luni, 25 aprilie 2016

Despre post

     

      Alimentar...nu este greu deloc să reziști. Totul este să ai voință și puține cunoștințe despre alimentație. Să nu-ți slăbești organismul. Pe scurt, ceea ce am învățat de la nutriționista Corina Zugravu este că trebuie neapărat să mănânci trei porții de cereale (noi mâncăm pâine integrală, orez integral, quinoa, paste și hrișcă), trei de leguminoase (fasole, linte, năut, mazăre, soia - tofu, e unul natur de la fito-fitt foarte bun) și pentru sănătatea creierului nuci, migdale, alune, fistic și caju. Evident, fructe și legume, cât cuprinde. Pentru o hidratare bună cel puțin doi litri de apă pe zi. Cu un asemenea regim nu vei simți că îți este foame, ai mintea ageră și energie pentru o zi întreagă. Eu alăptez fără probleme.
      Postul însă este bine să îl ții cu sufletul. Pentru că mai sunt doar câteva zile, este Săptămâna Mare, putem face o analiză a noastră. Unde am greșit și ce putem repara. Să fim mai buni. Să căutăm să-i ajutăm pe cei nevoiași. Să umplem cu bucurie inimile oamenilor apropiați dar și a celor străini, dacă putem. Să ne împăcăm cu cei pe care i-am supărat. Să încercăm să ne rugăm și să ne apropiem de Dumnezeu. Să primim lumina cu bucurie. O să țin minte toată viața ce ne spunea profesorul de religie din generală. Că Paștele pentru el, înseamnă liniște, nu neapărat petrecere.
     Așa că dacă ne-am încumetat să ținem post, să nu ajungem la spital pentru că din prima zi mâncăm prea mult și prea gras. Să fim cumpătați. O săptămână binecuvântată vă doresc.
   
   P.S. Caut o mănăstire sau o biserică mai retrasă, unde să nu fie prea multă lume, să poată vedea fetița mea slujba. Dacă știți un astfel de loc, v-aș fi recunoscătoare. Nu neapărat în București.

  http://www.crestinortodox.ro/religie/semnificatia-postului-97724.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu