugam tot timpul înainte și după masă. Spuneam ”Tatăl nostru”. Am realizat că te ajută credința și că Dumnezeu nu lasă cu mâna goală pe cei ce i se roagă. Sigur că această credință este importantă nu numai în perioada copilăriei, dar și în perioada ulterioară. Și în prezent sunt foarte credincios și mă rog uneori în momente care sunt mai puțin prielnice pentru așa ceva. Dar în gând îmi spun ruga și mă gândesc la Dumnezeu și el mă ajută.
Când operez, și am momente foarte dificile în timpul operației, ajungi în anumite puncte în care dacă nu te gândești la Dumnezeu să-ți trimită o mână de ajutor, bolnavul e pierdut.”, a spus academicianul Leon Dănăilă, într-un articol publicat pe 11 iulie 2015 în Adevărul.
       Sincer, ca medic nu vreau să-l cunosc. Pentru că sper să fiu sănătoasă. Dar ca om, tare mi-ar plăcea. Nu și-a lăsat soția, deși nu a putut să țină două sarcini și nu i-a dăruit copii. Ar trebui să înțelegem că se gândește și la noi circulând cu metroul. Și ar trebui să fim mai mulți care-i urmăm exemplul. http://www.nwradu.ro/2016/01/ce-este-de-fapt-poluarea-si-cat-de-poluat-este-bucurestiul/?utm_source=dlvr.it&utm_medium=facebook Bucureștiul este un oraș foarte poluat. Și dacă am merge și cei care avem mașini mai des cu tramvaiul sau cu metroul ne-am ajuta pe noi și pe copiii noștri. Pentru că ar trebui să le lăsăm moștenire un aer cât mai respirabil. Mie îmi place cu transportul în comun. Noi folosim mașina în București destul de rar. Nu mi-e rușine că merg cu RATB. Chiar deloc. Și așa o să-mi învăt și copilul. Am călătorit și cu trenul în provincie. Mă simt bine printre oameni. Îmi place să fac mișcare. Fotografia cu profesor doctor Leon Dănăilă inspiră normalitate. Că-și trăiește viața simplu, dar frumos. Un geniu împăcat cu el și cu cei din jur.


joi, 21 aprilie 2016

Video: Ogăraru susține ”Uniți pentru Mihai”


video
               

     Așa cum v-am anunțat săptămâna trecută, George Ogăraru este cel care a fost inițiatorul campaniei ”Uniți pentru Mihai”. De ce trebuie să fim uniți? Pentru că Mihăiță Neșu este un luptător! Și deși e stelist convins, este singur împotriva tuturor. A rămas fără ambii părinți, soția sa i-a fost alături doar la bine, nu și la rău, și toți banii pe care i-a primit de la Utrecht, formația unde era când s-a accidentat și a rămas paralizat inițiat de la gât în jos, i-a donat fundației pe care o conduce. Una care ajută copii cu dizabilități și boli cronice din România. Acum, el are nevoie de ajutorul nostru. Așa cum spune George Ogăraru, orice mică donație contează. Aveți conturile lui în descrierea evenimentului. Pentru că tratamentul este lung și foarte costisitor. Și Mihai dacă-l urmează va putea să renunțe la scaunul cu rotile, să înceapă viața pe picioarele lui! Putem dona oricând, nu doar la evenimentul de pe 9 mai. Chiar dacă sărbătorirea celor 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni va fi printr-un meci cu strângere de fonduri dintre Steaua 86 și Steaua 06.”Am vorbit cu Ogăraru ca după evenimentul de pe 4-5 mai să mergem cei care vom fi liberi pe 9 la Sala Polivalentă. Nu știu dacă vom putea să jucăm toți dar cu siguranță vom fi acolo să-l susținem pe Mihai”, tocmai mi-a spus Helmuth Duckadam. Nu contează pe ce echipă susținem fiecare. Viața l-a încercat greu pe Mihai și el merge mai departe. Dar are nevoie de noi.
      .
    Dacă nu se încarcă video accesați https://www.facebook.com/unitipentrumihai/videos/575008896013058/

         

Ce nu se știe despre Rednic

         
       Așa cum am scris după meci, este clar că a fost seara lui Rednic. Fără investiții prea mari, Dinamo s-a bătut anul aceasta chiar la titlu și are șanse mari să câștige Cupa României. ”Dinamoviștii au un al 12-lea jucător în persoana lui Rednic”, a spus Gigi Becali imediat după eliminarea Stelei din Cupă. Nu este prima dată când acesta își manifestă aprecierea față de cel poreclit ”Puriul”.
      În urmă cu câtiva ani, pe când Rednic antrena la Standard Liege, am fost să fac un interviu cu el pentru Antena 1 și GSP TV, chiar vis-a-vis de biserica Visarion. Cât l-am așteptat să vină de acasă, sincer, nu-mi amintesc cum și de ce, am vorbit cu cineva de la biserică care mi-a povestit despre omul din spatele antrenorului. Care venea la biserică de fiecare când se întorcea acasă de pe meleaguri străine. Știu, i se spune ”Strâmbul”. Probabil nu e perfect. Recunosc că am revăzut în ultimele luni un interviu cu el în care spunea că nu se va mai întoarce niciodată să antreneze o echipă de club în România. http://tv.gsp.ro/Mircea-Rednic-nu-vrea-s-mai-antreneze-n-Liga-1-24561.html Dar eu sunt sigură că cineva acolo sus îl iubește. Acel cineva care a salvat-o și pe fiica lui, Luana, chiar dacă se afla pe aeroport în timpul atentatului de la Bruxelles.
     Nu contează cu ce echipă țin. Să știți că nu există jurnalist sportiv care să nu fi susținut cândva o formație de fotbal. Pentru că meseria asta nu o poți face decât din pasiune. Important e să fii echidistant. Iar eu am amici peste tot. Dar am scris acest articol datorită acestei declarații pe care Rednic a dat-o la finalul derby-ului: ”Dumnezeu mi l-a pus pe Patrick Ekeng în primul 11”. Ekeng a înscris primul gol pentru formația din Ștefan cel Mare printr-un șut fabulos de la 30 de metri. Steaua-Dinamo s-a terminat 2-2 și pentru că în tur a fost 0-0, ”câinii” s-au calificat în finala Cupei României.
   

miercuri, 20 aprilie 2016

Video: Goian susține ”Uniți pentru Neșu”


video

         Așa cum am mai scris într-un post anterior, anul acesta se vor sărbători 30 de ani de la câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni printr-un meci dedicat lui Mihai Neșu. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/04/sa-ne-unim-cu-totii-pentru-nesu.html Aveți toate detaliile evenimentului aici: http://us24.ro/fotbal-stelistii-se-unesc-pentru-nesu/ Cel poreclit ”Bichonul” are nevoie de noi toți. Indiferent cu ce echipă ținem. Este vorba despre un om care trebuie să-și continue recuperarea în Statele Unite ale Americii. Pentru ca într-o zi să reînceapă viața pe picioarele lui. La propriu. Goian este primul care a făcut un video tocmai din Grecia pentru susținerea lui Mihai. Pe Dorin îl știți și de la mine de pe blog, în cazul în care nu sunteți împătimiți ai sportului rege. Este un om cu o inimă de aur. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/03/as-vrea-sa-mi-inchei-cariera-la-euro.html El se va învoi de la club pentru a putea fi alături de Neșu la evenimentul de pe 9 mai, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă. Haideți să-l ajutăm pe Mihai.

               

marți, 19 aprilie 2016

Bani aruncați pe geam

     

       Venirea unui copil pe lume este asociată acum și cu multe cheltuieli în plus. Când avea fetița mea opt săptămâni și am mers pentru prima dată la munte m-a întrebat unchiul ei daca cheltuim mulți bani. Răspunsul l-a mirat: nu. În afară de Pampers (cam 200 de lei pe lună), pentru că ea mi s-a părut prea slăbuță pentru scutecele textile pe care le cumpărasem deja și zac nefolosite într-un sertar, până la 6 luni nu i-am cumpărat decât câteva hăinuțe, pentru că primisem patru șaci când ea avea câteva zile, ser fiziologic, comprese sterile, betadină și Vigantol. Toate costă aproximativ 100 de lei și nu le cumperi în fiecare zi. De ce nu am cheltuit sume imense pentru fetița noastră?
       1. N-am cumpărat cărucior. Când încă eram însărcinată am cumpărat un SSC Boba Carrier 4G. A costat 450 de lei. Eu am purtat-o de pe la 3 săptămâni pentru că are un sistem special pentru nou-născuți. Merge până la 20 de kg. Mi se urcă părul în cap când îmi plânge cineva de milă că îmi port copilul. Ba nu am viață, ba îi stric coloana, ba o să rămână crăcănată. Ei bine, e foarte sănătoasă, are picioarele drepte și suntem împreună foarte fericite. O port și acum, la 1 an și 4 luni, aproape 5 kilometri zilnic. Și nu mă doare coloana. Nici nu obosesc. Deși am 1,78 și 49 de kg. De ce? Doctorul Eckhard Bonnet, specialist în pediatrie și medicină sportivă, explică pentru mine:
       -copilul simte căldura corpului și bătăile inimii celui care îl poartă;
       -este conștient de mirosul pielii acestora;
       -simte și aude vocea(având urechea pe pieptul purtătorului);
       -este complet îmbrățișat și se simte în siguranță;
       -poate să eructeze cu ușurință și digestia îi este stimulată:
       -pentru purtător însemnă armonie în domeniul psiho-vegetativ, copilul simte că ești relaxat;
       -acest tip de purtare se aseamănă cu ”purtatul” copilului în uter
Tot el mai spune despre copilul purtat că dobândește mai multă putere fizică, o dezvoltare mai bună a sistemului nervos și abilități sociale mai bune (abilitatea de a se integra). În cărucior bebelușul se simte abandonat. El nu vede nimic în jur până pe la 6 luni. Mama sau tatăl nu are mâinile libere. În trecut, cărucioarele nu existau. Copii mici erau cărați chiar și la muncă. Au fost la început un privilegiu pentru cei bogați: dadaca plimba copii celor privilegiați.
       Este foarte important ca sistemul de purtare folosit sa fie ergonomic. Adica sa fie in forma M, sa aiba banda lata, sa nu-i atarne picioarele bebelusului. Altfel, chiar poate fi foarte nesanatos.
       Recunosc, când avem acces la informații, când sunt atâtea studii, nu-i înțeleg pe cei care aleg să dea 2000 de lei pe un cărucior ca să se simtă copilul confortabil în el. Vă spun eu, chiar dacă îl poleiți cu aur, el nu o va face. Pentru că are nevoie de voi, părinții lui, să vă simtă aproape.
     2. N-am cumpărat LAPTE PRAF. Deși în primele două luni am avut ceva probleme cu alăptatul nu am renunțat. Doar 2% dintre femei chiar nu au lapte. Din cauza unor probleme medicale. Restul, sunt fabulații. Pentru medici este mai ușor să-ți recomande lapte praf și să rezolve problema luării în greutate. Tot laptele matern e consistent. Dacă ai probleme cu alăptarea, poți apela la un consultant. Uitați o listă aici: http://www.scutecele.ro/blog/lista-cu-consultantii-alaptare-din-romania. Recunosc, a mâncat și ea, până acum, 4 biberoane de lapte praf. Odată când mi-a fost teribil de rău. Btw, poți alăpta și când ești răcită. Chiar îi transmiți anti-corpi copilului. Și odată când am fost nevoită să plec fără ea patru zile din țară. N-aș mai repeta experiența. Deci n-ai nevoie să cumperi biberoane, sterilizator și alte lucruri pe care ti le bagă pe gât industria pentru bebeluși. Când crește, mâncarea o poți prepara acasă. E mult mai sănătoasă dacă ai ingrediente crescute natural.
     3. N-am cumpărat pătuț. Aici chiar aruncam banii pe geam. Ea a dormit prima dată cu mama mea în cealaltă cameră, pentru că mie îmi era frică că o să o strivesc. Dorm profund. Evident, am făcut o mare prostie. Și până când nu am luat-o cu noi în pat, la 2 luni, n-a dormit nimeni în casa noastră. Apoi totul a decurs normal. Am avut totuși un pătuț, primit, care acum îl folosim drept loc de joacă, pentru că se transformă în țarc. De la Nuna. A fost util când trebuia să merg în altă cameră fără ea dar puteam trăi și fără el.
     4. N-am cumpărat leagăn pentru bebeluși.  Pentru că am preferat să o plimbăm și să o facem să fie fericită noi, nu un aparat.
     Au fost multe lucruri pe care nu am aruncat banii. Dacă mergeți în magazinele pentru copii, o să le vedeți voi. Altfel nu înțeleg cum a ajuns Bebe Tei cât un hipermarket. Recunosc, am investit ceva în haine din lână merinos pe care le recomand cu drag atât pentru copii cât și pentru adulți. Pentru că mențin temperatura corpului. Și nu o îmbrac decât cu haine din materiale naturale. Oricât de frumoase ar fi altele. Am scris acest articol pentru ca să înțelegeți că Dumnezeu ne-a lăsat copii perfecți. Dar au nevoie de dragostea și atenția noastra. Cele două lucruri nu pot fi cumpărate din niciun magazin. Și cu siguranță ei vor fi sănătoși și fericiți.
   

     

duminică, 17 aprilie 2016

Despre Sfânta Împărtășanie

      Vreau să scriu de foarte mult timp despre asta. Cred că încă nu am fost pregătită. Și acum mă gândesc dacă sunt eu în măsură să o fac. Tocmai de aceea nu o să mă bag în detalii de ordin religios. Pentru asta puteți vorbi cu preoți care au har sau să găsiți informații pe site-urile de profil. Sunt convingerile mele și le împărtășesc cu voi. Cred cu tărie în taina Sfintei Împărtășanii. Cred că orice om care crede cu adevărat în Dumnezeu ar trebui să poată merge la biserică și să fie împărtășit.  De fiecare dată când e sărbătoare. Pentru că asta îți întărește relația cu divinitatea. Așa cred eu. La adulți, este mai greu. Din ce știu trebuie să te mărturisești înainte și chiar dacă ții post nu o faci în fiecare săptămână, nu? Dar la copiii până în 7 ani nu trebuie. Nu știu cum e la voi dar pentru fetița mea mi-aș dori să-i placă să țină. O voi învăța. N-o voi obliga.
       Unde voiam să ajung? Că dacă noi, ca adulți, nu putem să o facem mereu, cred că este foarte important să-i ducem pe cei mici. Nu știu dacă e întâmplător sau nu, dar singura dată când a răcit serios fetița mea a fost atunci când am plecat două săptămâni într-o țară unde n-am găsit unde să o împărtășesc. O să spuneți că sunt exagerată. Dar așa cum mergem la doctor să ne asigurăm că este bine copilul nostru, așa ar trebui să o facem și cu mersul la biserică. Nu doar atunci când are o problemă și nu mai găsim nicio soluție decât aceea de a ne ruga. Chiar dacă avem senzația că putem controla totul, nu este chiar așa.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Totul despre căpșuni


      Sunt mulți care dacă te aud că ții post îți plâng de milă. Chiar tata ne compătimea cu câteva zile înainte de Crăciun, când toată lumea taie porcul, că am refuzat, cât se poate de politicos, să mănânc. Cum? Nici brânză cu smântână și mămăliguță? Nici. Singurele alimente care-mi fac uneori poftă cu adevărat sunt prăjiturile. Mi-am setat eu mintea că sunt nesănătoase, etc. Dar nu mă pot abține să trec pe la Ana Pan și să nu-mi iau cel puțin un strudel cu mere. Cred că ar trebui să învăț să-mi fac acasă.
       Unde voiam să ajung? După ce am văzut săptămânile trecute postat de Flori, fosta mea colegă, interiorul unei cofetării, am zis să arat cu ce minunății pot fi înlocuite. Căpșunile! V-am mai spus că mergem săptămânal la Obor, nu? Ei bine, e piața plină. Deocamdată doar într-un loc scria că sunt românești, de seră. Nu bag mâna în foc nici pentru acelea. Restul erau aduse din Grecia, pe undeva la 5 lei kilogramul. Sunt dulci, bune și gustoase. Dar mai ales: SĂNĂTOASE. O să vă spun de ce:
        -Sunt foarte bogate în vitamina C, o singură porție asigură 50% din necesarul zilnic;
        -Au proprietăți antioxidante și previn apariția cataractei;
        -Conțin acid elagic, care are proprietăți anti-cancer;
        -Vitamina C din căpșuni produce colagen, consumul lor previne apariția ridurilor;
        -Scad nivelul de colesterol;
        -Reduc inflamațiile articulațiilor care pot provoca artrită;
        -Conțin mult potasiu și mențin o valoare normală a presiunii sângelui, căpșunile sunt considerate cele mai bune fructe pentru sănătatea inimii;
        -Au un conținut redus de sodiu, zahăr și calorii și țin greutatea sub control;
        -Au un conținut mare de acid folic esențial pentru femeile gravide (ajută fătul să-și dezvolte craniul și măduva spinării)
     
        Valori nutriționale 100 g căpșuni:                        
                                      calorii: 32                                      
                                      lipide: 0,3 g                                  
                                      sodiu: 1 mg                                    
                                      potasiu: 153 mg                            
                                      carbohidrați: 8 g                            
                                      fibre alimentare: 2 g
                                      zahar: 4,9 g
                                      proteine: 0,7 g
                                      calciu: 16 mg
                                      vitamina C: 58,8 mg
                                      fier: 0,4 mg
                                      magneziu: 13 mg
     
         Nu v-am convins încă? Romanii credeau despre aceste fructe că pot vindeca depresia, febra, pietrele la rinichi, respirație urât mirositoare și dureri în gât. În Franța erau folosite ca afrodiziac și erau servite tinerilor căsătoriți sub forma unei supe cremoase. Pe de altă parte se spune că persoanele care le consumă înainte de a face sport au o mai mare anduranță și ard mai multe calorii. Să nu uit, nu sunt recomandate bebelușilor și nici copiilor mici sau adulților cu predispoziție către alergii. Poftă buna!

vineri, 15 aprilie 2016

Să ne unim cu toții pentru Neșu



     Mihăiță Neșu e un luptător, un model, ar putea fi subiect de film! Doar cu mare încredere în Dumnezeu poți să te ridici de la pământ și să renaști din cenușă precum Pasărea Phoenix. Acum are nevoie de noi mai mult ca oricând. Medicii din Statele Unite ale Americii i-au dat speranțe că ar putea să meargă din nou după un tratament costisitor pe care va începe să-l urmeze în luna septembrie. De ce este un miracol? Pentru că fostul fotbalist al Stelei, un tip pe care chiar l-am prins jucând în Ghencea, în viața de zi de zi cald, ușor timid, care emăna bunătate, s-a accidentat pe 10 mai 2011 la un antrenament al lui Utrecht și a rămas inițiat paralizat de la gât în jos. Mai târziu a fost părăsit de soție.
     Nu știu ce aș fi făcut eu în locul lui. Sincer. Mie mi-a fost greu în unele perioade ale vieții să-mi găsesc rostul pe acest pământ fără să am vreo problemă cu adevărat. El a luptat zi de zi. A crezut în Dumnezeu, în el, că se poate face bine. Ușor, ușor, a început să-și miște membrele. N-a stat cu mâinile în sân. Și-a canalizat atenția și spre alți oameni în suferință. A înființat Fundația Mihai Neșu, care ajută copii cu dizabilități și boli cronice din România. Acum are el nevoie de ajutor pentru a reîncepe o viață pe picioarele lui. La propriu. Și bunul său prieten, George Ogăraru, cel care a fost aproape de el în toți acești ani a pus la cale un meci, pe 9 mai, între Steaua 86, care sărbătorește 30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu două zile înainte de eveniment și Steaua 2006, ultima echipă românească care a jucat într-o semifinală de Cupa Uefa, acum 10 ani.
     Eu cu siguranță voi fi la Sala Polivalentă pe 9 mai, de la orele 19:00. Voi?

joi, 14 aprilie 2016

Parenting: Sunt om...așa că sunt supus greșelii

     
                                       Jasmine Thompson, una din preferatele fetiței mele
     Știți că vă tot povestesc despre influențele negative ale tehnologiei folosită excesiv în viața noastră. Și tocmai eu fac o mare greșeală și nu prea știu cum să scap de ea. De săptămâna trecută a apărut în peisaj un nou telefon. Mai performant, atractiv, etc. Și deși mi-am propus să nu devin ”sclava” lui mă cam subjugă cum vrea el. Și-am ajuns iar să alăptez cu ochii în ecran. Vi se întâmplă și vouă să fiți cu cineva drag și să vă uitați în smartphone. Sunt sigură de asta. Eu mă abțin cât pot. Și o să reușesc din nou să-l las pe bibiliotecă o zi întreagă. Azi la doctor am rezistat tentației și i-am acordat fetiței tot timpul de așteptare până să intrăm în cabinet. Recunosc, am răspuns la un mesaj pentru că era legat de alimentația ei. N-am mai ținut-o în sistem, am lăsat-o să zburde. Și așa a adunat împreună cu tatăl ei toți magneții de pe un frigider și mi i-a dăruit. Pentru ea asta înseamnă bucurie. Este musai ca cel mic să simtă că e important pentru tine. Și că-i acorzi atenție.
     Și pentru că m-am hotărât să mă destăinui mai fac o mare greșeală. De prin august, anul trecut. Sau poate mai devreme. Ne uităm prea mult la televizor. Aș putea să o las toată ziua pe MTV Dance sau HITS. Nu mișcă, nu clipește. E fascinată. A învățat să danseze. Îi place enorm. O să-și strice vederea. Videoclipurile conțin imagini în mișcare la viteză destul de mare pentru un copil atât de mic. Sunt foarte conștientă de asta. N-o interesează desene, meciuri, știri, cântece pentru copii. Am limitat timpul în care se uită. Dar aș vrea să nu se mai uite deloc. Am început prin a pune laptopul pe sifonier sau să-i pun muzică pe telefon. Voi răzbi până la urmă, sunt sigură de asta. Voi cum procedați?

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Viața pe stadion

 
    Astăzi o să scriu despre marea mea pasiune, fotbalul. A început din copilărie, când fără să-mi doresc neapărat, nu aveam încotro și mă uitam cu tata la meciuri. Cât timp era el acasă, televizorul nostru era mereu pe diverse întreceri sportive. M-a dus și pe mine. De mică. Nu, nu la fotbal, aici m-am rezumat doar la a bate mingea cu băieții în spatele blocului. Ci la gimnastică, volei, handbal, atletism. Am regretat mereu că nu m-am ținut de gimnastică. Chiar dacă eram foarte înaltă de mică. La ultimul sport de care vă spun, eram și sunt dezastru. Alerg 10 minute și simt că-mi dau duhul. Sincer, nici nu-mi place.
    Primul meci pe stadion a fost în 2006, la o partidă de Cupa UEFA, Steaua-Heerenveen, 0-1, pe fostul stadion ”Lia Manoliu”, actuala Național Arena. Am făcut primul articol din viața mea despre atmosfera de la meci, pentru facultate, că eram primul an. A fost apreciat spre surprinderea mea. În același an, am început practica la Prosport, unde m-am și angajat și am răspuns direct de echipa Steaua. Bine, am furat meserie de la colegii mei de atunci. După s-au stâns atâtea meciuri că n-aș putea să le mai contorizez. Câteodată, uit și scorurile. Nu-mi încarc memoria atâta timp cât există prietenul meu de nădejde, Google. Dar ceea ce rețin este că mă simt ca peștele în apă acolo. Chiar dacă uneori mai driblam frigul și urmăream partidele din sala de conferință. Acum mi-e atât de dor să stau pe teren. 
    M-am simțit întotdeauna binecuvântată că am o meserie atât de frumoasă. Și i-am mulțumit lui Dumnezeu. Am întâlnit oameni minunați, am vizitat multe țări și cel mai important am făcut ceea ce-mi place. Da, ador să privesc antrenamente, meciuri, să fac reportaje, interviuri. Am făcut-o mereu din pasiune. Faptul că am primit și bani pentru a fost un bonus pentru mine. Mi-ar fi plăcut să fiu agent de jucători. Dar nu sunt convinsă pentru că aici, ca să reușești, trebuie să mai încalci din cele 10 porunci. Iar eu nu concep asta. Dacă ar fi să pot face asta la modul transparent, corect și să întâlnesc oameni serioși, da. E un vis neîmplinit. 
    Revenind la stadion. Mâine voi fi la derby. Nu mai pot lipsi. Voi nu știți, dar am fost și gravidă în 8 luni, și cu copilul de 4 luni la acest meci. E spectaculos. E rivalitate și la noi în familie. :) Eu de obicei câștig. Să vedem și de data asta. 
   
      
     

vineri, 8 aprilie 2016

Creează momente memorabile

   



     Nu mă voi opri din inițiativa mea de a vă împărtăși ce fericire veți primi în schimbul acordării atenției voastre celor dragi. Cu adevărat! Viața poate trece pe neașteptate și să te uiți în urmă și să spui...ce repede a trecut timpul. Sau s-o încetinești. Cum să faci asta? Bucurându-te de fiecare rază de soare, de ploaie, de reușite, de probleme, de tot ce-ți aduce bun sau rău prezentul. Și învățând din fiecare lucru câte ceva. Este lege, dacă reușești să te conectezi cu tine și să fii împăcat, lucrurile bune vor curge de la sine. Trebuie doar să-ți asculți inima. Să nu-ți schimbi starea în funcție de cei din jur. Ci ei să se schimbe după tine. Iar dacă tu esti bine, celorlalți nu le poți oferi decât lucruri pozitive.
    Știți că v-am spus că mi-aș dori să mă rostogolesc ca un cățel prin iarbă cu fetița mea? Ei bine, n-am pus în practică chiar mot-a-mot, dar ne-am jucat și am râs copios. Unde? La Mogoșoaia, zilele trecute. Pentru cei care ați fost deja, nu e o surpriză cât de frumos arată acel domeniu și cât de bine este îngrijit. Că poți juca badminton, volei și alte jocuri pe iarbă. Că poți să stai pe pătură să joci cărți, ai în spate și gratare pe care le poți folosi gratuit, evident, trebuie să aduci cărbuni și mâncare de acasă. Să știți că și legumele sunt delicioase pe grătar. :) Există și un restaurant, chiar lângă palat, dar acum era închis. O să vă atașez o fotografie de anul trecut.

 

    E minunat să-ți vezi copilul zburdând prin iarbă. Cum ar zice Raluca Zenga, nu poți să fii decât o mămică ZEN, dacă vezi că el e fericit. Am adunat conuri de brad. Și flori de primăvară. Vă recomand să mergeți dacă puteți în timpul săptămânii, că în weekend este extrem de aglomerat și mie personal nu prea-mi place agitația. Oricum, merită o plimbare până acolo. E minunat. Și pentru că am înțeles că va fi un weekend ploios, puteți crea momente de neuitat și acasă. Trebuie doar puțină inspirație de moment. Nu amânați să vă trăiți viața frumos. Vă îmbrățișez cu drag.


joi, 7 aprilie 2016

Am reușit să inspir oameni

    Oameni importanți în economia jocului. După ce am decis să mai renunț la tehnologie și să-mi dedic toată atenția fetiței mele, am văzut destul de repede că eforturile mele sunt răsplătite. Vorba vine, eforturi. Că nu e așa de greu să nu verifici telefonul din 10 în 10 minute și să nu te mănânce degetele să deschizi laptopul sau televizorul. Locul de joacă, așa cum vă spuneam a devenit a doua noastră căsuță. Mai ales că au fost zile de vară, în niciun caz de primăvară.
    Și da, am fost exemplul pozitiv la noi în familie. Pentru tatăl Anastasiei. A văzut că funcționează și așa cum a început să reducă consumul de carne fără să simtă că moare de foame, așa își dedică când e acasă și toată energia fetiței lui. Să vă spun rezultatul? Dacă până acum nu-i simțea lipsa, de câteva zile, când pleacă începe să suspine și să strige: ta-ta, ta-ta. Când se întoarce e în culmea fericirii. Ce ți-e și cu atenția asta. Mai, mai, că devin puțin geloasă pe relația care se înfiripă între ei. Glumesc. Sunt chiar bucuroasă. A învățat fără să-l bat eu la cap că e ok să se joace la calorifer, să-i explice frumos orice lucru de ce nu este bine să îl facă. Pentru că la noi nu există ”nu ai voie”, țipete, etc. Și de cele mai multe ori fetița înțelege. Nu-i așa că sunt pe drumul cel bun?

vineri, 1 aprilie 2016

Verdele superb al primăverii

     Iubesc primăvara. După ce am hibernat o iarnă întreagă, vorba vine, că de ieșit am tot făcut-o, de trei zile ies în parc. Nimic nu mă oprește spre iarbă unde m-aș rostogoli ca un cățel cu fetița mea. Ne plimbăm ore în șir de când a învățat să meargă ca să mai driblăm puțin poluarea care a pus stăpânire iremediabil pe București.
     Ca orice mămică, sunt deja familiarizată cu locurile de joacă pentru copii. Sunt convinsă că-n curând vor deveni a doua noastră casă. Vom petrece chiar mai mult timp acolo. Da, îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să nu mă duc la serviciu. Ar însemna să pierd aceste momente minunate. Să nu mă invidiați totuși. Nu e ușor să stai cu un copil, e obositor, dar dacă o faci cu multă pasiune și dragoste e minunat. N-o să mă plâng niciodată de această perioadă.
     Și așa cum am promis, am rămas conectată la ea și-n parc. Mi-am stăpânit pornirile să mă uit la ceas sau cine mă mai sună. În schimb, trag iar un semnal de alarmă. Pozitiv sper. O mămică sau bonă, vorbea la telefon în timp ce copilul era în leagăn. Îmi venea să-i povestesc despre pățania noastră de zilele trecute. O avea ea copil liniștit dar niciodată nu știi de unde sare iepurele. :) Alți părinți îi lăsau pur și simplu pe copiii mai mari și erau absorbiți de smartphone. Nu cred că aveau ceva important de făcut, doar se relaxau. Dar vă spun, se poate și altfel. Am văzut tați cool, cum ar spune fostul meu coleg, Dan Cruceru, mulți, care împing la carusele și oferă bucurie maximă copiilor lor. Fețele acelor micuți exprimă fericire. Hai că se poate să lăsăm lumea virtuală deoparte și să rămânem conectați la cea reală. Nu?