duminică, 24 aprilie 2016

Salină minunată la 208 de metri adâncime



      Sfântul Gheorghe pentru noi a fost una din cele mai frumoase zile din an. La doar 2 ore de mers cu mașina de București am descoperit un loc superb, o altă lume. La Slănic Prahova, în mina Unirea. 
Când m-a sunat Ramona, colega mea din liceu, să-mi propună să mergem, la iarbă verde, am spus de ce nu? 
     Abia când am ajuns acolo am luat în calcul să coborâm în salină.  Sincer, nu prea mi se părea un loc sigur. Ca să mă hotărăsc, am mers cu toții, înainte, la masă. După, mi-am zis: ”Ce-o fi o fi!”. Erau mulți copii și mă gândeam că o să-i prindă bine fetiței mele. Temperatura în salină e de 12 grade Celsius, în orice anotimp, așa că ne-am mai pus ceva pe noi. 
     Pe la 14:15 am cumpărat bilete (20 de lei de persoana pentru adulți) și ne-am urcat într-unul din cele 10 microbuze care circulau de la ”casă” până în interiorul minei Unirea. Am mers cam un kilometru și ne-am oprit la intrare în salină. Un șofer cu părul alb, foarte de treabă, ne-a explicat că nu merge semaforul și 420 de metri din cei 3 kilometri din drumul spre salină nu se merge decât pe o singură bandă. Așa că trebuie să ai auzul ascuțit. Ne-am oprit de vreo 4 ori, așteptând să claxoneze colegii săi care erau pe celălalt sens până am pornit. Inițial, am vrut să cobor chit că plătisem biletele de intrare și să mă întorc pe jos la mașină. Apoi, am cam boscorodit-o în gând pe Ramona. Totul vechi în jur. Salina nu părea deloc prietenoasă. Mă gândeam? ”Ce ne-o fi trebuit nouă să intrăm? Nu mai merg în viața mea!”. 
     Și-am coborât cu microbuzul până la 200 metri adâncime...timp în care mi-am amintit de filmul ”Călătorie spre centrul pământului”. Și SURPRIZĂ! Mina „Unirea” este extraordinară. Este sculptată ca o catedrală imensă. De departe cel mai frumos loc pe care l-am văzut în ultimul timp. 
    ”Slănic Prahova” este considerată cea mai mare salină din Europa. Este situată la 208 metri adâncime și nu se mai poate coborî cu liftul deoarece a căzut în gol cu turiști acum câtiva ani. Pe lângă faptul că e fabuloasă, este extrem de sănătos să petreci câteva ore acolo. Unde chiar ai ce să faci. Există paturi unde te poți relaxa, un mini-restaurant, teren de fotbal, niște copii se antrenau pentru kempo, sunt locuri de joacă. Dar și statui din sare. Noi am preferat să jucăm badminton. Am petrecut niște momente de neuitat acolo, iar fetița a zburdat în voie și a mâncat. 
    De afară am cumpărat un fel de iconițe din sare. Una este pentru o fată extraordinară, despre care v-am povestit pe blog. http://dianaflintoaca.blogspot.ro/2016/03/oameni-frumosi-diana-inscriptioneaza.html 
    Noi cu siguranță vom reveni. Vă recomand cu drag acest loc minunat. Dacă era în altă țară, cu siguranță era mult mai bine întreținut și mai promovat. Poate noi putem schimba ceva! Pentru că avem o țară superbă. Și trăim în ea și nu o cunoaștem cu adevărat.
Voi ați mers în saline? Ce impresii v-au lăsat?

    P.S. Fotografiile sunt făcute de mine cu telefonul, în realitate este mult mai frumos. Puteți găsi altele pe google.

     






     
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu