Iubesc primăvara. După ce am hibernat o iarnă întreagă, vorba vine, că de ieșit am tot făcut-o, de trei zile ies în parc. Nimic nu mă oprește spre iarbă unde m-aș rostogoli ca un cățel cu fetița mea. Ne plimbăm ore în șir de când a învățat să meargă ca să mai driblăm puțin poluarea care a pus stăpânire iremediabil pe București.
Ca orice mămică, sunt deja familiarizată cu locurile de joacă pentru copii. Sunt convinsă că-n curând vor deveni a doua noastră casă. Vom petrece chiar mai mult timp acolo. Da, îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să nu mă duc la serviciu. Ar însemna să pierd aceste momente minunate. Să nu mă invidiați totuși. Nu e ușor să stai cu un copil, e obositor, dar dacă o faci cu multă pasiune și dragoste e minunat. N-o să mă plâng niciodată de această perioadă.
Și așa cum am promis, am rămas conectată la ea și-n parc. Mi-am stăpânit pornirile să mă uit la ceas sau cine mă mai sună. În schimb, trag iar un semnal de alarmă. Pozitiv sper. O mămică sau bonă, vorbea la telefon în timp ce copilul era în leagăn. Îmi venea să-i povestesc despre pățania noastră de zilele trecute. O avea ea copil liniștit dar niciodată nu știi de unde sare iepurele. :) Alți părinți îi lăsau pur și simplu pe copiii mai mari și erau absorbiți de smartphone. Nu cred că aveau ceva important de făcut, doar se relaxau. Dar vă spun, se poate și altfel. Am văzut tați cool, cum ar spune fostul meu coleg, Dan Cruceru, mulți, care împing la carusele și oferă bucurie maximă copiilor lor. Fețele acelor micuți exprimă fericire. Hai că se poate să lăsăm lumea virtuală deoparte și să rămânem conectați la cea reală. Nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu