vineri, 8 aprilie 2016

Creează momente memorabile

   



     Nu mă voi opri din inițiativa mea de a vă împărtăși ce fericire veți primi în schimbul acordării atenției voastre celor dragi. Cu adevărat! Viața poate trece pe neașteptate și să te uiți în urmă și să spui...ce repede a trecut timpul. Sau s-o încetinești. Cum să faci asta? Bucurându-te de fiecare rază de soare, de ploaie, de reușite, de probleme, de tot ce-ți aduce bun sau rău prezentul. Și învățând din fiecare lucru câte ceva. Este lege, dacă reușești să te conectezi cu tine și să fii împăcat, lucrurile bune vor curge de la sine. Trebuie doar să-ți asculți inima. Să nu-ți schimbi starea în funcție de cei din jur. Ci ei să se schimbe după tine. Iar dacă tu esti bine, celorlalți nu le poți oferi decât lucruri pozitive.
    Știți că v-am spus că mi-aș dori să mă rostogolesc ca un cățel prin iarbă cu fetița mea? Ei bine, n-am pus în practică chiar mot-a-mot, dar ne-am jucat și am râs copios. Unde? La Mogoșoaia, zilele trecute. Pentru cei care ați fost deja, nu e o surpriză cât de frumos arată acel domeniu și cât de bine este îngrijit. Că poți juca badminton, volei și alte jocuri pe iarbă. Că poți să stai pe pătură să joci cărți, ai în spate și gratare pe care le poți folosi gratuit, evident, trebuie să aduci cărbuni și mâncare de acasă. Să știți că și legumele sunt delicioase pe grătar. :) Există și un restaurant, chiar lângă palat, dar acum era închis. O să vă atașez o fotografie de anul trecut.

 

    E minunat să-ți vezi copilul zburdând prin iarbă. Cum ar zice Raluca Zenga, nu poți să fii decât o mămică ZEN, dacă vezi că el e fericit. Am adunat conuri de brad. Și flori de primăvară. Vă recomand să mergeți dacă puteți în timpul săptămânii, că în weekend este extrem de aglomerat și mie personal nu prea-mi place agitația. Oricum, merită o plimbare până acolo. E minunat. Și pentru că am înțeles că va fi un weekend ploios, puteți crea momente de neuitat și acasă. Trebuie doar puțină inspirație de moment. Nu amânați să vă trăiți viața frumos. Vă îmbrățișez cu drag.


2 comentarii:

  1. Sunteti minunate, esti foarte frumoasa, Diana, ti se citeste bucuria pe chip!

    Eliza

    RăspundețiȘtergere
  2. Îți mulțumesc, Eliza! Pe ea nu am de gând sa o postez pe blog pentru ca nu vreau sa-i încalc intimitatea. Mi ar plăcea sa te cunosc

    RăspundețiȘtergere